Cum manipuleaza presa rusa declaratiile lui Basescu in Moldova despre sustinatorii lui Dodon

de Redactia stiri     HotNews.ro
Marţi, 21 noiembrie 2017, 12:11 Actualitate | Esenţial


Traian Basescu
Foto: Facebook / Traian Basescu
Site-ul Aif.md, care este pagina electronică a ziarului ”Argumentî i Factî v Moldove”, a publicat o știre întitulată ”Бэсеску считает, что более половины граждан Молдовы нужно побить” (în traducere: ”Băsescu consideră că mai mult de jumătate din cetățenii moldoveni trebuie bătuți”), scrie ziarul Timpul.md, care arata si in ce consta maniupularea site-uluil rusesc.

Potrivit sursei citate, in această ştire se face trimitere la o informaţie publicată de portalul Unimedia.info despre răspunsul oferit de fostul preşedinte al României la întrebarea unui student. Pornind de la această pretinsă declaraţie, Aif.md conchide că, pentru a-și atinge scopul de unire a R. Moldova cu România, Traian Băsescu este gata să „acţioneze radical în raport cu moldovenii”.

În realitate, afirmația fostului preşedinte român a fost trunchiată, or, în cadrul unei întâlniri cu studenții de la Universitatea Liberă Internațională din Moldova (ULIM), Băsescu a spus că ”susținătorii lui Dodon trebuie bătuți la vot”, sensul fiind cu totul altul decât cel atribuit de Aif.md.

La 16 noiembrie 2017, fostul președinte al României, Traian Băsescu, președintele de onoare al Partidului Unității Naționale (PUN), a avut o întâlnire cu studenții ULIM, unde a abordat mai multe subiecte: situația din Transnistria, o eventuală unire a Republicii Moldova cu România, dar și vectorul european de dezvoltare a țării noastre. La finele întâlnirii, Băsescu a fost întrebat de o participantă cum îi va convinge pe votanții Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) dacă se va discuta unirea celor două state (minutul: 56.40): ”Cum aveți de gând să-i convingeți pe susținătorii domnului Dodon că Republica Moldova are nevoie de unificare?”, a întrebat participanta. ”Nu mai e nevoie. Susținătorii domnului Dodon trebuiesc bătuți, la vot. Pe ăștia nu-i poți convinge”, a răspuns în glumă politicianul român, precizând ulterior că este dispus oricând să se întâlnească cu aceștia.

Site-ul Aif.md a titrat în știre declarația trunchiată a lui Băsescu, din care reiese că susţinătorii lui Dodon trebuiesc bătuţi, fără a verifica sursa inițială, şi a concluzionat că fostul preşedinte al României ar fi dispus la acţiuni radicale cu votanţii PSRM. Ştirea de pe Aif.md a fost distribuită în rețeaua de socializare Odnoklasniki.ru , dar și de către agregatorul de știri în limba rusă Mediametrics.ru.

De menţionat că iniţial portalul Unimedia.info la fel a publicat declaraţia trunchiată a lui Traian Băsescu, însă ulterior a completat ştirea cu declaraţia originală şi a publicat înregistrarea video de la întâlnirea lui Băsescu cu grupul de studenţi.

Redacția Aif.md nu a răspuns la email-ul expediat de Asociația Presei Independente (API) cu întrebarea de ce este tirajată o declarație trunchiată a lui Băsescu. Potrivit unei investigații a portalulului Anticoruptie.md, site-ul Aif.md a fost înregistrat de publicaţia „Argumenti i Faktî” de la Moscova. Ziarul „Argumenti i Faktî v Moldove” este editat de Exclusiv Media SRL, firmă fondată de deputatul PSRM Corneliu Furculiţă, cea care în 2015 a obţinut licenţă de emisie pentru postul de televiziune NTV Moldova. Vezi articolul integral in ziarul Timpul.md


Citeste mai multe despre   





Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.


















6449 vizualizari

  • -26 (32 voturi)    
    norocosii!! (Marţi, 21 noiembrie 2017, 12:53)

    king david hotel [utilizator]

    Pe romani i-a ciuruit!
    • +8 (8 voturi)    
      Esti de la Aif.md? (Marţi, 21 noiembrie 2017, 15:34)

      ty [utilizator] i-a raspuns lui king david hotel

      .
      • +2 (2 voturi)    
        nu e de la Aif (Marţi, 21 noiembrie 2017, 16:05)

        Falx_D [utilizator] i-a raspuns lui ty

        el e direct de la sursa: Moskva
  • +30 (30 voturi)    
    Bravo pentru ancheta (Marţi, 21 noiembrie 2017, 13:01)

    animatron [utilizator]

    Foarte buna ideea Hotnews de a publica un exemplu de traseu al unei manipulari jurnalistice ordinare, din cele mai simple (se ia un text, se taie o parte si ce rezulta e pus ca titlu-soc, adesea fara legatura cu realitatea sau cu originalul).

    Un agent pro-rus (in cazul nostru un socialist mancurt din RM) isi face o firma media, firma editeaza un ziar, ziarul editeaza un site, site care incepe sa produca "stiri" care sunt in fapt o propaganda politica in sensul dorit de agentul pro-rus.
    Asa apar, in parte, zisele "fake news".

    E o schema pe care o veti regasi prin toata presa, romaneasca, europeana, americana, etc.

    Stiri difuzate de pe site-uri sau bloguri care sunt editate de alte site-uri sau publicatii, care sunt la randul lor controlate de firme sau ONG-uri cu aparenta respectabila, iar acestea din urma sunt finantate de alte "fundatii" si "organizatii" sau de "donatori" anonimi foarte, foarte generosi.

    Uneori acest "fir al Ariadnei" duce la Kremlin, alteori la miscari extremiste (nationaliste, anticapitaliste, anarhiste, trostkiste, eurosceptice, etc).

    Nu e prea greu de gasit "firul", doar ca o imensa majoritate de cititori nu acorda timp unor astfel de verificari inainte de a "rostogoli" fake-ul prin "like"uri si link-uri.

    La un moment dat am observat ca Agerpres prelua stiri din China, unde erau ajunse de fapt ca traduceri ale unor stiri de pe site-uri rusesti, deci agentia oficiala a Romaniei facea propaganda pro-rusa fara sa vrea (sper, altfel e mult mai grav).
  • -22 (28 voturi)    
    peste poate! (Marţi, 21 noiembrie 2017, 13:01)

    victor L [utilizator]

    HotNews sa ii i-a apararea lui Basescu.
    Marinelul e dujmanul Justitiei; ati uitat?
    • +8 (8 voturi)    
      Săraca limbă română! (Marţi, 21 noiembrie 2017, 15:00)

      J.C.Denton [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      Postează dușmanii ei peste tot. Rămâneți la antena3, e mai bine pentru toți!
  • +25 (25 voturi)    
    Rusia este noul URSS (Marţi, 21 noiembrie 2017, 13:31)

    Zimbru [utilizator]

    Rusia aplica aceeasi manipulare de doi bani ca si URSS este acelasi stat ticalos si marsav care minte, fura si omoara pe cei care i se impotrivesc. Rusia este tara mafiei de stat.
    • +7 (7 voturi)    
      asa e (Marţi, 21 noiembrie 2017, 13:55)

      Ingwar [utilizator] i-a raspuns lui Zimbru

      rusia e stat terorist, putin ibn laden is terrorist nr one
  • +10 (10 voturi)    
    De ce (Marţi, 21 noiembrie 2017, 13:42)

    bobyff [utilizator]

    Basescu este singurul politician din Romania care se bate sa-i convinga pe moldoveni? De ce Basescu nu este sprijinit deloc de guvernul roman si presedintie pentru actiunile care le face? Sa inteleg ca guvernul roman si presedintia are afinitati rusofone?
  • -11 (11 voturi)    
    de ce? (Marţi, 21 noiembrie 2017, 14:11)

    levierul [utilizator]

    Stai asa, de ce e gresit sa ii batem fizic pe toti moldovenii care pun botul propagandei ruse? Sau de ce doar pe ei si nu si pe rusii din Moldova?
    • +10 (10 voturi)    
      pentru ca (Marţi, 21 noiembrie 2017, 14:43)

      victor L [utilizator] i-a raspuns lui levierul

      e vorba de batut la vot, nu de bataie fizica.
  • +11 (11 voturi)    
    Fake News rusesc standard (Marţi, 21 noiembrie 2017, 14:46)

    Razvan_M [utilizator]

    Bajetii se pricep sa distruga si sa omoare. Asta stiu, asta fac.
  • -3 (3 voturi)    
    Declaratiile lui Basescu (Miercuri, 22 noiembrie 2017, 0:48)

    EMANCIPARE [utilizator]

    Basescu si multi parlamentari trebuie sa-si schimbe vocabularul comunist pe care el l-a folosit, putin il foloseste si altii il folosesc si stiu sa-l manipuleze

    Deci Dondon poate fi convins prin limbajul urnelor unde democratia poate sa aduca visul romanilor de unire

    Nu sa utilizeze cuvinte, razboi, batut, etc

    Asta este diferenta de limbaj politic si pseudo oameni politici, chiar daca intentia este laudabila


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by