La începutul anului mi-am dus fetița la un curs demonstrativ de limba engleză al unui centru din buricul târgului. Timp de zece minute, am stat în sală împreună, părinți și copii de 4-6 ani, și ni s-au dat câteva detalii administrative legate de curs. Apoi, părinții au fost invitați să se retragă pe scaunele din spate și să-i lase pe copii să participe la cursul interactiv. Ți-ai găsit! „Matei, zi mă CAT! CAT se zice la pisică!”. „Du-te și tu acolo și zi my name is….Așa să zici: My name is Luca! Hai ca știi, du-te!”
Începutul lecției a fost un fiasco din cauza părinților băgăreți care or fi înțeles că „lecție demonstrativă” înseamnă că puștii lor își demonstrează vastele cunoștințe de limbă engleză. Era un vacarm de nedescris, așa că doamna, pe bună dreptate, i-a poftit pe părinți afară, a spus că lasă ușa deschisă să auzim ce se petrece înauntru, iar de văzut, vedeam prin geamurile uriașe ale sălii. Băgăcioșii s-au lipit efectiv de geamuri și, de acolo, strigau: „CAT, zi CAT, măi!…. DOG! DOG!” Caragiale, nu alta! De părinții de acest tip mi-e frică mie. Sunt părinții care, deși bine intenționați, fac cel mai mare rău școlii românești. Copiii lor trebuie să știe mult și să demonstreze că știu mult.
Așa că doamnele învățătoare la care îi înscriu să facă bine să le dea teme multe, să facă matematică în ora de sport, dacă se poate să îi țină și pauze, să îi pună să învețe multe, multe poezii, să umple caiete de exerciții în vacanță și, neapărat, să strunească clasa cum trebuie! La o adică, dacă sunt obraznici, să-i și urecheze, că doar și noi am crescut urecheați și iată ce bine ne-a prins! Dacă nu le face pe toate cele menționate, e clar, doamna nu e bună, intervenim unde trebuie să o găsim pe cea mai cea. Și apoi, ne gudurăm pe lângă ea, îi facem cadouri scumpe, îi îndepărtăm discret scamele de pe haină.
