Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că în cursul zilei de joi va începe distribuirea a două milioane de teste pe bază de salivă pentru depistarea infecției cu Covid-19, pentru elevii din ţară, transmite Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Referitor la teste, astăzi vor începe să fie distribuite două milioane de teste suplimentare către inspectoratele şcolare. Toate vor ajunge până mâine (vineri - n.r.) dimineaţă la inspectoratele şcolare. Există şi alte livrări care urmează", a spus Arafat, aflat la Zalău.

El a fost întrebat de jurnalişti cu privire la faptul că au fost depistate prea puţine cazuri de elevi infectaţi cu SARS-CoV-2, deşi au fost făcute mai multe milioane de teste în şcoli.

"Suntem la incidenţă scăzută, probabil că o parte din teste nu se fac cu mare atenţie", a răspuns Arafat.

Rată de validare a testelor de salivă în prima săptămână - 35%

Ministrul Educației a afirmat marți că nu poți să obligi părinții să meargă la testare PCR după ce testul de salivă al copilului iese pozitiv „deși ar trebui” acest lucru, astfel că, din 176 teste de salivă pozitive săptămâna trecută, la 46 nu există confirmare sau infirmare printr-un test RT-PCR.

„Din 176 de cazuri pozitive, 45 au fost confirmate, 85 au fost infirmate prin teste PCR, iar 46 nu au primit un răspuns pentru că nu poți să obligi părinții să meargă la testare PCR, nu există obligativitate legală, deși ar trebui să fie acest lucru. Deci 35% este rata de validare”, a afirmat Sorin Cîmpeanu.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, afirma pe 8 decembrie, după primele rezultate la testele de salivă și testele PCR ulterioare, că este „surprinzător de mare rata de teste fals pozitive” și a admis că „mai sunt încă probleme cu aceste teste”.

  • „Pentru mine este surprinzător de mare rata de teste fals pozitive, pentru fals negative, acolo înţeleg, dar pentru fals pozitive nu prea înţeleg.
  • Cred că mai sunt încă probleme în a lucra cu aceste teste şi chiar de a le interpreta, ele au un interval de citire a rezultatului între 15 şi 30 de minute, vă dau un exemplu concret. Dacă depăşeşte intervalul de 30 de minute şi apare linia aceea, el de fapt nu este un test pozitiv.

Marți, sindicatele din educație au solicitat ministerului ca testele de salivă să fie livrate unităților de învățământ deja ambalate.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar – vă solicită să întreprindeți toate demersurile necesare astfel încât testele rapide de determinare a antigenului SARS-CoV 2 efectuate din probe de salivă să fie livrate unităților de învățământ deja ambalate, fie individual, fie cel mult două teste (reprezentând necesarul pentru o săptămână pentru fiecare preșcolar/elev)”, spun sindicatele, în adresa către minister.

  • „Considerăm că este în responsabilitatea firmelor care au câștigat licitațiile organizate de Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate să își îndeplinească obligațiile de livrare a testelor, ambalate individual/ maximum 2 teste pe săptămână.
  • Este nefiresc ca obligația ambalării testelor de salivă să fie „pusă” în responsabilitatea unităților de învățământ, deși, potrivit caietului de sarcini, firmele câștigătoare ale licitațiilor trebuiau să achiziționeze teste ambalate individual.
  • Mai mult, în condițiile în care, în această perioadă, la nivelul unităților de învățământ au loc și evaluările semestriale ale elevilor, nu putem accepta ca personalului din învățământ să i se impună desfășurarea activităților „de împachetare” a testelor, care nu au nicio legătură cu atribuțiile specifice posturilor ocupate.”