Valoarea bursei profesionale pe care Guvernul o va acorda elevilor din invatamantul profesional se va cifra la 500 lei, dar numai pentru luna noiembrie a acestui an si va cobori imediat dupa aceasta luna la 200 lei, procedura fiind aprobata la nivelul Executivului prin hotarare, potrivit Mediafax.

Conform deciziei Cabinetului, bursa profesionala consta intr-un sprijin financiar lunar de 200 lei, al carui cunatum poate fi modificat anual prin hotarare de guvern. Actul normativ aprobat de Guvern include insa si un articol care stabileste ca, prin exceptie de la aceasta prevedere, "bursa cuvenita pentru luna noiembrie 2012" este de 500 lei.

Bursa nu este acordata pe o perioada de o luna daca elevul inregistreaza mai mult de zece absente nemotivate in luna precedenta, pe o perioada de trei luni, in cazul in care elevul a comis abateri disciplinare grave care conduc la scaderea notei la purtare sub 7 sau daca inregistreaza cel putin 20 de absente nemotivate din totalul orelor de studiu sau cel putin 20% din totalul orelor la o singura disciplina de studiu/modul, cumulate pe an scolar si, respectiv, pe o perioada de 6 luni daca elevul inregistreaza cel putin 40 de absente nemotivate din totalul orelor de studiu sau cel putin 30% din totalul orelor la o singura disciplina de studiu/modul, cumulate pe an scolar.