Alex Donovici este unul dintre cei mai iubiți scriitori de cărți pentru copii din România. Cărțile lui le arată copiilor că lectura poate fi mai captivantă decât un joc pe calculator atunci când e scrisă cu emoție și umor, în limbaj accesibil, actual, cu intrigi care te țin cu sufletul la gură.
Alex este jurnalist, lucrează la Știrile Pro Tv, și a început să scrie când fiica lui, căreia obișnuia să-i citească seara, cerea mereu altceva decât povești clasice. Soția lui, și ea jurnalist, făcea deja același lucru. Pentru că fetița era încântată de poveștile scrise de părinți, au continuat să scrie, separat și împreună. Astăzi, au peste 20 de volume publicate și un site unde poveștile pot fi ascultate.
Seriile „Aventurile lui Țup” și „Învățătorii de grijă”, Norișorul roz, Poveștile prieteniei- sunt câteva dintre titlurile publicate de Alex și Cristina Donovici. Când se întâlnesc cu școlari care le știu cărțile, îi amuză reacția lor, pentru că cei mici știu că scriitorii, în general, sunt cei cărora le văd fotografiile alb- negru în manuale ori pe pereții școlii și busturile în parc, nicidecum contemporani în carne și oase. Iar acest lucru nu e de mirare, devreme ce în listele obligatorii de lectură autorii contemporani ocupă un loc neînsemnat în raport cu cei canonici. Iar decalajul acesta este unul dintre aspectele care îi ține pe copii departe de carte.
Într-un interviu acordat Totul Despre Mame, Alex Donovici vorbește despre cum a reușit să-și facă fiica să iubească lectura, despre conectarea părinte- copil prin povești și despre importanța unor alegeri inspirate pentru a deschide și a menține apetitul copiilor pentru citit.
Totul Despre Mame: Succesul cărților tale contrazice părerea aproape unanimă conform căreia copiii din ziua de azi nu mai citesc. Care este rețeta prin care ai reușit să apropii copiii de lectură? Este vorba despre o combinație între ce iubește la povești copilul din mine și ce iubește Alexandra, fiica noastră, a Cristinei și a mea. Încep cu copilul din mine pentru că a apărut primul, cronologic vorbind. Iubesc și acum poveștile. Le-am iubit enorm în copilărie, nici nu aveam multe de făcut în afară de a ne juca toată ziua cu copiii de la bloc și a citi.
Am citit mult copil fiind, multe povești mi-au salvat într-un fel acei ani. Călătoream cu mintea și sufletul în timp și spațiu într-o Românie în care nu se călătorea. Iar seara ascultam cu fratele meu mai mic, Vlad, povești pe plăci de vinil. Așa adormeam. Iubirea pentru povești mi-a rămas și a crescut ca intensitatea atunci când a venit pe lume Alexandra. Cristina a scris primele povești pentru ea, eu i-am călcat pe urme. Și tot amândoi îi citeam povești fetei, cu rândul, în fiecare seară. Am fost atent la ce rezonează Alexandra și am folosit în poveștile mele. Așadar, e o combinație între ce aveam eu în suflet și ceea ce căuta Alexandra la o poveste.
0
4
