Premierul Emil Boc si reprezentantii FMI au convenit ca in noua scrisoare de intentie sa fie mentinuta prevederea conform careia salariile din sectorul public si pensiile pot fi majorate prudent pe parcursul acestui an, daca situatia economica va permite, fara insa sa fie luata o decizie concreta, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.

Premierul Emil Boc s-a intalnit, joi seara, cu reprezentantii Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale, aflati la Bucuresti.

"Guvernul si FMI au convenit ca prevederea legata de salarii si pensii din scrisoarea precedenta sa fie mentinuta si in noua scrisoare pe care Executivul o va inainta Fondului si Comisiei Europene, ca o garantie a faptului ca cele doua parti nu exclud varianta unei cresteri moderate, daca evolutia economiei in primul trimestru va asigura veniturile necesare. Nu a fost insa luata o decizie concreta in privinta unei eventuale majorari", au declarat agentiei Mediafax surse oficiale.

Seful Guvernului a fost mandatat, luni, de conducerea coalitiei, sa negocieze cu FMI cresterea pensiilor si salariilor, din luna aprilie, a anuntat prim-vicepresedintele PDL Sorin Frunzaverde.

Un anunt similar a fost insa prezentat si in luna noiembrie 2011, cand liderii coalitiei de guvernare au convenit ca salariile bugetarilor si pensiile ar putea fi majorate in primul semestru al anului 2012, dupa vizita din aprilie a FMI, daca nu vor exista "derapaje mari" in Europa si in Romania in privinta cresterii economice.

Premierul a declarat insa ca Guvernul va lua in calcul o usoara recuperare salariala in sectorul public si indexare a pensiilor, dar numai conditionat de stabilitate si crestere economica, fara sa se angajeze in masuri populiste care pot destabiliza tara.

Aceasta varianta a fost inclusa in raportul elaborat de Guvern la proiectul de buget pentru 2012, stabilindu-se ca "salariile din sectorul public si pensiile vor fi majorate prudent in cursul acestui an, in cazul in care conditiile economice vor permite".

Acelasi paragraf a fost inclus si in scrisoarea de intentie convenita de Guvern cu FMI la sfarsitul anului trecut, dupa redactarea proiectului de buget pentru 2012.