Situația cererilor de azil în UE: Câte primește România, câte Germania?

de EurActiv.ro     HotNews.ro
Vineri, 28 august 2015, 11:59 Actualitate | Esenţial

Infografic Cereri Azil - EruActiv.ro
Foto: Ioana Moldovan
In primul trimestru al acestui an, 185.000 de persoane au depus cereri de zil in state membre ale UE. Este vorba de cereri noi, depuse pentru prima data, nu de cereri repetate ale unor persoane respinse anterior, conform datelor Eurostat. Fata de primul trimestru al anului 2014, cresterea cererilor de azil este de 86%. Peste jumatate dintre acestea au fost inregistrate in Germania si Ungaria.

De notat ca primul trimestru al anului 2015 a fost perioada unui exod masiv din Kosovo catre state vestice, cu precadere Germania. 

In aceasta perioada, arata Eurostat, in Romania au fost depuse 335 de cereri de azil, ceea ce inseamna o pondere de 0,2% din totalul celor inregistrate in UE. Topul tarilor de provenienta a azilantilor care vor sa se stabileasca in Romania este: Siria (165), Irak (40), Turcia (20).

In UE, cele mai multe cereri de azil se gasesc in Germania. In perioada amintita au fost depuse 73.100 de astfel de demersuri reprezentand 40% din totalul UE. Pe locul al doilea se claseaza, in aceeasi perioada, Ungaria cu 32.800 de cereri, adica 18% din totalul UE. Urmeaza Italia cu 15.200 de cereri, Franta cu 14.800 si Suedia cu 11.400.

La sfarsitul lunii martie a acestui an, 530.000 de persoane asteptau solutionarea cererii lor de azil in UE. Media aprobarii la nivel comunitar este de 34%. 

Mai multe detalii si infograficul complet pe EurActiv.ro


Citeste mai multe despre   




















Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT: Credite pentru companii, sustinute cu garantii si fonduri ale grupului Bancii Europene de Investitii. Doi specialisti raspund intrebarilor antreprenorilor joi, de la ora 11:00

Care sunt conditiile de finantare pentru creditele sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii? Care sunt programele de finantare, cu surse si garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, pe care le deruleaza in prezent Banca Transilvania? Care sunt avantajele si dezavantajele unor astfel de credite? Doi specialisti din cadrul BT Adrian Popa, analist business, si Nicolae Barbu, coordonator Birou Gestiune Programe Externe de Finantare raspund intrebarilor antreprenorilor pe tema creditelor sustinute cu garantii ale grupului Bancii Europene de Investitii, joi, 22 februarie 2018, incepand cu ora 11:00.

1509 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Tot mai atractiva................... (Vineri, 28 august 2015, 12:40)

    LegatusAugusti [anonim]

    Romania va deveni tot mai atractiva pentru imigrantii musulmani. Construirea unei moschei importante in Bucharest va fi esentiala ! Va fi un loc de pelerinaj-rugaciune-meditatie..................................
    Mr.Ponta knows !
    Inspiratia genunchiului voievodal ?


Abonare la comentarii cu RSS



Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version