Un bărbat a atacat mai mulți oameni cu un cuțit sâmbătă seara, în centrul Parisului, omorând o persoană și rănind grav alte două. Atacatorul a fost împușcat de poliție.

Foto:

UPDATE: Direcția antitero a parchetului a fost sesizată. Informațiile potrivit cărora atacatorul a strigat "Allah Akbar" au fost confirmate de procurorul de caz, care a citat martori, relatează AFP.

UPDATE: Emmanuel Macron, președintele Franței, a transmis un mesaj de solidaritate față de victimele atacului și a spus că Franța plătește încă o dată cu sânge prețul libertății, dar nu va ceda în fața inamicilor acesteia.

Macron a mai scris pe twitter că salută curajul forțelor de ordine.

UPDATE: Ipoteza unui atac terorist este prima variantă luată în calcul de către anchetatori, potrivit unor surse citate de Le Figaro.

Atacatorul ar fi strigat "Allah Akbar", susțin surse judiciare citate de Le Figaro.

UPDATE: Două persoane grav rănite au fost transportate la Spitalul Georges-Pompidou, potrivit BFM. TV.

”Un individ a agresat cinci persoane în această seară, puțin după ora 21.00, în arondismentul 2 Paris, în cartierul Monsigny. Poliția a intervenit prompt și a ripostat, atacatorul fiind ucis. Una dintre victimele atacului a murit din cauza rănilor multiple. Două persoane au fost grav rănite și au fost transportate la Spitalul Georges-Pompidou. Alte două persoane au fost rănite ușor”, a declarat prefectul care se află la fața locului, potrivit sursei citate.

Martorii vorbesc despre momente de panică, lumea fugind pe străzi și încercând să se adăpostească în restaurante și cafenele, relatează BBC.

Identitatea atacatorului și motivele care au stat la baza atacului nu a fost încă stabilite.

Atacul a avut loc în centrul Parisului, în apropiere de Operă.