În loc să scrie rezolvarea subiectelor în foaia de examen de la simularea pentru BAC 2019, o elevă de clasa a XI-a din Satu Mare a scris șase pagini cu nemulțumirile față de sistemul de educație. Eleva s-a alăturat astfel protestului #foaiagoală, prin care elevii își susțin nemulțumirile față de sistemul de educație.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Stimați profesori, probabil ați înțeles deja că aceasta nu este o lucrare ca toate celelalte și că am ales să mă alătur protestului Consiliului Național al Elevilor, în loc să rezolv subiectul”, își începe eleva lucrarea. Ea argumentează că protestul elevilor are legătură cu sistemul de educație, care îi vede pe elevi doar ca pe niște cifre.

„Toată această poveste cu simulările nu a fost decât picătura care a făcut paharul să dea pe dinafară: elevi, părinți și profesori care au ajuns la concluzia că e destul și că aceste experimente făcute de Ministerul Educației Naționale (MEN) trebuie să înceteze. Deși este un demers lansat de elevi, mulți părinți și profesori au decis să ni se alăture”, mai scrie eleva.

Eleva amintește și despre unii părinți care nu au fost de acord cu protestul lor și i-au amenințat pe elevi că vor primi farfuria goală dacă dau foaia goală. Dar și pe profesorii care le-au spus că își bat joc de munca lor.

”Scopul acestui protest nu este să îi îndemnăm să nu învețe sau să-și bată joc de simulări sau de munca anumitor persoane. Scopul acestui protest este de a-i face pe cei de sus și din jurul nostru să înțeleagă că noi, elevii, avem o voce, o părere, o speranță că reforma învățământului nu se va mai face din pix, cu modificări peste noapte, cu schimbarea regulilor jocului în timpul jocului și, dacă nu noi, cel puțin generațiile viitoare să se bucure de un sistem educațional care să le dezvolte gândirea critică, abilitățile în diverse domenii, talentele etc. În acest moment, dacă un elev este interesat de un subiect anume, este nevoit să își aprofundeze cunoștințele în afara școlii, ba chiar riscând ca membrii școlii să critice activitatea lor”, a mai scris eleva.

”Țara asta își pierde statutul de țară democratică pe zi ce trece și odată cu asta se duce și tineretul care ar fi putut să schimbe ceva. Acestea sunt motivele pentru care noi protestăm”, își argumentează eleva protestul.

Ea compară protestul elevilor cu protestul părinților care ies în stradă pentru abrogarea ordonanțelor de urgență.

„De ce vrem să schimbăm sistemul de învățământ și am ales să protestăm astfel? Deoarece educația de azi îl formează pe omul de mâine, om pe care noi îl numim viitorul țării. Cât despre forma de protest, exact așa cum părinții noștri ies în stradă pentru abrogarea ordonanțelor de urgență, exact așa și noi am căutat o modalitate de a ne face auziți, pentru că știm că acum argumentul oamenilor mari este că suntem minori și că nu putem decide singuri, dar peste câteva luni sau un an, când terminăm clasa a XII-a, se presupune că suntem și noi adulți și putem lua decizii și fără ajutorul lor”, mai scrie eleva.

În continuare, fata de 17 ani arată că nu mai vrea ca școala să-i dezvolte numai spiritul de competitivitate.

„Ei bine, eu am decis. Am decis că nu mai vreau să se facă modificări în timpul anului școlar și să mă afecteze, am decis că vreau ca școala să îmi dezvolte mai mult decât competitivitatea, am decis să protestez pentru că fiecare om contează și am decis că țara asta poate avea un viitor mai bun dacă luptăm pentru asta”, își argumentează eleva alegerea.

„Consider că, deși nu am răspuns cerințelor subiectului, mi-am demonstrat cunoștințele în ceea ce privește gramatica și ortografia limbii române. Asta ca să înțeleagă lumea că există modalități de a evalua un elev fără să îl faci să urască școala, învățatul, temele”, a mai scris eleva, care a precizat în foaia de examen că va rezolva pe ciornă subiectele primite la simulare.

Pe pagina a cincea a lucrării, acolo unde eleva scria că nu știe dacă va citi cineva până acolo, apare scris mic, cu roșu, de către profesor „:) am citit”.

Pe ultima foaie, tot cu roșu, apare scris „foarte bine argumentat și concis”. Eleva a primit totuși nota 1.

Fotografiile lucrării au fost postate pe Facebook de mama elevei, care scrie că a învățat o lecție de viață de la fiica ei de 17 ani.

Reamintim că elevii de la Consiliul Național al Elevilor (CNE) i-au îndeamnat pe elevii care au susţinut în luna martie simulările naționale să dea foaia goală.

"Invităm elevii din România să ni se alăture în protestul prin care ne opunem modului în care sunt organizate simulările examenelor naționale. Mai mult decât orice altceva, o facem pentru generațiile viitoare, pentru că ele nu trebuie să fie asemenea nouă, o generație de sacrificiu, o generație de cobai ai Ministerului Educației Naționale. Modificările nefundamentate din acest an ne fac să refuzăm a fi părtași la acest experiment, unde examenele par a deveni un scop, nu un mijloc. Dăm foaia goală pentru că simulările nu ne vor evalua competențele, ci doar cunoștințele. Nu ne vor evalua capacitatea de a gândi critic, ci doar capacitatea de a reproduce informațiile care ne-au fost dictate la clasă", au arătat reprezentanții Consiliului Elevilor într-un comunicat de presă.

MedLife susține informarea și educarea ca sursă principală de dezvoltare a unei minți sănătoase. De aceea, recomandăm informarea continuă cu ajutorul articolelor din secțiunea Educație!