Valorile de trafic sunt ridicate pe DN1, între Frăsinet şi Comarnic, pe o distanţă de aproximativ 8 km din cauza numărului mare de mașini care se îndreptă spre munte. De asemenea, în zona Buşteni, pe acelaşi sens de mers Ploieşti - Braşov, este formată o coloană în jur de 3 km, relatează Centrul Infotrafic.

Aglomeratie DN1Foto: Facebook/Miriam Radulescu

Polițiștii recomandă șoferilor să manifeste înţelegere şi disciplină în trafic, să circule cu atenţie sporită şi să respecte indicaţiile poliţiştilor prezenţi la faţa locului pentru fluidizarea circulaţiei.

Pe Autostrada A1 Bucureşti - Piteşti, la kilometrul 68, pe sensul de mers către Piteşti, un autoturism a luat foc, ca urmare a unei defecţiuni tehnice, în apropiere de localitatea Petreşti, judeţul Dâmboviţa. Nu au rezultat victime în urma evenimentului. Circulaţia rutieră este oprită pe sensul de mers în cauză, în vederea stingerii incendiului, pentru aproximativ 20 de minute.

Pe drumul către mare nu sunt probleme de fluenţă, la această oră valorile de trafic fiind scăzute pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa.

Totodată, se circulă în condiţii normale şi pe Autostrăzile A3 Bucureşti - Ploieşti şi A4 Ovidiu - Agigea.