Cinci porturi fluviale si martime, precum si caile navigabile Poarta Alba - Midia Navodari, Dunare-Marea Neagra si Bara Sulina au fost inchise din cauza vantului puternic si a vizibilitatii scazute, informeaza vineri Ministerul Transporturilor si Infrastructurii.

Au fost inchise porturile Constanta Nord, Midia, Mangalia, Basarabi si Medgidia din cauza vantului foarte puternic dinspre Nord Est si Nord, cu o forta de 7-8 coasta si 9 in larg, in conditiile in care forta 12 reprezinta pe scara Beaufort, nivel de uragan, scrie Agerpres.

Potrivit MTI, in portul Constanta se opereaza marfuri intr-un ritm foarte lent din cauza conditiilor meteo nefavorabile. Pe canalul Dunare-Marea Neagra navigatia a fost oprita din cauza vizibilitatii scazute, de numai 400 de metri la Agigea, 200 de metri la Cernavoda si de 400 de metri la Ovidiu.