Curtea Constitutionala (CCR) va discuta pe data de 4 noiembrie sesizarea de neconstituionalitate trimisa de presedintele Traian Basescu asupra asupra legii de abrogare a articolului 276 din Codul Penal privind presiunile asupra justitiei, transmite B1TV.

Presedintele Traian Basescu a transmis, joi, Curtii Constitutionale o sesizare de neconstitutionalitate asupra legii care abroga articolul din Codul Penal ce pedepsea presiunile asupra justitiei, informeaza un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

In 18 martie, presedintele a transmis Parlamentului o cerere de examinare prin care a solicitat mentinerea articolului 276 din Codul Penal, seful statului precizand ca acesta sanctioneaza infractiunea de "presiuni asupra justitiei" si instituie o protectie atat pentru judecator, cat si pentru organele de urmarire penala.

Potrivit acestui articol, "fapta persoanei care, pe durata unei proceduri judiciare in curs, face declaratii publice nereale referitoare la savarsirea de catre judecator sau de organele de urmarire penala, a unei infractiuni sau a unei abateri disciplinare grave legate de instrumentarea respectivei cauze, in scopul de a influenta sau intimida, se pedepseste cu inchisoarea de la trei luni la un an sau cu amenda".

In cererea de reexaminare, presedintele Traian Basescu a sustinut ca introducerea acestei infractiuni in Codul Penal a avut in vedere "asigurarea si protejarea impartialitatii si libertatii judecatorilor si organelor de urmarire penala in exercitarea atributiilor judiciare conferite de lege fata de incercarile de intimidare sau influentare a acestora". "Ratiunile care au justificat introducerea acestei infractiuni persista si, in consecinta, abrogarea articolului ce sanctioneaza presiunile asupra justitiei, nu este oportuna", a aratat Traian Basescu.

Legislativul a respins insa cererea de examinare a presedintelui si a votat din nou proiectul, astfel ca seful statului l-a atacat acum la Curtea Constitutionala.

In raportul Comisiei juridice a Senatului privind respingerea cererii de reexaminare, adoptata apoi de Senat, se precizeaza insa faptul ca membrii Comisiei considera necesara abrogarea articolului 276 avand in vedere ca "asa cum este formulat textul in vigoare, declaratiile oricarei persoane ar putea fi interpretate ca fiind o presiune la adresa unui judecator sau a unui alt organ de urmarire penala, dandu-se in acest fel posibilitatea pronuntarii unor solutii arbitrare care sa aduca atingere libertatii de exprimare".