„Deciziile privind modul în care se organizează învățarea trebuie să fie bazate exclusiv pe criterii educaționale, criteriile non-educaționale nu trebuie să afecteze în niciun fel interesul superior al copilului”, afirmă ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, într-o opinie transmisă la solicitarea HotNews.ro privind proiectul legislativ al deputatului USR-PLUS Alin Apostol, care prevede decalarea vacanțelor școlare pe zone geografice, respectiv pe ani de studiu, cu scopul stimulării turismului. Am stat de vorbă cu principalii actori din sistem despre acest proiect. „Ce facem cu o familie care are doi sau trei copii care provin din cicluri diferite?”, se întreabă președintele Federației asociațiilor de părinți, Iulian Cristache, în timp ce liderul FSLI afirmă că nu crede că proiectul are șanse să treacă de Parlament.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce prevede proiectul

Propunerea legislativă modifică Legea Educației Naționale nr. 1/2011 prin adăugarea următoarelor prevederi la art. 94:

„a) Acordarea vacanței intersemestriale, în baza ordinului Ministrului Educației și Cercetării, pe o perioadă de minimum o săptămână, în fiecare macroregiune, în mod succesiv și fără suprapunere.

Cele patru macroregiuni sunt definite în conformitate cu regulamentul (CE) nr. 1059/2003 privind instituirea unui nomenclator comun al unităților teritoriale de statistică (NUTS).

b) Începerea anului școlar pentru clasele 0 până la clasa a IV-a inclusiv, a VIII-a și a XII-a în prima zi de luni a lunii septembrie, iar pentru clasele a V-a până la a VII-a inclusiv și a IX-a până la a XI-a inclusiv în a treia zi de luni a lunii septembrie.”

În ceea ce privește impactul bugetar al măsurii propuse, inițiatorul proiectului estimează că, în termen de doi ani de la intrarea în vigoare a acesteia, „se pot dubla veniturile operatorilor din sectorul turism, în principal ale celor din industria hotelieră și a serviciilor alimentare. De asemenea, se vor majora încasările agențiilor de turism și turoperatorilor, precum și ale firmelor care activează în domeniul organizării de târguri și evenimente.”

Potrivit lui Alin Apostol, „posibilitatea desfășurării taberelor de schi va antrena stimularea antreprenoriatului în zonele turistice montane, care mai departe vor contribui la energizarea forței de muncă locală în hoteluri și restaurante prin crearea de noi locuri de muncă și contribuții la bugetul de stat”.

Citește aici pe larg despre proiectul legislativ

Poziția ministrului Educației: „Examenele naționale sunt un factor foarte important în evaluarea sau respingerea propunerii legislative, deoarece elevii trebuie să beneficieze de șanse egale”

Redăm integral opinia transmisă de Sorin Cîmpeanu la solicitarea HotNews.ro:

  • „Interesul superior al copilului presupune că în orice decizie care privește elevii trebuie privilegiat binele și interesul acestora. În educație, acest principiu conduce la maximizarea beneficiilor ca urmare a participării la activitățile educaționale.
  • Analizând inițiativa legislativă, am reușit să găsesc multiple interese legitime din anumite perspective, importante de altfel, dar nu am reușit să identific care ar putea fi interesul elevului. Activitatea principală a școlii este învățarea care se materializează în formarea și dezvoltarea competențelor cheie pentru o bună integrare în viața reală, dar și pentru împlinire personală, a comportamentelor și a relațiilor care contribuie la o viață profesională și socială de calitate.
  • Studiile arată că numărul de zile petrecut în școală contează și are, în cele mai multe situații, un efect benefic asupra învățării. Desigur, contează factorii esențiali precum calitatea predării, obiectivele și coerența activităților de învățare, condițiile în care are loc învățarea și, evident, resursele pe care școala le oferă.
  • Efortul de învățare corect distribuit pe săptămâni și zile de școală trebuie să fie cât mai echilibrat posibil, motiv pentru care o regândire a structurii anului școlar poate fi justificată DOAR având la bază ideea că școala există pentru elevi și pentru învățare.
  • Deciziile privind modul în care se organizează învățarea trebuie să fie bazate exclusiv pe criterii educaționale. Criteriile non-educaționale nu trebuie să afecteze în niciun fel interesul superior al copilului!
  • Acestea fiind spuse, îmi voi sintetiza opinia pe două paliere:

1. Din perspectiva elevilor

  • Orice regândire “de fond” a structurii anului școlar și, implicit, a vacanțelor, trebuie să țină cont de ceea ce este cel mai bine pentru elevi – interesul superior al copilului – perioadele când aceștia învață cel mai bine și mai eficient. De aceea, este necesară consultarea specialiștilor în științele educației, profesorilor, elevilor, părinților, agenților economici, comunităților locale;
  • Examenele naționale sunt un factor foarte important în evaluarea sau respingerea propunerii “vacanțelor pe regiuni” deoarece elevii trebuie să beneficieze de șanse egale de pregătire, context, anotimp, atunci când participă la examenele naționale;
  • Dacă decalajul este de o săptămână/regiune, aceasta ar putea genera un decalaj de până la o lună între cei care susțin primii și cei care susțin ultimii examenele. În consecință, ma întreb dacă propunea este de a face prin rotație sau tradițional o regiune va începe ultima?
  • În ambele scenarii vor exista copii dezavantajați.

2. Din perspectiva personalului didactic și a funcționarii școlii

  • Calendarul actual de mobilitate a personalului didactic, dar și examenele de definitivat și titularizare țin cont de vacanțele elevilor;
  • În contextul climatic specific României, cum se poate justifica începerea școlii atât de târziu toamna și înaintarea cursurilor atât de mult în vară? Din nou, consider că ar afecta șansele elevilor de a performa.
  • Organizarea administrativă a României, pe județe (nu pe regiuni, landuri, cantoane), face ca sistemul de educație să fie unul organizat și coordonat la nivel național, cu o structură a anului școlar unitară pe întreg teritoriul țării;
  • Sistemul de educație din România nu beneficiază de nivelul de descentralizare din țări precum: SUA, Elveția, Germania, unde examenele și toată activitatea educațională se desfășoară diferit de la o regiune la alta sau chiar de la o școală la alta;
  • În afară de examenele naționale, care sunt organizate la date fixe, cum poziționăm vacanțele acordate pentru sărbătorile legale/religioase, care au date clar stabilite și care acum sunt integrate în structura anului școlar într-un mod rațional?

Iar argumentele și dilemele nu se opresc aici, însă consider că cele deja expuse sunt suficiente pentru a justifica poziția mea referitoare la această inițiativă legislativă. Vom consulta însă specialiștii in științele educatiei pentru a furniza un răspuns consolidat.”

Rareș Voicu, președintele Consiliului Național al Elevilor: „Cei din clasele terminale ar însemna să aibă un ritm de învățare diferit”

  • „În principiu nu îl vedem ca o initiațiativă rea, dar trebuie să ne gândim înainte de interesele economice la interesele elevilor. Dacă celor de clasele primare nu le va fi atât de greu, pentru că ei nu au examene, pentru cei din clasele terminale ar însemna să ai un ritm de invățare diferit, în funcție de vacanțe. Nu înseamnă neapărat că este ceva rău.
  • Dacă această diferențiere va rămâne până la urmă tot în pixul ministrului Educației, trebuie să fim precauți. Să ne gândim ce efect negativ ar putea avea, pentru că, în expunerea de motive am văzut impactul pozitiv legat de economie, dar nu și legat de efectele educaționale.
  • Din nou, e important să privim la experiența din ultimii ani, și din ultimele săptămâni, cum Ministerul Educației a făcut discreționar modificări ale structurii anului școlar, structura anului școlar care oricum este mereu pusă sub semnul întrebării.”

Iulian Cristache, președintele Federației asociațiilor de părinți din preuniversitar: „Părinții se vor opune cu certitudine. Ce facem cu o familie care are doi sau trei copii care provin din cicluri diferite”

  • „În ultimul timp sunt obligat să am două abordări, una ca părinte, personală, și una ca președinte al Federației. Sunt grupuri de părinți pe Facebook care sunt împotriva a orice.
  • Ca părinte, pot spune că orice lucru poate fi dezbătut, nu aș refuza din start o discuție.
  • Ca președinte de Federație vă pot spune că părinții se vor opune cu certitudine. Și sunt obligat să țin cont de opinia majorității. Intrând și analizând pe proiect, sunt într-adevăr niște probleme. Pentru că se începe școala la date diferite pentru cicluri diferite și asta se face doar în sprijinul Horeca și a programului „Litoralul pentru toți”, stau și mă întreb ce facem cu o familie care are doi sau trei copii care provin din cicluri diferite? Nu poți să te duci separat.
  • Doi - partea de pauză între semestre… Aici este o mare problemă și eu personal mi-am dorit să dispară această pauză dintre semestre, strict în avantajul copilului. Pentru că vii după o vacanță de trei săptămâni, vacanța de iarnă, te întorci trei săptămâni doar se mai completeaza niște note și se fac medii. Și pe urmă intri iar într-o săptămână de pauză. Este practic o lună de zile pierdută.
  • Eu sunt de acord că trebuie să gândim un pic și pentru agenții economici. Dar nu putem gândi în detrimentul copiilor, pentru că ne furăm căciula. Și nu cred că ar aduce un mare plus să decalăm pe regiuni cu patru săptămâni, pentru că trebuie să vedem și finalul de an pe care nu îl putem prelungi prea mult.
  • Fiind o inițiativă de la același partid ar fi trebuit să aibă o abordare comună nu individuală, pentru că a fost punctul de vedere al domnului Pălărie * cu care eu am fost de acord, dar părinții nu au fost de acord, acum asta.”

*Cristache face referire la proiectul de lege depus luna aceasta și inițiat de senatorul USR PLUS Ștefan Pălărie, proiect prin care se stabilește ca anul școlar să înceapă întotdeauna la data de 1 septembrie, iar pentru fiecare ciclu de învățământ să existe un număr minim de zile - 175 la clasele primare, 180 la gimnaziu și 185 la liceu.

Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ: „Am dubii că va trece așa ceva”

  • „Legat de povestea cu vacanțele pe regiuni, nu prea văd cum se poate realiza. Cred că este cam mult. Noi nu facem școală pentru turism. În lumea normală, cursurile încep fără să se țină cont de turism. Nu cred că este un argument solid. Poate dacă ne gândim că sunt anumite zone în care iernile sunt mai dure, dar cu școala online cred că se poate rezolva”
  • E o variantă să se înceapă de la 1 septembrie, dar pentru toată lumea. Nu știu, bănuiesc că au niște studii ceva, să vii așa nu cred că este o treabă serioasă. Dar cu decalare, nu cred că este o soluție. O să vedem când va fi dezbătută.
  • Eu am dubii că va trece de parlament așa ceva.”