Cursurile in toate unitatile de invatamant din judetul Botosani au fost suspendate joi, din cauza conditiilor meteo nefavorabile, a anuntat purtatorul de cuvant al Inspectoratului Scolar Judetean, Dragos Cristea. Masura se aplica si gradinitelor, scolilor si liceelor din municipiile Botosani si Dorohoi, potrivit Agerpres.

Initial, conducerea Inspectoratului Scolar a anuntat, miercuri dupa-amiaza, suspendarea cursurilor doar in unitatile de invatamant din mediul rural si din cele cinci orase ale judetului, insa, ca urmare a inrautatirii vremii, a decis ca si prescolarii si elevii din Botosani si Dorohoi sa ramana acasa.