Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, Vasile Banescu, a declarat, vineri, News.ro, ca decizia Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane de a permite filmarile in biserici doar cu acordul centrelor eparhiale si numai pentru "evidentierea patrimoniului liturgic si arhitectural-istoric" al acestora nu este una radicala. Filmarile la cununii si botezuri se vor putea face in continuare fara a fi necesar un acord in prealabil, aceasta hotarare avand scopul de a feri spatiul bisericii de un continut inadecvat.

Vasile BanescuFoto: Trinitas

Banescu a explicat pentru News.ro ca interdictia filmarilor fara acordul centrelor eparhiale se refera la continutul posibil inadecvat al unor spectacole sau concerte organizate in spatiul bisericii.

"Interdictia respectiva nu e o interdictie radicala care sa impiedice desfasurarea unor lucruri bune si frumoase. Ea se refera la continutul posibil inadecvat al unor spectacole, al unor concerte, al unor piese de teatru care uneori au fost gazduite de spatiul bisericii, continut posibil inadecvat cu spatiul sacru al bisericii. Aceasta motivatie este necesara pentru ca spatiul bisericii este destinat in primul rand slujbelor religioase, iar aceste spectacole care uneori, nu foarte des, se desfasurau in ea, e preferabil sa se desfasoare in afara ei, tocmai pentru a exista un public mai numeros, mai larg", declarat Banescu pentru News.ro.

"Este o decizie menita sa scoata biserica cumva din spatiul strict liturgic intr-un spatiu mai amplu social, care este intotdeauna mai generos in legatura cu publicul. Aceasta este principala motivatie - ferirea spatiului bisericii de un continut inadecvat care este uneori chiar nontraditional in Biserica Ortodoxa", a adaugat el.

Purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane a clarificat ca aceasta masura nu se refera la cununie sau la botez, familiilor fiindu-le permis in continuare sa inregistreze aceste ceremonii.

"Aceasta masura nu priveste filmarile la sfanta cununie si la botez. Familiile care doresc sa isi inregistreze pentru patrimoniul memorial al familiei, ca sa spun asa, sunt libere sa o faca, fara sa aiba nevoie de un acord. Sunt filmari destinate circuitului privat si nu au niciun fel de interdictie", a explicat Banescu.

Referitor la motivatia acestei hotarari, Banescu a spus ca nu are informatii in acest sens, dar presupune ca s-a tinut cont in luarea acestei decizii de anumite evenimente care s-au desfasurat, fara sa constituie niciun scandal, dar care nu s-au potrivit in spatiul bisericii.

"Presupun, fara sa am punctual o informatie in acest sens, ca s-au desfasurat uneori in biserici din anumite zone din tara concerte care in continutul lor, evident, sunt foarte bune, frumoase si potrivite cu scopul lor, dar acest continut, inclusiv stilistica dupa care se desfasoara ele - un cantaret, de exemplu, care daca ia microfonul in mana sta cu spatele la sfantul altar si interpreteaza o melodie mai mult sau mai putin adecvata in continut cu spatiul in care este cantata, nu este potrivit. Cred ca s-a tinut cont de anumite evenimente care s-au desfasurat, care nu au constituit niciun scandal, dar care, pana la urma, isi au locul mult mai potrivit intr-un spatiu mai generos, care este in afara bisericii", a spus Banescu.

Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a decis ca filmarile in biserici vor fi facute doar cu acordul centrelor eparhiale si numai pentru "evidentierea patrimoniului liturgic si arhitectural-istoric al respectivelor Biserici", aceleasi conditii fiind aplicabile si in cazul transmiterii pe internet a slujbelor.

"Filmarile in lacasurile de cult vor fi realizate doar cu acordul Centrelor eparhiale si numai in cazurile in care se doreste evidentierea patrimoniului liturgic si arhitectural-istoric al respectivelor Biserici. La fel, transmiterea in direct pe internet a slujbelor din biserici va fi realizata doar cu acordul Centrelor eparhiale, cu obligatia respectarii normelor liturgice si tipiconale", se arata in hotararea Sfantului Sinod.

De asemenea, nu vor mai fi desfasurate activutati cultural artistice in lacasurile de cult, ci doar in alte spatii apartinand parohiilor.

"Intrucat activitatile culturale si artistice desfasurate in lacasurile de cult pot provoca tendinte de auto-secularizare a spatiului sacru din Biserica Ortodoxa Romana, Sfantul Sinod stabileste ca aceste activitati culturale sa fie organizate in alte spatii ale parohiilor, sau in spatii publice inchiriate pentru acest scop", considera Sfantul Sinod.