Ministerul Sanatatii a anuntat marti ca virusul Zika a fost detectat pentru prima oara in Romania la o persoana care a calatorit in Martinica.

Virusul zika, transmis de tantarFoto: OMS

Anuntul a fost facut de purtatorul de cuvant al Ministerului Sanatatii, Laurentiu Colintineanu.

"Cazul ei este unul izolat, legat de o calatorie efectuata intr-o zona cu transmitere activa a virusului. Nu vorbim despre o infectare pe teritoriul Romaniei, ci despre un asa numit caz de import", a precizat Laurentiu Colintineanu.

Acesta a precizat ca in Romania exista tantari din familia Aedes aegypti, care transmit virusul Zika, "insa alta subspecie, cu risc redus de transmitere a acestui virus" (aedes albopictus, n.r.). Acesta a subliniat ca "potentialul de transmitere pentru subspecia prezenta in Romania este semnificativ redus".

"Riscul transmiterii pe teritoriul Romaniei e minim", a subliniat Colintineanu.

Purtatorul de cuvant a precizat ca este vorba de o tanara de 27 de ani, care a efectuat o calatorie in Martinica, la finele lunii iunie - inceputul lunii iulie.

A doua zi dupa ce a revenit in tara s-a prezentat la spital cu febra usoara, eruptii pe piept si pe brate. In urma analizelor, s-a diagnosticat prezenta virusului Zika, dar in prezent tanara este in afara oricarui pericol.

Laurentiu Colintineanu a precizat ca tanara, de la prezentarea la spital, "nu a fost intepata de niciun tantar", a respectat toate recomandarile medicilor si i s-a recomandat sa aiba relatii sexuale protejate cu partenerul sau.

Conf. dr. Gabriel Popescu, specialist in boli infectioase, consilier al Ministrului Sanatatii, a precizat ca este "foarte important sa nu transformam zona noastra intr-o zona de transmitere activa" a virusului Zika si a facut apel la limitarea populatiilor de tantari".

Potrivit informatiilor transmise de Organizatia Mondiala a Sanatatii, virsusul reperat pentru prima oara in Uganda, in 1947, la maimute, se transmite prin muscatura tantarului tigru. Persoanele contaminate prezinta in general febra moderata, o eruptie cutanata, dureri de cap, dureri musculare si conjunctivita, simptome care dispar dupa 2-7 zile.

Virusul este periculos pentru femeile insarcinate, existand un consens stiintific ca poate produce produce microcefalie, o malformatie grava si ireversibila caracterizata printr-un craniu anormal de mic la nou-nascuti.