Aproximativ 29.000 de bugetari din administratia locala, afiliati la Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie (FNSA), sunt asteptate sa participe joi la o greva generala de o zi a declarat pentru Hotnews.ro liderul sindicatului Cartel Alfa, Bogdan Hossu.

Principala nemultumire a sindicalistilor este legata de "lipsa de responsabilitate a Guvernului fata de personalul din acest sector" si de "neaplicarea echitabila a legii salarizarii unitare in sectorul de administratie publica", a explicat Bogdan Hossu.

Protestatarii mai cer tichete de masa sau a norma de hrana pentru toti salariatii din administratia publica incepand cu anul 2015 si majorarea salariilor pentru angajatii din administratie, tot incepand cu acest an, in proportie de 10 la suta.

Actiunea de protest va incepe la ora 8.00 si se va incheia la ora 16.00, functionarii urmand sa mearga la serviciu, insa fara sa lucreze, fiind eliberate doar certificate de deces.

Tot joi, aproximativ 600 de functionari publici vor participa, intre orele 10.00 si 12.00, la un miting in fata Primariei Capitalei.

"Daca nu se rezolva problemele nici dupa greva de joi, FNSA va organiza in 27 mai un miting cu peste 3.000 de persoane in Bucuresti, in Piata Victoria. Se va trece la strangerea de semnatuti pentru declansarea grevei generale pe termen nelimitat in administratia publica locala in septembrie sau octombrie", a spus Petru Dandea, vicepresedinte al Cartel Alfa, confederatie sindicala la care este asociata Federatia Nationala a Sindicatelor din Administratie.

Presedintele Klaus Iohannis discuta joi cu liderii confederatiilor sindicale

De la ora 11.00, preşedintele Klaus Iohannis va discuta joi, la Palatul Cotroceni, cu liderii confederaţiilor sindicale pe teme care privesc dialogul social.

Reprezentantii federatiei spun ca nu inteleg de ce presedintele a chemat sindicatele la discutie joi, exact cand ei declanseaza greva generala de o zi.

"Nu stiu de ce a ales ziua de joi. E clar ca pe noi ne deranjeaza acest lucru, dar vom merge la discutii si ii vom comunica problemele cu care ne confruntam", a spus Dandea.