Zeci de turisti care au urcat, miercuri, in Masivul Bucegi neechipati corespunzator sau nepregatiti fizic au solicitat ajutorul salvamontistilor, care fac apel catre oameni sa nu mearga pe traseele montane intrucat acestea sunt inchise din cauza vremii schimbatoare, informeaza Mediafax.

Un numar mare de turisti care se afla la munte, pe Valea Prahovei, au urcat, miercuri, pe traseele din Masivul Bucegi, multi dintre acestia solicitand ajutorul salvamontistilor si al jandarmilor montani, a declarat seful Salvamont Busteni, Gheorghe Haiduc.

El a precizat ca la ora transmiterii acestei stiri echipe de salvamontisti si jandarmi montani deruleaza trei operatiuni de recuperare a unor turisti care au solicitat ajutor. Astfel, in zona denumita "Valea seaca dintre clai", in Bucegi, patru turisti au ramas blocati si asteapta interventia salvatorilor pentru a-i ajuta sa inainteze sau sa se intoarca din drum.

De asemenea, salvatorii montani intervin pe Jepii Mici, in ajutorul unui turist care a cazut si s-a lovit. Barbatul este constient, insa nu se mai poate deplasa. Salvamontistii si jandarmii montani intervin, de asemenea, in ajutorul altor turisti care au urcat pana in zona "Albisoara crucii", dar s-au ratacit si nu mai stiu sa se orienteze.

Pe langa aceste interventii, salvamontistii au primit numeroase apeluri din partea turistilor care au urcat pe munte neechipati corespunzator sau care nu se mai pot orienta, unii dintre ei putand fi dirijati prin telefon. In acest context, salvatorii montani le reamintesc turistilor ca traseele din Bucegi sunt inchise si ca se expun unor riscuri daca urca pe aceste trasee.

"In unele locuri stratul de zapada se poate disloca foarte usor. Sus, pe munte, vremea este schimbatoare. Sunt oameni care urca pe munte imbracati de oras si acolo constata ca nu mai pot inainta de frig, de oboseala, unii sunt epuizati. Le recomandam acestora sa nu urce pe munte", a spus Gheorghe Haiduc.

Cateva mii de turisti petrec ziua de 1 Mai la munte, pe Valea Prahovei, peste o mie de oameni aflandu-se pe Valea Cerbului, la gratar, in timp ce sute de iubitori ai sporturilor de iarna schiaza la Sinaia.