Topul celor mai vizitate orase din lume: Bucurestiul este pe locul 55, devansand Atena, Milano si Rio de Janeiro

de Alina Neagu     HotNews.ro
Joi, 12 ianuarie 2012, 14:27 Actualitate | Esenţial


Bucurestiul ocupa locul 55 in topul celor mai vizitate 100 de orase din lume de catre turisti straini in anul 2010, cu 2,1 milioane de vizitatori, in urcare cu 5,4% fata de 2009, potrivit unui clasament realizat de Euromonitor International si citat de Mediafax. Capitala Romaniei depaseste, in acest top, orase precum Atena, Rio de Janeiro sau Milano. Cel mai vizitat oras din lume in 2010 a fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turisti straini, iar Londra a fost destinatia europeana favorita (14,5 milioane de turisti).

De altfel, clasamentul releva declinul oraselor europene pe fondul crizei datoriilor de stat, care a afectat turismul din zona euro, si ascensiunea destinatiilor turistice din regiunea Asia-Pacific, aflata in plin boom economic.

Bucurestiul se afla pe locul 55, inaintea unor orase precum Atena (locul 77, cu 1,7 milioane de vizitatori straini, in scadere cu 7%), Munchen, Mexico City, Jakarta, Rio de Janeiro, Milano, Lisabona, Sao Paulo, Venetia, Florenta sau Washington DC.

Din Europa Centrala, de Est si de Sud-Est, Praga si Moscova au cei mai multi vizitatori (cate 3,7 milioane), urmate de Viena (3,5 milioane), Kiev (3,3 milioane), Budapesta (2,6 milioane), St Petersburg (2,5 milioane) si Varsovia (2,4 milioane).

Bruxelles a depasit usor numarul de turisti straini inregistrat de Bucuresti, cu 2,2 milioane de vizitatori in 2010.

Cel mai vizitat oras din lume in 2010 a fost Hong Kong, cu aproape 20 de milioane de turisti straini, urmat de Singapore (18,2 milioane) si Londra (14,5 milioane). Macau, capitala mondiala a jocurilor de noroc, a atras peste 13 milioane de turisti straini, cu 25,9% mai multi decat in 2009, ocupand locul al patrulea in top 100.

Singapore a atras cu 16% mai multi vizitatori decat in 2009, datorita programului guvernamental de dezvoltare a turismului, axat pe turismul de lux, organizarea de expozitii si conferinte, imbunatatirea conditiilor de cazare si serviciilor destinate turistilor si promovarea atractiilor si obiectivelor turistice.

Londra este cel mai popular oras european, datorita unei game largi de atractii si obiective turistice, apreciate de o plaja larga de vizitatori.

Cel mai vizitat oras de pe continentul american este New York, insa ocupa numai locul 8 la nivel mondial, cu 8,9 milioane de vizitatori straini in 2010.

Parisul este pe locul 9 in clasament, cu 8,1 milioane de turisti straini, iar Roma pe 14, cu 5,6 milioane. Barcelona si Las Vegas ocupa locurile 16 si 17, cu 5,1 milioane de vizitatori fiecare.


Citeste mai multe despre   
















10671 vizualizari

  • +10 (14 voturi)    
    Foarte tare (Joi, 12 ianuarie 2012, 14:30)

    hot news [utilizator]

    Sa speram ca se va mentine trendul. Oricum o veste placuta si neasteptata.
    • +18 (22 voturi)    
      Bucurestiul ar obtine mai mult fara haite de caini (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:09)

      Romania e pe drumul cel bun [anonim] i-a raspuns lui hot news

      E inca o stire, venita de la straini nu de la romani, care confirma ca Romania face progrese vizibile in ce priveste atractivitatea turistica.
      Dupa articole foarte pozitive in presa americana (Huffington), francofona (Slate.fr) si germanofona (Bild), dupa aprecierile extraordinare ale printului Charles, iata inca un clasament international pozitiv pt trandul Romaniei, de progres.

      Desigur, asta ii scoate din minti pe cei care au probleme psihice vizavi de propria tara, de propriul popor, si nemultumeste stupid pe cei care sunt platiti sa arunce cu noroi la comanda de partid.

      Dar e un adevar, Romania se intareste, devine mai stabila, functioneaza mai bine chiar si in ce priveste combaterea coruptiei (sunt niste actiuni fara precedent in ultimii 20 de ani), e mai vizitata.

      Printul Charles isi petrece vacanta in Romania, Dacia Duster a primit premiul pentru cea mai fiabila masina europeana in 2011, articole de presa internationala laudative, sunt genul de stiri care atrag atentia si spresc interesul turistic pentru Romania.

      Tara noastra e foarte frumoasa, avem un potential turistic natural imens, comparabil cu orice stat 'alpin' din Europa, ultimele paduri europene virgine sunt la noi, la fel ca majoritatea animalelor salbatice mari de pe continent (ursi, capre salbatice, mistreti, lupi, etc.), avem o delta unicat inclusa in patrimoniul mondial, manastiri pictate in evul mediu, etc.

      Se fac investitii masive la munte (in Romania vor fi curand date in folosinta cel mai mare domeniu schiabil din Europa, in Parang si cea mai lunga partie europeana de schi, in Neamt), se fac eforturi pt a pune ordine pe Litoral (demolari si nationalizari de hoteluri), se reabiliteaza peste tot centre istorice.

      Daca Bucurestiul ar scapa de haitele de caini vagabonzi si ar elimina comertul ilegal al tiganilor de pe trotuare, ar mai castiga sigur cateva locuri in acest clasament.
      • +7 (11 voturi)    
        ... (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:18)

        dragos234 [utilizator] i-a raspuns lui Romania e pe drumul cel bun

        Nuuuu, ca sunt draguuuuutzi. Ham, ham. Au ceva cu femurala turistilor japonezi, dar in rest sun fluffy si au ochii aia maaaaaaari.
        • +1 (1 vot)    
          foarte bine (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:26)

          razvan [anonim] i-a raspuns lui dragos234

          Bucuresti este un oras din care se pleaca spre majoritatea tarii la care se adauga tranzitul catre tarile din Balcani.
        • +1 (1 vot)    
          Si continuarea: (Joi, 12 ianuarie 2012, 21:38)

          Klopo_tare [anonim] i-a raspuns lui dragos234

          ... de ce au coltii asa de ascutiti? ca sa manance turisti japonezi mai bine!
      • +3 (3 voturi)    
        sunt curios cum au calculat.. (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:36)

        pehash [utilizator] i-a raspuns lui Romania e pe drumul cel bun

        INSSE zice ca bucurestiul are o capacitate turistica de cazare de ~20000 locuri in 2010.
        2 milioane de turisti.. o medie de 3 nopti.. inseamna in medie 16500 locuri ocupate pe noapte. peste 75% din capacitatea de cazare a fost acoperita in 2010. Cam ciudat...
        Acelasi INSSE zice ca au fost doar 1.8 milioane 'innoptari' ale turistilor in Bucuresti in 2010 din care doar 1 milion au fost straini.
        Deci? 1 milion de nopti nu inseamna 1 milion de straini.... unii mai stau si 2-3 zile.. altii vin la munca si stau cu lunile.
        • +1 (5 voturi)    
          dar mai sunt si alte variante (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:43)

          L2 [anonim] i-a raspuns lui pehash

          nu toata lumea sta la hotel... unii vin la prieteni sau in couch surfing
        • +1 (5 voturi)    
          :) (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:07)

          alex [anonim] i-a raspuns lui pehash

          Uita-te cate reclame sunt la garsoniere si apartamente de inchiriat pe termen scurt.

          Nu toata lumea sta la hotel, iar camerele inchiriate de particulari nu apar ca si capacitate de cazare.
      • 0 (0 voturi)    
        m'ai facut sa zambesc (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:41)

        cosminrs [utilizator] i-a raspuns lui Romania e pe drumul cel bun

        Sa nu ma intelegi gresit.. Vreau ca Romania sa fie situata foarte bine din punct de vedere turistic.
        Muntii nostrii.. nu prea mai au paduri. Am ajuns sa avem cea mai mica suprafata impadurita din UE raportat la suprafata tarii. O sa o distrugem si pe asta pentru ca nimeni nu se ia de cei care le taie.
        Se fac investitii la munte, de acord. Dar cum stau in Parang destul de mult... nu o sa se ajunga sa fie cel mai mare domeniu schiabil din Romania acolo daramite din Europa... nu are unde sa fie facut. Abia au instalat niste lancii si tunuri de zapada.
        Cat despre clasament.. nu cred in el deloc, dar daca ajuta sa mai aduca niste turisti prin Romania.. foarte bine. Bucurestiul ar castiga foarte bine din viata de noapte.. dar aici nu de haitele de caini vagabonzi trebuie sa scapi, ci de haitele de smecheri care sunt toti mai rotunzi decat ceilalti.

        In rest.. da.. la mine la casa ar putea veni multi si ar fi foarte fericiti ca vad asa ceva. Transilvania atrage in continuare pe multi.
        Stiu ça ai scris tot ce ai scris pentru ca trebuie sa faci o reclama, dar pacat ca in loc sa spui adevaruri.. minti.. Nu asa se atrag turistii.
        Dar imi plac foarte mult visele astea despre domenii schiabile. De Voineasa Vidra... nu spui nimic? Acolo inca se cumpara terenuri de catre sefii tai si nu ti s'a spus nimic?
      • 0 (0 voturi)    
        a reusit (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:45)

        planul cincinal [anonim] i-a raspuns lui Romania e pe drumul cel bun

        A bagat ministerul de resort niste statistici coapte, asa ca pe la noi... Se pregatesc alegerile domnilor!!!
      • 0 (0 voturi)    
        ham ham ham (Joi, 12 ianuarie 2012, 18:45)

        ed [anonim] i-a raspuns lui Romania e pe drumul cel bun

        Nu stiu cine a gresit, doamna Alina Neagu sau pur si simplu este o gafa a Euromonitor International. Cand tot pe site-ul lor, in topul din 2009 Bucurestiul e pe locul 21 cu 4.098.800 turisti, iar in 2010 e pe 55 cu 2.136.000 turisti. Asta nu inseamna crestere de 5.4% ci o scadere de 48%.

        Si ca sa raspund si la "Dar e un adevar, Romania se intareste, devine mai stabila, functioneaza mai bine chiar si in ce priveste combaterea coruptiei (sunt niste actiuni fara precedent in ultimii 20 de ani), e mai vizitata.": am fost recent in centrul vechi, iar turistii pe care ii auzeam ii puteam numara pe degete plimbandu-ma pe acele stradute. Ia incearca sa faci treaba asta in orase ca Amsterdam, Bruxel, ce sa mai zic de Paris sau Londra, care deja se gasesc la un alt nivel. Si sa-mi spui la cate mii ajungi pe zi.

        E posibil ca cifrele de la Euromonitor International sa fie reale, insa diferenta in strada (e.g. o piata centrala, restaurant, cafenea) dintre un Amsterdam (pop. 758k) si un Bucuresti (pop. aprox. 2000k) este frapant de mare, cu mult mai mare fata de ce releva topul din 2010.
      • 0 (0 voturi)    
        :)) (Joi, 12 ianuarie 2012, 20:01)

        vasile [anonim] i-a raspuns lui Romania e pe drumul cel bun

        da, da, e pe drumul cel bun. mai ales bucurestiul. stai tu acolo.
    • 0 (4 voturi)    
      I-au inclus si pe capsunari (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:06)

      ely [anonim] i-a raspuns lui hot news

      ca turisti, la intoarcere, vara, in tara.

      Altfel nu se poate.
    • 0 (0 voturi)    
      turisti (Joi, 12 ianuarie 2012, 19:32)

      am [anonim] i-a raspuns lui hot news

      Imi este neclar :este vorba de turisti straini sau despre turisti locali ......de Giurgiu,Slobozia,etc.
      Daca este varianta unu,atunci este surprinzator si entuziasmant sa fie inaintea unor orase ca Atena, Milano,Venetia,Rio de Janeiro...etc.
  • -4 (22 voturi)    
    ha ha (Joi, 12 ianuarie 2012, 14:33)

    Hiksos [anonim]

    Sa fim seriosi.. e un clasament total aiuristic. Niciodata nu se va putea compara Bucurestiul cu Atena, Munchen sau Milano.
    Poate sunt numarati si tiganii expulzati din Franta
    • +12 (20 voturi)    
      si uite asa... (Joi, 12 ianuarie 2012, 14:50)

      me [anonim] i-a raspuns lui Hiksos

      cum apare orice lucru pozitiv in/despre romania, sare repede cineva sa caute "scuze" ...

      este un lucru bun ca suntem intr-un top de genu asta, deci nu trebuie sa gasim contraargumente!
      • +2 (2 voturi)    
        Nu e vorba de scuze (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:57)

        io [anonim] i-a raspuns lui me

        Am vizitat o parte din orasele pe care Bucurestiul le-a depasit si le-am vazut pline de turisti iar in perioada de vara numarul lor era chiar deranjant.
        Nu acelasi lucru se poate spune si despre Bucuresti...

        Pentru cineva care locuieste aici, stirea asta chiar este incredibila.
        • 0 (2 voturi)    
          ok... (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:28)

          me [anonim] i-a raspuns lui io

          de acord am fost in vienna si e cu 2 clase fata de bucuresti...
          parisul are monumente, dar mi se pare un oras murdat...

          totusi nu vad d c nu ar fi un motiv de bucurie . se poate mai bine? categoric da! dar acest lucru ar trebui sa ne incurajeze chiar sa schimbat ceva in bucuresti (in bine)
      • +5 (5 voturi)    
        clarificare (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:02)

        Alex [anonim] i-a raspuns lui me

        Nu e un lucru pozitiv scris despre Romania. Este un lucru SF scris despre Romania. La Rio n-am fost asa ca tac din gura dar la Milano am fost chiar anul asta. Nu exista comparatie. Poate sunt mai multi expati care stau permanent in Bucuresti, ce sa spun dar, cu siguranta, nu e vorba de turisti. In Atena am fost anul trecut, la fel, nu incape comparatie. Ce cocktail-uri Molotov, ce batai de strada, doar cu ce aduna Atena pe Acropole din aprilie pana in octombrie bate tot Bucurestiul. Hai sa nu ne dam in barci aiurea, un oras turistic se vede de la departare si nu e cazul Bucurestiului.
      • 0 (0 voturi)    
        noi nu gandim, noi aplaudam (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:42)

        bulgakov [anonim] i-a raspuns lui me

        si nu trebuie sa gandim, trebuie neaparat sa aplaudam ca cimpanzeii...or fi romanii incapabili de cooperare, de productivitate sporita dar macar inteligenti sunt...nu ii face si dobitoci in plus va rog....
    • +5 (9 voturi)    
      Singurul criteriu folosit e cel al nr. de turisti (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:14)

      Mere cu pere [anonim] i-a raspuns lui Hiksos

      Atena e in criza, in greve nesfarsite, in ocuparea centrului de catre tabere de imigranti kurzi si africani, in batai cu cocktailuri Molotov, asa ca nu se mai inghesuie turistii.

      O parte din 'turistii straini' contabilizati la Milano sunt chiar zecile de mii de romani care trec lunar prin oras. Milano e si un oras mult mai scump decat Bucurestiul.

      Iar Rio de Janeiro nu e dupa colt, e scump sa ajungi acolo si are o criminalitate infioratoare fata de orasele europene, in cartierele bune din Brazilia oamenii care-si permit umbla cu masini blindate pentru ca esti atacat chiar si la semafor.

      E binevenit acest clasament pt Romania si pt Bucuresti, dar sa fim lucizi, a contat un singur criteriu, al numarului de turisti, nu calitatea serviciilor turistice sau ce vezi pe strada..

      Oricum, eu ma bucur ca suntem in urcare in clasament, trendul e pozitivi.
      • +3 (3 voturi)    
        sa fim lucizi (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:55)

        florin [anonim] i-a raspuns lui Mere cu pere

        Atena e sub noi din cauza evaziunii: nu primesti bon, nu intri in statistici. Realitatea e cu totul alta, cred eu.
        In plus, in Bucuresti e vorba, cred, de turismul de business: oameni de afaceri, veniti cu treburi in Bucuresti si cazati legal pe la hoteluri.
        Sa fim seriosi: la turist de agrement nu avem cum sa iesim peste Atena sau Venetia.
      • +2 (2 voturi)    
        imi vine greu sa cred (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:56)

        imi vine greu sa cred [anonim] i-a raspuns lui Mere cu pere

        M-as bucura enorm sa fie statistica adevarata , dar imi vine greu sa cred.Am vizitat anul trecut Atena chiar in perioada grevelor , si era plina de turisti , la un nivel pe care din pacate nu l-am vazut niciodata Bucuresti.
        Chiar se inghesuiau turistii in Atena , la Acropole erau cozi imense.
        Nu cred statistica asta , chiar daca mi-as dori din suflet sa fie adevarata.
        Dar , ce este clar , turismul la nivel national este in crestere , recunosc , chiar daca nu credeam ca o sa fac asta :) si datorita lui Nuti , care fata de alti ministri ai turismului a fost mult mai activa
      • -1 (1 vot)    
        prostii (Joi, 12 ianuarie 2012, 19:17)

        atlas [anonim] i-a raspuns lui Mere cu pere

        ai fost in Rio de Janeiro si te-a atacat cineva???? eu am locuit 1 an jumatate acolo si crede-ma este de 200 de ori mai safe decat Bucurestiul. Ca turist nu ajungi nici in Bucuresti in Ferentari asa cum nici in Rio nu ajungi in zonele rau famate. Rio e la 100 de ani distanta de Bucuresti.
    • +1 (1 vot)    
      :) (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:54)

      muz [anonim] i-a raspuns lui Hiksos

      Oare au venit in scop turistic sau de bussines? fiindca nu este tot una :) Bucurestiul NU este un oras turistic. Poate se calculeaza si oameni de afaceri care vin :) si asta este o stire pozitiva :) Da totusi .... sa fim seriosi :)
    • -1 (3 voturi)    
      Daca i-a numarat Udrea si Anastase ar trebui sa (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:50)

      .... [utilizator] i-a raspuns lui Hiksos

      fie chiar mai multi. Ma intreb ce o fi mai mult de vizitat in Bucuresti comparativ cu Atena.
  • +14 (16 voturi)    
    Daca scapam de cainii fara stapan... (Joi, 12 ianuarie 2012, 14:38)

    Ritzi Pitzi [utilizator]

    ... mai urcam 10 locuri in clasament.

    Sau coboram ?

    Te pomenesti ca vin strainii sa vada ce n-au gasit nicaieri in Europa: haite de caini intr-o capitala a unei tari din UE...
  • 0 (14 voturi)    
    Ciudat (Joi, 12 ianuarie 2012, 14:50)

    Alexandru [anonim]

    Cred ca e vorba mai mult de oamenii din provincie care vin sa-si rezolve treburi prin capitala.

    Nu inteleg cum numara ei turistii astia?

    Eu personal nu cred ca am vazut mai mult de 30 prin centrul vechi.
  • -4 (10 voturi)    
    Veniti in buburesti tarife ieftine!! (Joi, 12 ianuarie 2012, 14:52)

    badea ion [anonim]

    "Turistii" sigur ca vin ca doar vb aceia inca avem marfa buna , ex/mamici si fiice bune de ...recomandat , nimeni nu mentioneza ca urcam in top , in zece ani ne batem pt locu intai cu Thailanda :)
    O zi buna tuturor!
  • +5 (9 voturi)    
    baliverne (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:00)

    eu [anonim]

    cum sa fim inaintea Venetiei?!?!?!?!?!?!?
    • 0 (2 voturi)    
      Ba chiar suntem ! (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:07)

      Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui eu

      http://blog.euromonitor.com/2012/01/euromonitor-internationals-top-city-destinations-ranking1-.html

      Intamplator, turistii straini din Venetia si Bucuresti au fost calculati folosind aceeasi metoda, numarul de cazari la hoteluri.

      Daca venetienii or fi mai evazionisti decat bucurestenii si nu raporteaza toti turistii straini.... asta e !
  • 0 (12 voturi)    
    Nasol (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:00)

    T [anonim]

    Ma lasi? Astia i-au numarat poate pe cei 2'090'000 de "turisti" romani plecati in strainatate, care vin anual acasa de sarbatori ! Iar ceilalti 10'000 lipsa or fi straini casatoriti cu romance sau oameni de afaceri care au dat si ei o fuga prin Romania.

    Cum sa aiba Bucurestiul 2.1 milioane de turisti? Sunt tari rau ciupercile halucinogene pe care le-au papat aia de au facut statistica.

    Si cum sa aiba mai multi vizitatori decat Munchenul? Pai aia au dublu vizitatori numai la Oktoberfest ...
    • +3 (5 voturi)    
      Hai sa vorbim si noi, ca na... (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:20)

      pseudo [utilizator] i-a raspuns lui T

      Contestatarule, topul face referire la turistii straini, nu la cei de aceeasi nationalitate (cazul Muenchenului de Oktoberfest) contabilizati in Bucuresti (aici sunt si eu curios pe ce criterii), nu in toata Romania, asa cum dumneata faci referire in mesajul care probabil doreai sa fie ironic. Romania nu e Bucuresti.
      • 0 (4 voturi)    
        Citeste si apoi comenteaza (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:00)

        T [anonim] i-a raspuns lui pseudo

        Deci sa ne intelegem: ai idee cum a cules organizatia asta datele? Cand o sa ai, intoarce-te sa-ti dai cu parerea pe aici. Macar afla daca organizatia asta face diferenta intre un chinez venit sa caute de munca si un turist adevarat. Apoi discutam.

        Cand o sa aiba Bucurestiul 2'100'000 de TURISTI anual - adica oameni veniti STRICT sa viziteze Bucurestiul, monumentele, statuile, parcurile, hotelurile, etc, atunci Dacia o sa cumpere concernul Mercedes-Benz. Pana atunci sa ne vedem de lungul nasului.

        Cel mai mare numar de TURISTI pe care l-a vazut Bucurestiul vreodata va fi anul acesta, cand organizam finala Europa League. Iar aia vor fi de ordinul zecilor de mii.

        Ciao.
        • 0 (0 voturi)    
          Of (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:35)

          pseudo [utilizator] i-a raspuns lui T

          Incercarea dumitale de a ma cenzura nu te ajuta cu nimic in a ne face sa credem ca detii adevarul. Ai scris o prostie in primul comentariu, asa ca ti-am raspuns cu un contraargument. Exact, discutam si cand dumneata vei veni cu niste cifre referitoare la chinezii care vin sa-si caute de munca in Bucuresti.
      • 0 (2 voturi)    
        O mica constatare (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:29)

        Hmmm [anonim] i-a raspuns lui pseudo

        Daca te plimbi prin zonele Centrale din München vei remarca abundenta de turisti (in special asiatici) in orice zi a anului. Iar daca faci aceiasi plimbare prin zonele centrale din Bucuresti vei remarca abundenta de ....

        E sinistru ce se sugereaza in acest top. Rio are carnaval, Munchen Oktoberfest iar in Venetia numarul turisitilor straini a inceput sa cauzeze diverse probleme.
        • 0 (0 voturi)    
          Inca o constatare (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:32)

          pseudo [utilizator] i-a raspuns lui Hmmm

          Nu sustin cu tarie ordinea din topul respectiv atat timp cat nu cunosc criteriile pe care a fost intocmit, insa asa cum dumneata aduci remarci la ceea ce am comentat eu, procedez si eu si afirm ca e stupid sa compari Bucurestiul cu Venetia in functie de marime (clar, nici estetic), sau sa evaluezi numarul de turisti dintr-un an, bazandu-te pe niste evenimente care dureaza cateva zile. Iar spre dezamagirea mea, acei asiatici care se plimba prin Germania nu sunt turisti; ei sunt chiar localnici, poate la a doua generatie.
  • -3 (9 voturi)    
    mda, s-au intors in tara capsunarii ..... (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:01)

    Bula Romanul [anonim]

    .... de 2 ori pe an, de Paste si Craciun.
    Au strans din bu....i juma' de an ca sa aiba bani de avion pentru intoarcerea in tara de sarbatori si uite asa, au facut-o mandra tare pe COANA MARE.
    Aia blonda cu carare neagra in mijlocul crestetului ..... cu pantofi cui si gentoi Vouitton.
    Aia de era experta in probleme europene, in special in privinata ...... Norvegiei.
  • +3 (9 voturi)    
    Da, siiigur... (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:07)

    V.R. [utilizator]

    Si probabil ca Sarmizegetusa Regia este mai vizitata decat Delphi si Corint...
  • 0 (4 voturi)    
    cu sau fara navetisti? (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:23)

    Emo [anonim]

    Pai cum sa compari Copacabana cu plajele superbe de pe malul Dambovitei? De asta au venit buluc la noi turistii! 2 mil in Bucuresti? astia sigur au numarat si navetistii...la fiecare intrare in oras!
  • +2 (2 voturi)    
    Nu zic ca nu o fi asa... (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:24)

    asd [anonim]

    dar putem sa vedem si noi un link la topul ala daca tot ziceti ca e pe site-ul ala de la Euromonitor?
  • +2 (4 voturi)    
    greu de crezut dar asa este.. (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:25)

    ella [anonim]

    http://blog.euromonitor.com/2012/01/euromonitor-internationals-top-city-destinations-ranking1-.html
    • 0 (2 voturi)    
      Informatie (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:25)

      T [anonim] i-a raspuns lui ella

      Mai dar s-a obosit cineva sa citeasca la sfarsitul paginii cum sunt organizate clasamentele astea? Are cineva idee care este marja de eroare? Aveti vreunul idee ce se intelege prin "turist"?

      Turist in DEX inseamna persoana care practica turismul, adica activitate in scop recreativ.

      Ori de exemplu daca un om de afaceri vine de 30 de ori pe an in Bucuresti trimis de companie, acela este inregistrat de organizatia de mai sus drept 10 TURISTI.

      In practica, este imposibil de spus (sau de crezut) ca in Bucuresti vin mai multi TURISTI fata de Atena sau Munchen sau Milano.

      Apoi daca cititi pe site-ul celor de la Euromonitor, veti vedea de exemplu ca top-ul pentru Bucuresti a fost facut din datele puse la dispozitie de hoteluri - ceea ce inseamna ca romanii ar trebui sa fie si credibili, ceea ce este discutabil. Mai mult decat atat, la Munchen se specifica "alte metode", sau la Amsterdam s-au numarat sosirile in aeroport, ceea ce inseamna ca nu poti compara orasele intre ele, din moment ce ai folosit metode diferite de numarare.

      Dar na, noi suntem penibili si cand ne laudam si cand ne plangem de mila, mereu in extreme, foarte rar suntem cu adevarat realisti.

      Si daca tot ne spargem caramizi in piept, Budapesta si Praga sunt cu mult peste noi ;-)
      • +1 (1 vot)    
        Tipuri de turism (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:13)

        Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui T

        Turismul nu este o activitate DOAR in scop recreativ, ci acopera un numar mai mare de activitati umane:
        - recreativ
        - cultural
        - educational
        - religios
        - sportiv
        - de afaceri
        - medical
        - balnear
        - social
        - de cumparaturi
        - de tranzit
        ....
        si or mai fi si alte tipuri mai putin importante, pe care nu mi le mai aduc aminte.

        Pe de alta parte, daca eu merg de 3 ori pe an la Paris, sunt numarat drept 3 turisti, fiecare cu o sosire si o plecare, nu se numara indivizii ca atare, asa ca si un "navetist" strain care vine de 25 de ori in Bucuresti cu afaceri, va conta ca 25 de turisti.

        In concluzie, clasamentul este foarte credibil.

        Ti-o spune un licentiat in turism.
        • 0 (0 voturi)    
          domnul licentiat! (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:20)

          bulgakov [anonim] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

          stimate licentiat in turism cate "sosiri" (presupun ca asemeni unui licentiat adevarat cunoasteti acest termen si nu ca un licentiat a la cervantes) credeti ca se inregistreaza anual in venetia, fie si considerata doar laguna, nu tot teritoriul administrativ? chiar aveti impresia ca doar conceptul de sosiri poate sa justifice si sa faca credibil un clasament care pune pe primele locuri locatii cu aeroporturi dar fara turism.
          Si apoi care, va rog, sunt atractiile balneare, religioase, sportive si de cumparaturi ale Bucurestiului comparativ cu Milano, Venetia, Florenta, Munchen, etc.?
          • 0 (0 voturi)    
            Bucurestiul primeaza la business (Joi, 12 ianuarie 2012, 18:12)

            Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui bulgakov

            E, totusi, o capitala care produce 10% din PIB-ul Romaniei, iar asta se face cu parteneri straini care misuna prin Bucuresti. Daca "turism" inseamna doar gura-casca in concediu prin muzee, atunci, da, Bucurestiul e la 1000 km de Venetia. Din fericire, statistica asta tine cont de sosirile inregistrate oficial. Daca in Venetia mai fac si ceva evaziune, e treaba lor...
        • 0 (0 voturi)    
          De la capat (Joi, 12 ianuarie 2012, 17:45)

          T [anonim] i-a raspuns lui Ritzi Pitzi

          Hai sa (ma) repet, poate n-am fost destul de clar

          "TURÍSM, (2) turisme, s. n. 1. Activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unei regiuni pitorești sau interesante dintr-un anumit punct de vedere. 2. Autoturism. – Din fr. tourisme, it. turismo."

          A, ca a aparut mai nou "turism medical" - straini care vini sa-si puna plombe la preturi de 10 ori mai mici decat in tara lor, "turism de cumparaturi" sau mai stiu eu ce alte tipuri de turism - asta e inventia unor licentiati in turism, nu amesteca asta cu definitia din dictionarul limbii romane. Ai uitat sa mentionezi turismul sexual ;-)

          Orice ai face, nu ma poti convinge ca Bucurestiul are dublu turisti fata de Chicago si mai multi turisti decat Washington. Si mai multi decat Munchen si Milano.

          Ti-o spune un licentiat in statistica, matematica si IT ;-)
          • 0 (0 voturi)    
            Nu incerc sa conving pe nimeni... (Joi, 12 ianuarie 2012, 18:20)

            Ritzi Pitzi [utilizator] i-a raspuns lui T

            Definitia din DEX e cam "populara" si chiar depasita ...

            Daca un strain vine in Romania, se cazeaza la hotel si sta 3 zile facand ce vrea el, se cheama ca este turist, ca n-are nimeni cum sa verifice daca a luat bilete la muzeu, opera sau programare la dentist.

            A ocupat un spatiu de cazare, a mancat in restaurante, a circulat cu mijloace de transport in comun sau cu autoturisme inchiriate, intr-un cuvant si-a lasat banii in Romania, rezulta ca este turist.

            Mecca este la 3 locuri sub Paris si nu are muzee renumite sau Champs Elisee sau La Tour Eiffel, dar aduce milioane de credinciosi in turism religios.


            Q.E.D.
  • -1 (7 voturi)    
    adica... (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:30)

    airamerica [utilizator]

    "Bucurestiul se afla pe locul 55, inaintea unor orase precum Atena (locul 77, cu 1,7 milioane de vizitatori straini, in scadere cu 7%), Munchen, Mexico City, Jakarta, Rio de Janeiro, Milano, Lisabona, Sao Paulo, Venetia, Florenta sau Washington DC." ? Sa intelege ca in Bucuresti au fost mai multi turisti decat in Venetia sau nu pricep eu? Astia de au facut topul sunt nebuni de lageat!
  • -1 (5 voturi)    
    Bucuresti-Atena (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:35)

    Radu, Elvetia [anonim]

    Este exact categoria informatiilor care discrediteaza agentiile de preas, de oriunde or fi ele! Poate au fost numarati si cainii noi din constitutie !
  • +1 (1 vot)    
    Hong Kong (Joi, 12 ianuarie 2012, 15:49)

    john [anonim]

    Drumul spre Macau trece prin Hong Kong, datorita rutelor aeriene. Deasemenea, cei care merg in China (in special partea de sud) aleg sa aterizeze in Hong Kong pentru ca de aici trec usor in China. Hong Kongul este un extraordinar nod aerian, in 2010 aeroportul din Hon Kong a avut 51 milioane de pasageri. Cazul meu si al altor cateva cunostinte : am vizitat Hong Kong-ul doar pt ca era in drum. si trebuia sa ajung in China. Am fost nevoit sa-l parcurg. Vroiam sa spun ca nu este o asa mare atractie turistica, desi este un oras superb. Nu stiu cum o fi masurat ei 20 milioane de turisti straini, dar va spun exact: in 2010 traficul pe aeroport a fost de 50,9 milioane. Majoritatea au ca destinatie alte puncte decat Hong Kongul.
  • +2 (2 voturi)    
    rezultat supra realist (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:14)

    bozo [anonim]

    Bucuresti nu poate fi inaintea unor orase precum Atena sau Rio la numar de vizitatori. Cel putin deocamdata.

    Eu suspectez ca s-au contorizat si romanii ce lucreaza in strainatate si vin in vizita de sarbatori.
    Mai sunt si expatii care calatoresc frecvent in tara de origine.

    Doi la mana, Bucuresti are aeroportul romanesc cel mai bine legat de restul lumii. Cu alte cuvinte sunt foarte multi care poate aterizeaza in Bucuresti ca sa mearga in alte parti ale tarii. Sunt in tranzit prin Bucuresti, poate pentru cateva ore de asteptare ca sa plece mai departe, dar pot fi contorizati ca fiind vizitatori ai orasului.
  • +2 (2 voturi)    
    haha (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:24)

    sabin [anonim]

    Asa se intampla cand tot felul de firme care se pricep sa faca studii de piata de la chiloti la turism si de la macro-economie la baruri se apuca sa faca publicitate prin tot felul de studii de doi bani. Jurnalistii nostri care nu au nici timpul, nici cheful si nici posibilitatea de a cerceta domenii, de a face jurnalism de investigatie prefera sa accepte concluzii bombastice de doi lei.
    Sa afirmi ca Bucurestiul atrage mai multi turisti ca Milano, Venetia sau Florenta, indiferent de ce categorie de turisti vorbim, cred ca trebuie sa ai o problema mentala. Nici ca turisti de agrement, nici de afaceri Bucurestiul nu depaseste mari centre turistice italiene. Iar daca vorbim despre innoptari e si mai rau: durata sejurului la Bucuresti este extrem de scazuta cu caderi de frecventare puternice in week-end si in perioada vacantelor...deci o mare prostie. Ar fi facut bine autoarea daca macar consulta site-urile unor institute de statistica din tarile respective....
  • 0 (2 voturi)    
    ? (Joi, 12 ianuarie 2012, 16:52)

    ? [anonim]

    Conform https://statistici.insse.ro in 2010 Total Straini Municipiul Bucuresti: 598067
  • 0 (0 voturi)    
    Sunt foarte multi (Joi, 12 ianuarie 2012, 18:10)

    Andrei [anonim]

    Sunt foarte multi turisti care aleg ruta Bucuresti - Brasov/Cluj / Sibiu etc. Bucurestiul este doar de tranzit, si din pacate nu primesc de la turistii care vin la mine in Brasov un feedback fain. Toti sunt de parere ca ar fi mult mai bine sa se ajunge direct cu avionul in Brasov. Au avut ( poate e doar o coincidenta) doar lucruri de lauda despre Brasov, de Bucuresti nu parea foarte incantati .

    va rog, e doar o informatie de la "fata locului", nu vreau sa inflamez cu comentarii inutile capitala vs provincie.
  • 0 (0 voturi)    
    Bizar (Joi, 12 ianuarie 2012, 18:29)

    muciflenduri [utilizator]

    Putem presupune ca strainii care 'viziteaza' bucurestiul vin cu avionul si nu cu vaporul sau microbuzul.
    Un articol recent spune aproape 5,1 milioane de calatori au zburat din/spre otopeni, din care 3,6 milioane au mers spre/dinspre Gara de Nord.
    Avand in vedere ca e vorba de numerele totale, putem presupune ca numarul celor care aterizeaza pe Otopeni a fost de circa 2.55 milioane, din care 1.8 milioane au plecat mai departe cu trenul.
    Asadar raman 0.75 milioane care nu si-au dorit o cursa cu trenul, dar asta nu inseamna ca-s toti straini. Unii sunt bucuresteni, altii luau alte mijloace de transport.

    Elocvent e urmatorul citat:
    Românii călătoresc mai mult în străinătate atât în interes de muncă, de afaceri, dar şi de vacanţe. Aproape 88% din traficul de pasageri de pe aeroportul Otopeni este generat de călătoriile în străinătate, potrivit oficialilor aeroportului.

    Sursa:
    http://www.zf.ro/special/avionul-bate-trenul-traficul-de-pasageri-de-pe-henri-coanda-l-a-depasit-pe-cel-din-gara-de-nord-9125487
  • 0 (0 voturi)    
    Sa simtim pipota umflindu-ni-se! (Joi, 12 ianuarie 2012, 18:57)

    satanae [anonim]

    Dar inainte de a-mi crapa de tot, as avea si eu citeva intebari: cine i-a numarat pe turistii astia? S-au pus la socoteala si navetisitii din Ilfov, care vin aici la lucru? Si daca este vorba intr-adevar de turisti, ce i-a atras mai mult decit Acropolele, sau Venetia, Rio etc.? Cartierul Rahova? Berceni-ul? Militari-ul? Centrul vechi in care te afunzi in gunoaie, noroi si praf pina la git si unde n-ai parte decit de un peisaj populat de pitipoance si cocalari? Asta pentru ca ruinele Bucuresti-ului, atitea cite mai sint, sint asa de bine ascunse ca si locuitorilor le este greu sa le gaseasca.
    Si, in final, o ultima intrebare: chiar si-a pierdut toata lumea simtul realitatii incit sa inghita asemenea aberatii, cum ca Bucuresti-ul ar avea mai multi turisiti decit Florenta sau Venetia?
  • 0 (0 voturi)    
    ha, ha, ha (Vineri, 13 ianuarie 2012, 0:33)

    Pena Corcodusa [anonim]

    Bucurestii mai vizirtati ca Atena
    Fratilor vreti sa mor de ras?
  • 0 (0 voturi)    
    de unde au astia cifrele astea SF ?!!!! (Vineri, 13 ianuarie 2012, 13:51)

    costica [anonim]

    De la INS-ul portocaliu al dnei Udrea?!
    Nu cred in ruptul capului ca Venetia, Milano(una dintre capitalele mondiale ale modei si mare centru de shopping!!), Lisabona(nemtalaiii, nordicii unde naiba se duc vara daca nu in Spania si Portugalia?!) sau Florenta sunt depasite de Bucurestiul nostru !!!
    In orasele astea VEZI grupurile de tursiti tot timpul si peste tot, ori in Bucuresti daca vezi 3 turisti si 3 autocare pe zi e ceva maret !!!
    Abureli portocalii, le-au trasmis astora cine stie ce date ca alea din masinaria de vot a Robertei Anastase devenite deja "celebre" printre romani!!!


Abonare la comentarii cu RSS

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version