Referendumul privind cainii comunitari aprobat saptamana trecuta de CGMB, ce urma sa aiba loc pe 6 octombrie, la initiativa primarului general Sorin Oprescu, a fost anulat miercuri in sedinta de indata a consilierilor municipali, anunta Agerpres. Au votat pentru anularea referendumului toti consilierii prezenti, cu exceptia celor sapte consilieri ai PP-DD care s-au retras din sala la momentul votului. Primarul general Sorin Oprescu a declarat, miercuri, ca municipalitatea va actiona pentru adunarea cainilor comunitari de pe strada si a transmis iubitorilor de animale ca nu vor urma campanii pentru uciderea acestora.

"Referendumul a devenit inutil si nu isi mai are sensul in acest moment. Noi speram ca legea sa fie promulgata cat mai repede, dar nu inseamna ca nu facem nimic, ne-am apucat sa adunam cainii de pe strada. Nu se intampla nimic, ca sa linistesc si iubitorii de animale, sa nu creada ca ne repezim in ei si... inainte de lege, de promulgare. Ii strangem de pe strazi", a afirmat Oprescu, la finalul sedintei CGMB in care referendumul local privind cainii comunitari a fost anulat.

Edilul sef a spus ca primarii nu au avut o lege pe baza careia sa actioneze operativ pentru strangerea cainilor maidanezi. "Dupa noua lege abandonul se va pedepsi sever si municipalitatea isi va face o structura pentru monitorizarea acestor nereguli. Importanta este identificarea, sterilizarea si respectarea legii dupa 14 zile", a spus Oprescu.

In debutul sedintei CGMB, consilierul PDL Mircea Raicu a propus introducerea pe ordinea de zi a sedintei a unui proiect de hotarare prin care sa se delege competente catre primariile de sector, respectiv un proiect de amendare a CGMB prin care sectoarele sa poata organiza servicii de ecarisaj similare celor de la PMB.

Sorin Oprescu a raspuns ca sunt conditii clare de formare a serviciilor de ecarisaj si legea noua "directioneaza clar catre CGMB" activitatea. Edilul sef a spus ca "nimeni nu sta degeaba la PMB si sectoarele trebuie sa faca dovada ca au conditii sa proceseze la ceea ce face referire legea".

Liderul grupului de consilieri PDL, Silviu Vaduva, a tinut insa sa sublinieze de la tribuna CGMB ca legea adoptata este 95% initiata de PDL. "Aveam o lege, daca ea era data acum doi ani poate Ionut ar fi trait", a mai spus el.

Legea privind eutanasierea maidanezilor a fost adoptata marti de Camera Deputatilor (for decizional) cu 266 voturi pentru si 23 impotriva. Legea merge acum pentru promulgare la seful statului. Potrivit noii legi, cainii maidanezi vor fi tinuti in adaposturi timp de 14 zile lucratoare, perioada in care pot fi revendicati sau adoptati. Dupa aceasta perioada, cainii pot fi tinuti in adapost, daca exista locuri disponibile si fonduri necesare. In caz contrar, vor fi eutanasiati.

Luni, 2 septembrie, un copil de patru ani a murit dupa ce a fost muscat de caini in apropierea Parcului Tei din Capitala.