Politistii din Iasi au demarat o ancheta dupa ce duminica dupa amiaza un copil in varsta de opt ani a alunecat si a cazut pe o substanta folosita la deratizare, transmite Agerpres.

Purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Iasi, Anca Vajiac, a declarat luni ca a fost depusa o sesizare conform careia copilul a trecut printr-un gang dintre doua blocuri, unde era aruncata o substanta toxica folosita la deratizare.

Copilul a fost transportat de parinti la Spitalul de Pediatrie Sfanta Maria pentru ingrijiri medicale, deoarece in urma cazaturii substanta i-a provocat arsuri la nivelul pielii.

"Avem un cerc de banuiti. A fost intocmit dosar penal pentru vatamare corporala din culpa. Se fac cercetari si audieri de persoane pentru a se stabili situatia de fapt", a declarat Anca Vajiac, purtatorul de cuvant al IPJ Iasi.

Pentru a curata substanta toxica de pe caldaram a fost nevoie de interventia pompierilor.