Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pune în funcţiune, experimental, începând de vineri, pistolul radar achiziţionat recent pentru monitorizarea vitezei ambarcaţiunilor care circulă pe canalele şi lacurile din Deltă.

Delta DunariiFoto: USER UPLOADED

Guvernatorul Rezervaţiei, Mălin Muşetescu, a declarat, pentru Agerpres, că până la sfârşitul acestei luni, angajaţii instituţiei tulcene vor aplica doar avertismente.

"Este bine de ştiut că va fi o perioadă de graţie de două săptămâni în care vom da doar avertismente, să-i obişnuim pe oameni cu ideea că un pistol radar poate să-i 'pândească' oricând după guşa unui pelican sau după o salcie. Cine va încerca să scape nu va beneficia temporar de clemenţa noastră şi nimeni nu se va putea ascunde în spatele ideii că nu ştie pe ce canale este", a afirmat Muşetescu.

El a mai spus că ARBDD va edita hărţi cu lacurile şi canalele din Deltă şi viteza maximă admisă, acestea urmând să fie afişate la primării.

ARBDD are obligativitatea de a monitoriza viteza ambarcaţiunilor care circulă în Deltă, stabilirea unor restricţii fiind necesară atât pentru prevenirea accidentelor cauzate de viteza excesivă, cât şi pentru protejarea coloniilor de păsări şi a vegetaţiei de pe malurile lacurilor şi canalelor.

Instituţia tulceană intenţionează să achiziţioneze mai multe aparate radar pentru monitorizarea vitezelor ambarcaţiunilor din Deltă în cadrul unui proiect care va fi finanţat din fonduri comunitare şi care va include acţiuni de panotare a lacurilor şi canalelor din Rezervaţie.

Aparatul radar achiziţionat de ARBDD a costat 12.000 de euro.

Potrivit regulamentului în vigoare, vitezele maxime admise pentru navele şi ambarcaţiunile care circulă în Deltă sunt de 5 kilometri pe oră, 15 kilometri pe oră şi 40 de kilometri pe oră, în funcţie de canalele şi lacurile străbătute. Nerespectarea acestor viteze se sancţionează cu contravenţie de până la 1.000 de lei.