USR avertizeaza asupra proiectului de Cod administrativ: Are drept scop slabirea luptei anticoruptie

de N.O.     HotNews.ro
Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, 14:16 Actualitate | Esenţial


Senatoarea USR Florina Presada atrage atentia, intr-o analiza publicata pe site-ul partidului, ca noul proiect de Cod administrativ pregatit de Ministerul Dezvoltarii condus de Paul Stanescu "este ultimul cui din sicriul pe care PSD il pregateste pentru administratia publica a Romaniei" si ca actul normativ are drept scop slabirea luptei anticoruptie, scrie News.ro.

"Noul proiect de Cod Administrativ propus de PSD distruge eforturile din ultimii 15 ani de a aduce integritate si performanta in administratia publica. Noile reglementari au acelasi scop ca modificarile din legile justitiei - slabirea luptei anti-coruptie - de data aceasta prin slabirea regimului incompatibilitatilor, relaxarea criteriilor de integritate, diminuarea raspunderii decidentilor politici si politizarea functiilor publice", arata Florina Presada.

Senatoarea USR atrage atentia indeosebi asupra introducerii unor super-imunitati pentru ministri: eliminarea interdictiei pentru persoanele condamnate penal sa fie membri ai Guvernului, eliminarea prevederii ca un ministru isi pierde functia din motive legate de caracterul ilicit al averii, eliminarea controlului cu privire la oportunitatea emiterii actelor administrative din partea altor autoritati si diminuarea raspunderii juridice a ministrului si transferul acesteia personalului care fundamenteaza tehnic si legal un act administrativ.

In ceea ce priveste prefectii si subprefectii, mai arata Presada, acestia devin demnitari publici, asimilati secretarilor de stat, respectiv de subsecretarilor de stat (in legislatia actuala prefectii sunt inalti functionari publici).

"Sunt asimilati membrilor Guvernului atat din perspectiva conditiilor necesare pentru a putea fi numiti in functie, cat si din perspectiva regimului privind incompatibilitatile si conflictul de interese si regimul raspunderii juridice pentru actele administrative emise. Prefectul poate fi membru de partid si poate avea scutire de la formarea profesionala de specialitate. Aceasta solutie este in contradictie cu recomandarile proiectelor anterioare pentru imbunatatirea performantei prefectilor din Romania in contextul integrarii in Uniunea Europeana", mai explica senatoarea USR.

Florina Presada avertizeaza si asupra modificarilor in ceea ce-i priveste pe functionarii publici care, potrivit proiectului de Cod administrativ, devin niste simpli tehnicieni subordonati politic. 

"Acest Cod reprezinta ultimul cui din sicriul pe care PSD il pregateste pentru intregul cadru institutional si administrativ al Romaniei. Dupa balbaielile din Codul Fiscal, dupa atacul direct asupra justitiei, dupa raportul pe MCV al Comisiei Europene care confirma inca o data dezastrul guvernarii PSD/ALDE, acest Cod continua un proces de capturare a statului si de subordonare unor interese politice. Acest Cod dovedeste ca aceasta alianta a distrugerii nu are nicio legatura cu votul care a adus-o la putere. Alianta PSD/ALDE nu a inteles inca diferenta intre politicile pe care le propune, cu al caror esec am inceput sa ne obisnuim, si regulile pe care trebuie toti sa le respectam, indiferent de culoarea politica sau de tentatiile pe care puterea le ofera¬, a declarat senatoarea USR Florina Presada.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















745 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Dizolvarea PSD - Now ! (Sâmbătă, 18 noiembrie 2017, 16:51)

    Defense [utilizator]

    PSD a formulat oficial (Rezolutie PSD-CEX Impotriva Statului Paralel) o Declaratie de RASBOI la adresa Statului de Drept si la LUPTA anti CORUPTIE-Crima si HOTIE !
    Constitutia Romaniei Art.40 -(2) Partidele sau organizaţiile care, prin scopurile ori prin activitatea lor, militează împotriva , a principiilor statului de drept sunt neconstituţionale. Ce face PROCURORUL GENERAL si Opozitia Parlamentara care are Dreptul (art. 44-45 din Legea partidelor politice) sa ceara in Instanta dizolvarea PSD ?
  • +1 (1 vot)    
    Ati vrut PSD, (Duminică, 19 noiembrie 2017, 12:54)

    emil bobu [utilizator]

    altfel ati fi votat cu altii.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by