Anthony Blinken, adjunctul secretarului de stat al SUA, efectueaza in perioada 5-10 mai o vizita in Romania, Polonia, Bulgaria si Franta, informeaza Departamentul de Stat american.

Antony BlinkenFoto: Flickr

Dupa opririle la Varsovia (5-6 mai) si Sofia (6-7 mai), pe 7-8 mai Blinken va fi la Bucuresti.

Adjunctul secretarului de stat se va intalni in Romania cu inalti oficiali guvernamentali pentru a discuta despre chestiuni de securitate inainte de summitul NATO ce va avea loc in aceasta vara la Varsovia.

De asemenea, potrivit notei de presa a Departamentului de Stat, se va discuta despre cooperarea din domeniul securitatii, din cadrul relatiilor economice bilaterale si despre domnia legii si eforturile de regorma ale executivului.

Oficialul american se va intalni si cu lideri ai mediului de afaceri si cu membri ai societatii civile.