In urma cu 22 de ani, timisorenii sarbatoreau, in Piata Operei, caderea comunismului: "Azi in Timisoara, maine-n toata tara!" se striga in oras. Revolutionarii vor tine marti discursuri din balconul Operei, iar sirenele vor suna timp de trei minute pentru a marca faptul ca Timisoara a devenit primul oras liber de comunism din Romania pe 20 decembrie 1989, potrivit Timis Online.

Revolutia in Timisoara 1989Foto: Agerpres

La ora 12.00, timisorenii isi vor aminti faptul ca orasul lor a devenit primul oras liber de comunism din Romania cand vor auzi sirenele care vor suna timp de 3 minute, iar liderii asociatiilor de revolutionari din Timisoara vor rememora acel moment tinand discursuri din balconul Operei. La ora 16.00, revolutionarii vor tine alocutiuni pe scena din Piata Victoriei.

Pe 20 decembrie 1989 a izbucnit greva generala in toate fabricile timisorene. Zeci de mii de oameni se indreptau spre centrul Timisoarei in dimineata acelei zile, iar in fata acestei situatii, fortele armate s-au retras in cazarme.

Protestatarii au ocupat Piata Operei (astazi "Piata Victoriei") si au inceput sa strige sloganuri anti-guvernamentale: "Noi suntem poporul!", "Armata e cu noi!", "Nu va fie frica, Ceausescu pica!". In foaierul Teatrului National din Timisoara o serie de cetateni curajosi vor crea Frontul Democratic Roman, cu un Program politic in care se regaseau cererile celor aflati in Piata.

In aceeasi zi de 20 decembrie 1989, Timisoara a fost declarat primul oras liber al Romaniei de catre reprezentatii Frontului Democrat Roman, prima formatiune politica democratica infiintata pe strazile insangerate ale Timisoarei. Majoritatea arestatilor au fost eliberati. In 20 decembrie, orasul Lugoj, din apropierea Timisoarei, s-a ridicat impotriva regimului comunist, cazand si aici eroi ai Revolutiei.

Intors din Iran pe data de 20 decembrie 1989, Ceausescu descopera in tara o situatie deteriorata. La ora 19:00, pe 20 decembrie, el a tinut o cuvantare televizata, transmisa dintr-un studio TV situat in interiorul cladirii Comitetului Central, in care i-a etichetat pe cei care protestau la Timisoara ca dusmani ai Revolutiei Socialiste.