Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, a declarat sambata, la Pericei, ca Romania se confrunta in prezent cu doua amenintari foarte grave in ceea ce priveste posibilitatea patrunderii din tarile vecine a unor maladii la porcine si bovine, boli ce ar produce o adevarata catastrofa economica in tara noastra, transmite Agerpres.

Achim IrimescuFoto: Agerpres

"La nord, in Ucraina, avem pesta porcina africana prezenta si in alte state membre in care a fost aceasta pesta s-au inregistrat daune de sute de milioane de euro, deci ar fi o catastrofa economica patrunderea acestei maladii in Romania si, respectiv, in Ungaria. La sud avem dermatoza nodulara bovina, care, discutam cu doamna ministru din Bulgaria, in urma vaccinului se pare ca a fost stabilizata, dar trebuie sa ne asiguram ca nu patrunde si in cele doua state, in Romania si Ungaria", a precizat Achim Irimescu, prezent sambata, la Pericei, pentru o intalnire cu omologul sau maghiar, Fazekas Sandor.

Ministru Agriculturii a adaugat ca a discutat cu Fazekas Sandor despre o colaborare mai intensa pe partea serviciilor veterinare.

"Am stabilit cu domnul ministru Fazekas ca sa avem o colaborare mai intensa, mai ales pe partea serviciilor veterinare, pentru ca uitati, avem doua amenintari foarte grave", a subliniat sursa citata.

Achim Irimescu a adaugat ca in 8-9 septembrie va fi o reuniune la Sofia, cu participarea ministrilor din zona si a comisarului european pentru sanatate, Vytenis Andriukaitis, in care se vor discuta masurile de preintampinare a acestor maladii.