Patru persoane, intre care doi copii, membri ai aceleiasi familii din municipiul Sacele, au ajuns la spital in noaptea de sambata spre duminica dupa ce s-au intoxicat cu monoxid de carbon, a inforat purtatorul de cuvant al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Brasov, Luiza Danila, potrivit Agerpres.

"Echipajele medicale ajunse la fata locului au gasit toate cele patru persoane constiente. Este vorba de doi copii, de trei si sase ani, si doi adulti. Toti au fost transportati la spital. Adultii la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta, iar copiii la Spitalul Clinic de Copii. In apartament se simtea miros de gaze, cel mai probabil din cauza unei defectiuni la instalatie. O echipa de interventie de la Distrigaz s-a deplasat la fata locului", a mai precizat sursa citata.

Un echipaj SMURD si unul al Serviciului Judetean de Ambulanta (SAJ), dar si un echipaj de stins incendii cu apa si spuma s-au deplasat la fata locului.