Presedintele Klaus Iohannis a declarat joi ca "Nu putem permite ca persoane care s-au imbogatit prin incalcarea legii penale sa se bucure in continuare de respectivele foloase necuvenite", referindu-se la recuperarea prejudiciilor din dosarele de coruptie.

"Cred, din acest punct de vedere, ca avem nevoie de actiune coerenta din partea autoritatilor si ca trebuie operationalizate cu adevarat institutiile cu atributii, care sa recupereze prejudiciile", a mai spus Iohannis la sedinta de bilant a DNA.

Presedintele a mai spus ca "lupta impotriva coruptiei nu numai ca nu s-a incheiat, dar trebuie sa continue cu motoarele turate la maximum, iar DNA va trebui sa ramana un jucator cu rol central in combaterea acestui fenomen extrem de nociv pentru societate".

Reamintim ca saptamana trecuta presedintele Iohannis a facut declaratii extrem de controversate in cazul ANAF - Trustul Intact, fiind acuzat de o mare parte a societatii civile ca nesocoteste o decizie definitiva a instantei.