Traficul rutier va fi restrictionat vineri, in Capitala, pentru evenimente organizate cu ocazia comemorarii a 28 de ani de la Revolutia din decembrie 1989, scrie news.ro.

Potrivit Brigazii Rutiere, traficul rutier va fi restrictionat pe banda adiacenta pistei de biciclete de pe Calea Victoriei in zona Monumentului Eroilor Revolutiei Romane, intre Str. Dem I. Dobrescu si Biserica Kretzulescu, intre orele 7.30 si 10.00. De asemenea, va fi blocata circulatia pe ambele sensuri ale strazii General Berthelot intre 9.30 si 11.00, iar pe Calea Victoriei, traficul rutier va fi restrictionat in intervalul 10.30 - 12.50, intre Piata Charles de Gaulle si Piata Dorobanti, pe sensul de mers catre Piata Dorobanti, precum si pe Str. Emil Pangratti, tronsonul adiacent sediului TVR.

Potrivit RATB, intre orele 10:30 si 12:50, traseele liniilor RATB 131, 301 si 331 vor fi modifciate, urmand sa circule pe traseul de baza intre statiile Complex Comercial Baneasa si Jolie Ville Baneasa, respectiv intre Cartier Damaroaia si Piata Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe sens spre centru, pe Bd. Aviatorilor, Bd. Mircea Eliade, Str. Radu Beller, Cal. Dorobantilor, apoi pe traseele de baza. Pe traseul modificat autobuzele vor avea statii comune cu cele ale liniilor 182 si 282.

RATB precizeaza ca traseul pe celalalt sens nu se va modifica.

De asemenea, linia 282 va circula pe traseul de baza intre statiile Gara Basarab si Piata Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe sensul catre cartier Fundeni, pe Bd. Aviatorilor, Piata Victoriei, bretea Pasajul Victoriei, Bd. Iancu de Hunedoara, Calea Dorobantilor, Str. Radu Beller, apoi pe traseul de baza, celalalt sens ramanand neschimbat.

Liniile 330 si 335 vor functiona pe traseul de baza intre statiile Piata Presei, respectiv Complex Comercial Baneasa si Piata Charles de Gaulle, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre cartierul Titan, pe Bd. Aviatorilor, Bd. Mircea Eliade, Str. Radu Beller, Cal. Dorobantilor, avand statii comune cu liniile 182 si 282, apoi din nou pe traseele de baza. Celalalt sens nu se modifica.