Romania a devenit membru al Bancii Asiatice pentru Investitii in Infrastructura (Asian Infrastructure Investment Bank - AIIB), in urma deciziei luate, sambata, de Consiliul Guvernatorilor bancii, informeaza Ministerul Afacerilor Externe intr-un comunicat.

"Hotararea conducerii AIIB reprezinta o recunoastere a capacitatii Romaniei de a participa la promovarea obiectivelor institutiei financiare vizand sustinerea proiectelor de infrastructura si de dezvoltare economica. In acelasi timp, evidentiaza relevanta Romaniei in contextul eforturilor actuale ale statelor din Europa si Asia de intarire a conectivitatii dintre cele doua continente, carora AIIB le acorda o importanta speciala", afirma MAE in comunicat.

Ministerul Afacerilor Externe saluta astfel decizia de aderare la AIIB, "componenta aparte a demersurilor Romaniei de promovare a relatiilor cu tarile din Asia, care constituie un obiectiv al Programului de guvernare".

"MAE considera ca aceasta decizie va oferi tarii si companiilor romanesti posibilitatea de a accesa mecanismele financiare ale Bancii pentru diversificarea cooperarii cu partenerii asiatici in domenii precum energia, dezvoltarea urbana, transporturile, tehnologia informatiei si agricultura", mai precizeaza comunicatul.

Odata cu admiterea Romaniei, prin decizia AIIB au mai primit statutul de membru al Bancii Asiatice pentru Investitii in Infrastructura Bahrain, Bolivia, Chile, Cipru, Grecia si Samoa.

***

AIIB este o institutie bancara multilaterala de dezvoltare cu sediul la Beijing, infiintata in anul 2016, ce urmareste cu prioritate sustinerea dezvoltarii economice si sociale in principal in Asia prin finantarea de proiecte de infrastructura, arata MAE.

Potrivit documentelor sale constitutive, institutia poate furniza finantare oricarui membru sau entitatilor de pe teritoriul membrilor sai. Printre tarile europene membre ale AIIB se numara Franta, Germania, Marea Britanie, Olanda si Polonia.