Primarul din Odorheiu Secuiesc, secretarul primăriei și arhitectul șef au fost amendați, în total, cu 10.000 de lei de către Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) Harghita, conform Agerpres, pentru autorizația de construire emisă în cazul lucrărilor de la internatul Liceului „Tamasi Aron”, al cărui perete s-a prăbușit. În urma incidentului din decembrie 2023, doi elevi care erau cazați în clădire au murit.

Internatul prăbușit de la Odorheiu SecuiescFoto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Potrivit sursei citate, a avut loc şedinţa de lucru a comisiei mixte de verificare a aspectelor care au stat la baza producerii incidentului de la Internatul Liceului Teoretic „Tamasi Aron" Odorheiu Secuiesc, iar Inspectoratul de Stat în Construcţii a informat şi că s-au finalizat lucrările de degajare a incintei de moloz şi de punere în siguranţă interioară, iar lucrările de consolidare exterioară vor fi finalizate săptămâna viitoare.

  • „S-a finalizat controlul la Primăria municipiului Odorheiu Secuiesc, privind emiterea autorizaţiei de construire de către aceasta. În urma celor constatate, a fost întocmit procesul verbal de contravenţie, prin care primarului, secretarului general al u.a.t. şi arhitectului şef li s-a aplicat amenda contravenţională în cuantum de 10 mii lei.
  • Pentru lucrările de reabilitare a internatului, va fi nevoie de eliberarea unei noi autorizaţii de construire, în baza expertizei tehnice şi a unui proiect tehnic de reabilitare", se menţionează în comunicatul Instituţiei Prefectului, citat de Agerpres.

Totodată, sursa citată precizează că Inspectoratul Şcolar Judeţean Harghita a informat că a fost finalizat raportul corpului de control al ministrului Educaţiei, prin care au fost dispuse „raportarea semestrială a tuturor activităţilor realizate în unitatea de învăţământ, respectiv efectuarea unei inspecţii generale la această instituţie, activitate care se va efectua în a doua parte a lunii martie".

Filmul tragediei de la Odorheiu Secuiesc

Comandantul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc a relatat cum a decurs misiunea de salvare în cazul peretelui de la internatul din Odorheiul Secuiesc care s-a părbușit în 19 decembrie.

  • „La ora 16.00 pompierii au fost solicitați prin 112 pentru a inteveni în Odorheiu Secuiesc la un perete prăbuşit, la internatul liceului Tamas Aron. Echipajele au plecat la 16 şi 1 minut, cu două autospeciale de stingere cu module de descarcerare, cu o ambulanţă SMURD şi cu o autospecială de comandă şi primă intervenţie cu doi ofiţeri, 11 subofiţeri şi un soldat.
  • Ajunşi acolo, în jurul orei 16.04, pompierii au constatat amploarea situației, astfel că au suplimentat forţele cu un container de căutare-salvare din dotarea detaşamentului de pompieri Odorheiu Secuiesc, care a ajuns în scurt timp la locul intervenţiei, nefiind o distanţă foarte mare.
  • S-a solicitat şi sprijinul serviciilor voluntare, pompierii realizând că au nevoie de forţe multe pentru degajarea dărâmăturilor, s-au suplimentat forţe şi de la detașamentul de pompieri Odorheiu Secuiesc, suplimentându-se numărul de subofiţeri.
  • S-a întrerupt întrerupt alimentarea cu ultilităţi a clădirii, s-au luat măsuri pentru sprijinirea unor ziduri care nu mai prezentau siguranţă, iar pompierii au început să îndepărteze dărâmăturile şi molozul”

La momentul prăbușirii, în clădire se aflau 45-50 de elevi. Prima victimă, găsită după 20 de minute

  • „Iniţial, în clădire s-au aflat în jur de 45 - 50 de elevi, iar majoritatea au ieșit singuri din clădire, pentru că ei au sesizat că începe să se întâmple ceva. Din păcate, au rămas patru persoane care nu au mai putut ieşi.
  • Astfel că noi, începând manevrele de căutare-salvare, am identificat pentru început prima victimă, în jurul orei 16.20, iar cu aceasta puteam ţine un contact verbal. S-a putut face asta prin coordonarea întregului efectiv de forţe care se afla acolo să intervină, am reuşit să facem absolut o linişte deplină, astfel încât să putem auzi de unde vin zgomotele.
  • Am reuşit o să extragem la ora 16.20, era conştientă, şi am predat-o echipajului SMURD, care i-a acordat primul ajutor şi apoi a dus-o la Centrul de primiri urgenţe al Spitalului Odorheiu Secuiesc”

A doua victimă, scoasă după 50 de minute dintre dărâmâturi

  • „Din cele spuse de către aceasta (n.r. - de către prima victimă scoasă), cât am putut să luăm date de la ea, pentru că, vă daţi seama, era într-o stare de şoc, am aflat că mai sunt în zonă persoane astfel încât noi am continuat căutările şi în jurul orei 16.50 am reuşit extragerea celei de-a doua victime, într-o stare de semiconştienţă.
  • Am scos-o şi am predat-o echipajului Ambulanței, care i-a acordat primul ajutor şi a fost transportată şi ea la spital. Între timp, au venit forţe, inclusiv din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă, poliţia locală, poliţia naţională, cât şi echipajele de jandarmi care au asigurat şi perimetrul şi siguranţa, să nu pătrundă alte persoane acolo, am efectuat căutări şi cu ajutorul dispozitivelor tehnice din dotare, şi de asemenea, a sosit un echipaj de la salvamont cu un câine de căutare”.

A treia victimă, scoasă în stare critică după o oră și jumătate de căutări

  • „Căutările au continuat în alte locuri unde pompierii au presupus că s-ar mai afla persoane prinse. Nu se mai putea menţine niciun fel de contact cu absolut nimeni de dedesubt.
  • La ora 17.30, pompierii au identificat și scos o a treia victimă, care era din păcate inconştientă şi în stop cardio-respirator. A fost predată echipajului Ambulanței, care a început manevrele de resuscitare”.

Băiatul, scos decedat după 3 ore. Peste el au căzut plafonul dintre parter și etaj și întreaga cantitate de dărâmături

  • „A patra victimă - băiatul de 17 ani - a fost găsită cu ajutorul unui câine de căutare. Salvatorii au ajuns la victimă în jurul orei 19.00. Era în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare, declarându-se decesul la locul evenimentului.
  • Pentru cea de-a patra victimă, echipele de intervenție au presupus doar cam unde ar putea fi, din discuţiile cu personalul internatului. Știau doar că la momentul prăbușirii a patra victimă se afla la parter, spre deosebire de celelalte trei, care se aflau la etaj, astfel încât a fost mai greu de ajuns la a patra victimă.
  • Din datele pe care le-au avut, pompierii au reuşit să identifice oarecum zona în care s-ar putea afla, au început să îndepărteze molozul şi în jurul orei 19.00 au ajuns la aceasta.
  • Din păcate, era în stop cardio-respirator, a fost predată echipajului medical și s-a declarat decesul. Nu s-a mai putut face nimic pentru băiat. Din cauză că se afla la parter, peste el au căzut întreaga cantitate de dărâmături şi plafonul.
  • S-a destabilizat un perete cu o lungime de circa 35 de metri, prăbuşindu-se şi antrenând după el şi plafonul dintre parter şi etaj, care era pe o suprafaţă de circa 200 de metri. Această greutate a căzut peste parter”.

Citește și: