Ponta: Autoritatea Nationala de Autostrazi, infiintata imediat dupa deblocarea POS Transporturi

de I.C.     HotNews.ro
Marţi, 28 mai 2013, 18:08 Actualitate | Esenţial


Guvernul va infiinta Autoritatea Nationala de Autostrazi imediat dupa ce va primi decizia Comisiei Europene de deblocare a Programului Operational Sectorial Transporturi (POST), a anuntat marti premierul Victor Ponta, potrivit Mediafax.

"Avem in reorganizare CNADNR si, imediat dupa ce primim decizia de deblocare a Programului Operational Sectorial Transporturi, CNADNR va merge inapoi la Ministerul Transporturilor si va numi un manager privat si vom infiinta Autoritatea Nationala de Autostrazi, care va ramane in anii urmatori principalul responsabil pe zona de constructie si exploatare a autostrazilor", a spus Ponta dupa ce a participat la conferinta "Cities of Tomorrow: dezvoltarea urbana, incotro?", organizata de Camera de Comert si Industrie Romano-Germana (AHK Romania) si Mediafax.



La sfarsitul lui 2012, Departamentul pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, coordonat de ministrul delegat Dan Sova, a fost autorizat de Guvern sa ceara in Adunarea Generala a Actionarilor a CNADNR divizarea societatii in doua noi companii nationale, respectiv Compania Nationala de Autostrazi si Compania Nationala de Drumuri.

Compania Nationala de Autostrazi va functiona sub autoritatea acestui nou departament, iar Compania Nationala de Drumuri va fi organizata sub autoritatea Ministerului Transporturilor.

Ulterior, premierul Ponta a anuntat ca Guvernul asteapta un raspuns din partea Comisiei Europene in ceea ce priveste infiintarea Companiei Nationale pentru Autostrazi, deoarece regulile europene prevad anumite restrictii privind detinerea prerogativelor de reglementare cu cele de administrare.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















1410 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    ... (Marţi, 28 mai 2013, 18:33)

    sictireanu [utilizator]

    Alti mancatori inutili de bani de la buget. Sa ne traiasca!
  • 0 (0 voturi)    
    Parca vad haosul... (Marţi, 28 mai 2013, 20:24)

    antrax [utilizator]

    Comp de Dr. face un studiu de fezabilitate, Comp de A. face altul, pt un proiect 80% asemanator. Evident, ambele castigate de aceeasi firmulita de apartament. Cand sa faca autostrada, deja o parcela va fi expropiata pt a face un drum national pe acolo....si alte ispravi din astea.

    Dragi guvernanti, comunicarea e esentiala. Cu mai multe capete, nu va fi o comunicare mai eficienta.
    Doar mai multe guri de hranit de la buget.


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.

Aici puteti modifica setarile de Cookie

hosted by
powered by
developed by