Liderii UE au reluat discutiile privind bugetul european pentru urmatorii sapte ani vineri, la ora 13.00, ora Romaniei, dupa o noapte-maraton de dezbateri si negocieri bilaterale. Primele informatii creioneaza un buget de austeritate pentru blocul comunitar in perioada 2014 - 2020, noteaza AFP. Este pentru prima oara in istoria UE cand bugetul este in scadere. Sub presiunea Marii Britanii, presedintele Herman van Rompuy a propus un draft de buget cu 13 miliarde de euro mai mic decit in noiembrie anul trecut, adica 960 de miliarde de euro. Plecind de la aceasta propunere - ea insasi negociata indelung - liderii UE discuta acum de la ce capitole trebuie taiati acesti bani si care sint compromisurile acceptabile. Mizele mari ale Romaniei sint fondurile pentru agricultura si cele pentru coeziune.

Potrivit acestei propuneri, suma creditelor de angajament, care corespund plafonului autorizat, este de 960 miliarde de euro, iar cea a creditelor de plata, respectiv cheltuielile efective pentru urmatorii sapte ani, de 908,4 miliarde euro, cu o marja de manevra de 12 miliarde.

20.30: Presedintele Traian Basescu a anuntat vineri seara, la Bruxelles, dupa incheierea Consiliului European, ca Romania a obtinut un buget de 39,887 miliarde de euro pentru exercitiul financiar 2014-2020, o crestere de 18% fata de exercitiul financiar precedent, fiind una dintre putinele tari cu crestere bugetara.

Seful statului a explicat totodata ca la summit s-a obtinut si o prelungire a perioadei de gratie pentru cheltuirea fondurilor europene, de la n+2 la n+3 ani, o decizie care, potrivit evaluarii facute de Ministerul Finantelor, previne dezangajarea a 4 miliarde euro. "Fara rezerve, imi permit sa mai adaug 4 miliarde la cele 40 care ne vin la bugetul alocat pentru exercitiul bugetar urmator", a spus Basescu.

18.38: Francois Hollande confirma anvelopa totala a bugetului UE, de 960 miliarde de euro

18.25: Romania a obtinut peste 43 de miliarde euro in bugetul viitor al UE - surse europene. In actualul exercitiu bugetar, 2007-2013, Romania are alocati aproape 34 miliarde euro. Vom reveni cu amanunte legate de alocarea exacta a fondurilor europene catre Romania

18.11: Liderii principalelor grupuri din PE spun, intr-o scrisoare comuna, ca draftul de buget este "inacceptabil", regreta ca van Rompuy nu a negociat cu PE si anunta ca marile negocieri vor incepe cu PE (sursa)

18.05: "Va fi greu de gasit un consens in PE", a scris pe Twitter presedintele Parlamentului European, Martin Schulz. Este insa o scadere a vehementei discursului sau, dupa ce aseara Schulz anuntase ca va vota el insusi impotriva.

18.04: Parlamentul European nu poate accepta acordul de astazi asupra viitorului buget UE, a anuntat Marjory van den Broeke, purtatorul de cuvind al PE.

17.59 Comisarul european pentru mediu, Connie Hedegaard, saluta pe Twitter acordul: "YES! Un pas istoric pentru actiunile pe clima, liderii au agreat 20% din buget in aceasta directie"

17.50: Ministrul de externe polonez Radoslav Sikorski a fost primul care si-a felicitat pe Twitter premierul, Donald Tusk, pentru acordul pe buget. Purtatorul de cuvint al Angelei Merkel, Steffen Seibert, a venit la cateva minute: "Am facut-o! ...Am demonstrat ca Europa poate merge mai departe". Confirmarea lui Van Rompuy: Deal Done!

17:25 Liderii europeni au ajuns la un acord asupra bugetului UE pentru 2014-2020, a anuntat vineri presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, pe contul sa de twitter. Potrivit unor surse europene, valoarea creditelor de angajament, care corespunde plafonului autorizat, este de 960 miliarde euro.

"Avem un acord! Consiliul European s-a pus de acord asupra cadrului financiar multianual pentru restul deceniului. A meritat efortul sa asteptam", a scris Van Rompuy, la capatul a peste 24 de ore de negocieri.

Van Rompuy nu a precizat continutul acestui acord.

Ora 15:00 Discutiile nu au fost inca reluata si nu a fost inca anuntata o ora oficiala (The Telegraph)

Evenimentele zilei:

Ora 12.10: Romania, Bulgaria si Cehia sint nemultumite de modul in care sint calculate fondurile de coeziune, scrie EUobserver, iar van Rompuy va incerca sa modifice actualul draft pentru a le multumi, a declarat un reprezentant al unui stat membru. Draftul propus de van Rompuy pastreaza (art. 45 si 46) prevederile care nu conveneau Romaniei din precedenta propunere (aceleasi articole, 43 si 44), care leaga indirect alocarile din bugetul 2014-2020 de performantele economice slabe dinaintea aderarii Romaniei la UE (pina in 2007).

De asemenea, Romania nu a fost prinsa cu nici o regiune in cadrul alocarilor de sume pentru sprijinirea unor regiuni mai putin dezvoltate, cum este cazul Cehiei, Slovaciei.

Ce schimbari majore si relevante pentru Romania aduce propunerea de buget:

Noua propunere pentru viitorul buget UE vine cu modificari si plafonari mai clare, dar mai stricte decit precedentele variante pentru alocarile privind politica de coeziune si cea agricola comuna pentru perioada 2014-2020.

  • Fondurile de coeziune: Capitolul privind Plafonarea pentru Politica de Coeziune introduce un articol cu o limitare generala, de pricipiu, pe alocarile nationale. Potrivit acestuia, ￯avind in vedere actualele circumstante economice, alocarile nationale  nu pot fi mai mari de 110% decit nivelul alocarilor din perioada 2007 - 2013 (art.46)￯. Practic, noua formula de buget limiteaza orice alocare viitoare la o crestere de maximum 10%. Alte precizari specifice ale proiectului de buget, dau insa posibilitatea unor cresteri pe anumite programe ori, tinind cont de situatia economica a unui stat membru.
  • Rata de cofinantare ramine la 85% pentru regiunile mai putin dezvoltate (majoritatea regiunilor din Romania sunt in aceasta categorie). Una din precedentele variante de buget prevedea scaderea acestei rate de cofinantare la 75%. Din aceasta modificare, Romania ramine la prevederile de care beneficia si in prezent. Exista si precizari cu privire la varinatele in care aceasta rata de co-finantare de la bugetul UE poate fi mai mare.
  • Politica Agricola Comuna: Din modificarile cuprinse in actuala propunere de buget, Romania pierde avantajului oferit prin reforma PAC, in sensul in care, cresterea platilor directe la hectar va fi aigurata, insa intr-un termen mai lung decit cel stabilit initial. Astfel, Romania ar fi urmat sa ajunga la media subventiilor UE in 2017. Actualul proiect de buget arata ca toate statele membre trebuie sa ajunga la nivelul de alocare de 196 de euro pe hectar (Romania avea, in 2012, o alocare de 119,66 euro/ha) abia pina in 2020.

    Cele mai importante momente de vineri dimineata ale Consiliului European:


    Ora 11.00
    : Doua ore de pauza la summit. Sedinta liderilor UE se va relua la ora 13.00, ora Romaniei

    Ora 10.40:
    Hannes Swoboda, liderul socialistilor europeni: Sint foarte dezamagit de propunere. Nu a luat in calcul cresterea economica si locurile de munca (twitter)

    Ora 10.30:
    Si un detaliu amuzant: The Telegraph a aflat ce l-a tinut treaz pe David Cameron de-a lungul noptii: cafea, fructe si jeleurile Haribo :)

    Ora 10.05
    : Finantarea proiectului "Connecting Europe", una dintre initiativele majore de investitii in transporturi si energie, a scazut drstic de la propunerea de 50 miliarde euro la 29 miliarde euro. Romania ar fi putut atrage finantari din acest proiect pentru interconectarile de gaze, pentru proiectele pe coridorul sudic sau pentru transporturi

    Ora 9.50
    : Italia e multumita de propunere - surse citate de Chiara de Felice (Agentia Ansa)

    Ora 9.00:
    Guardian (de stinga) scrie ca David Cameron a fost evitat de Francois Hollande, in timp ce The Telegraph (de dreapta) vede o "victorie majora" a premierului britanic