Examinarea cererilor de aderare a Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen a fost amanata pentru martie 2013, din cauza unei incertitudini cu privire la capacitatea autoritatilor din cele doua tari de a-si respecta obligatiile, au declarat miercuri surse diplomatice la Bruxelles, citate de AFP.

O discutie pe aceasta tema este prevazuta pentru ziua de joi, in cursul reuniunii ministrilor de Interne ai tarilor membre la Luxembourg, dar "nu a venit timpul sa se ia decizii", a subliniat una dintre aceste sursele citate de agentia de presa franceza.

Problema aderarii "se va readuce in discutie in martie 2013, dar acest lucru nu inseamna ca va fi luata o decizie", a insistat unul dintre diplomatii europeni. In perioada respectiva, reuniunile ministeriale ale UE vor fi prezidate de Irlanda.

O serie de tari, printre care Olanda si Germania, estimeaza ca in prezent nu sunt intrunite conditiile de aderare. Comisia Europeana a exprimat si ea unele rezerve cu privire la aderare, sustin sursele..

Potrivit AFP, situatia politica din Romania explica aceste rezerve, din cauza unor indoieli cu privire la angajamentul Guvernului condus de Victor Ponta de a respecta statul de drept.

Comisia Europene nu are nicio putere de decizie in acest domeniu insa urmeaza sa publice in ianuarie un raport de evaluare asupra situatiei din Romania si Bulgaria, care va fi utilizat de guvernele europene in aprecierile lor. Rezultatul alegerilor legislative organizate pe data de 9 decembrie in Romania ar putea sa fie hotarator, arata agentia de presa franceza.

Autoritatile din cele doua tari candidate au inteles situatia si nu mai insista asupra stabilirii unei date a aderarii lor. "Decizia trebuie sa fie luata la momentul potrivit", a insistat un diplomat dintr-o tara membra a Schengen.

AFP mai arata ca aderarea Bulgariei este legata de aderarea Romaniei, astfel incat Sofia este o victima a criticilor formulate de catre membrii Schengen la adresa Bucurestiului.