Ministerul Sanatatii a anuntat marti ca, la nivel national, in ultimele 24 de ore s-au mai inregistrat 2 decese in judetele Arad si Constanta. In prezent, numarul deceselor din cauza hipotermiei severe inregistrate de la avertizarea "cod galben de ger" emisa de meteorologi, se ridica la 38.

Ministerul precizeaza ca numarul persoanelor fara adapost si a celor cu hipotermie care au fost transportate de catre serviciile de ambulanta si echipajele SMURD la unitatile sanitare si in centrele sociale, in ultimele 24 de ore, este de 215.

Dintre acestea, 84 au avut nevoie de ingrijiri medicale in unitatile si compartimentele de primiri urgenta.

Centrul Operativ pentru Situatii de Urgenta al Ministerului Sanatatii a realizat o analiza detaliata asupra deceselor raportate de catre Directiile de Sanatate Publica in urma careia s-a constatat ca, pana in data de 06 februarie, dintre cele 39 de cazuri raportate, doar 36 au fost corelate cu hipotermia. La trei dintre decesele anuntate, rapoartele de autopsie dovedesc ca nu au avut relatie cu hipotermia.

Astfel, in prezent, numarul deceselor din cauza hipotermiei severe inregistrate de la avertizarea "cod galben de ger" emisa de meteorologi, se ridica la 38. Dintre acestea, 28 de decese au fost cazuri gasite in spatii publice.

Mai raman in discutie cele doua cazuri care au fost luni dimineata de la Bucuresti si care nu sunt incluse in aceasta cifra in asteptarea raportului de autopsie.

Eforturile depuse de echipajele serviciilor de ambulanta si cele ale SMURD, care in aceasta perioada au avut misiuni de patrulare 24 de ore din 24, au facut ca numarul deceselor sa fie diminuat.

Ministerul Sanatatii reaminteste populatiei ca, in aceasta perioada cu temperaturi extrem de scazute, sa asculte sfatul medicilor, sa evite deplasarile in spatii deschise si expunerea la frig, sa respecte regulile de igiena pentru evitarea imbolnavirilor si sa consume alimente bogate in proteine, fructe si legume.