(Articol actualizat cu detalii despre situatia juridica a lui Radu Oprea). Senator PSD de Prahova Radu Oprea (47 de ani) a fost desemnat de conducerea partidului pentru postul de ministru pentru Mediul de Afaceri, in locul lui Ilan Laufer. Radu Oprea este vicepresedinte PSD Prahova si a fost trimis in judecata in 2016 de Parchetul General pentru evaziune fiscala si spalare de bani. Dosarul a fost stopat insa de judecatori in camera preliminara, acestia trimitandu-l inapoi procurorilor. Dosarul nu a ajuns pe rolul instantelor de judecata. O firma pe care o controleaza a fost abonata in trecut la contracte cu statul.

Radu OpreaFoto: senat.ro

Numele ministrului pentru Mediul de Afaceri, Radu Oprea (fost prefect de Prahova) figurează într-un dosar de evaziune fiscală și spălare de bani deferit justiției în 2016 de către Parchetul de pe lâgă Înalta Curte de Casație și Justiție. Dosarul nu a ajuns să fie judecat pe fondul cauzei, ci s-a oprit în faza de cameră preliminară, fază care nu este publică. Judecatorii au returnat dosarul procurorilor.

Citeste aici mai multe detalii despre dosarul lui Radu Oprea

Senatorul Radu Oprea, contracte de milioane de euro cu statul

De-a lungul anilor, Urban Electric, membră a grupului de firme Urban controlat de familia Oprea, a desfăşurat mai multe contracte cu instituţii publice, contracte de milioane de euro.

Potrivit site-ului romaniacurata.ro, Urban Electric a executat pentru Primăria Brazi modernizarea şi extinderea la Şcoala cu clasele I-VIII din Brazii de Sus, dar şi sistemele de alimentare cu apă, canalizare, epurare pentru Primăria Brăneşti, contract de 16,4 milioane de lei. A mai prestat şi lucrări de retehnologizare la staţia de epurare din Medgidia, în valoare de 26 de milioane de lei, în asociere cu ALPINE BAU GmbH Austria.

O altă firmă în care apare Radu Oprea, dar și Mihail Ștefănescu, acuzat și el de evaziune fiscală, este Eco Burn S.R.L. care a câştigat licitaţiile organizate de Spitalul de Urgenţă Floreasca Bucureşti şi de Spitalul Judeţean Prahova. Firma respectivă a desfășurat contracte în valare de 2,7 milioane de lei pentru servicii de colectare, transport şi eliminare finală a deşeurilor spitaliceşti.

CV

Radu Oprea este absolvent al Facultatii de Utilaj Tehnologic (Universitatea de Petrol si Gaze, Ploiesti) in 1994, si al Institutului National de Administratie (2009). In trecut, el a fost si prefect de Prahova. Este la al doilea mandat de senator.

El detine trei imobile in Ploiesti si a declarat bijuterii in valoare de 40.000 de euro. Are doua credite (300.000 de lei si 249.000 de euro). Are actiuni la 8 companii.