Un dialog cu George Mitea - blogger şi pasionat de vin, despre preţul vinului, în România. Am încercat să aflăm care este preţul sub care e riscant să cumpărăm vin îmbuteliat şi preţul peste care, teoretic, nu mai putem avea surprize neplăcute, achiziţionând o sticlă de vin. În dezbatere a intrat şi definirea sintagmei «vinuri scumpe», de ce cumpără clienţii aceste vinuri, dacă le consumă, le fac cadou, sau le colecţionează.
Interviul integral:
Vinul, un produs aspiraţional sau un bun de larg consum?
În România, vinul a fost dintotdeauna un bun de larg consum, înrădăcinat în obiceiurile noastre de consum, atât din perspectivă culturală cât şi gastronomică. E adevărat că, în ceea ce priveşte vinul îmbuteliat vândut pe „piaţa albă”, lucrurile s-au îmbunătăţit simţitor în ultimii 10-15 ani. A cumpăra o sticlă de vin nu mai e ceva pentru ocazii speciale sau cadouri, ci a devenit un demers curent, destinat consumului de zi cu zi. Această realitate e reflectată şi de dimensiunile raioanelor cu vin din supermarketuri, care, faţă de acum 10 ani, sunt incomparabil mai mari.
Îşi poate permite oricine o sticlă de vin?
La noi în ţară, oricine are posibilitatea de a cumpăra o sticlă de vin, chiar începând cu un buget de 7 lei. Dacă, în bugetul respectiv, mai poţi cumpăra şi un vin bun, aici e de discutat. Dacă vorbim de vin vrac, cel vândut în diverse băcănii şi vinării, acolo preţul e chiar mai mic de 7 lei litrul. De multe ori, pe acest palier de preţ, e de preferat vinul vrac, faţă de vinul îmbuteliat. Prin urmare, vinul, în România, nu mai este perceput ca un produs scump. Ca termen de comparaţie, în anumite cazuri, o sticlă de vin este mai ieftină decât un pachet de ţigări.
Vinurile din import, mai ieftine decât cele româneşti?
Întotdeauna a fost un decalaj firesc între raportul calitate/preţ pe care-l poate oferi o industrie de vin „emergentă”, ca cea de la noi, faţa de ce pot oferi producători cu vechime din alte ţări. În ultimii 15 ani, însă, calitatea vinurilor româneşti a crescut suficient de mult. Putem deja compara raportul calitate/preţ al anumitor vinuri româneşti, cu altele, echivalente, din import.
Preţul sub care e riscant să cumpărăm vin îmbuteliat
Ca să poţi cumpăra un vin „cel puţin decent”, nu cred că ar trebui scăzut bugetul sub 20 lei/sticla de 750 ml. Sub această sumă, riscul de a nimeri peste un vin slab creşte destul de mult. Asta nu înseamnă că, dacă ai plătit 25-35 lei/sticla, riscul dispare complet şi e obligatoriu să dai numai peste vinuri excepţionale.
Preţul peste care nu mai avem surprize neplăcute, achiziţionând o sticlă de vin
Dacă vorbim de vinuri româneşti, cred că 50 de lei/sticla e un preţ care ne fereşte de surprize neplăcute, evident, cu condiţia ca vinul să fi fost corect păstrat în magazin şi să nu fie o „lichidare de stoc”. Ca la orice produs, trebuie să fim atenţi şi la alte detalii, în afara preţului.
Dacă vorbim de vinuri din import, totul depinde de zonă şi producător. De exemplu, un Chablis (un Chardonnay din Burgundia) cu un preţ de 50 de lei, ar trebui să ne dea de gândit, deoarece e o sticlă mult prea ieftină pentru o apelaţie atât de scumpă. Nu este exclus să găsim, în acelaşi buget, un Chardonnay produs într-o altă regiune (chiar din Franţa), care să fie mult mai bun. În consecinţă, un cumpărător de vinuri din import trebuie să fie bine documentat.
Vinurile scumpe se consumă, se fac cadou, sau se colecţionează?
Când mergi într-o vizită, vinurile scumpe sunt, de multe ori, cadoul ideal cu care arareori poţi da greş, mai ales dacă adaugi şi un buchet de flori pentru doamna casei. Pe de altă parte, multe vinuri scumpe intră direct în colecţii, sau sunt folosite ca instrumente financiare (investiţii făcute cu scopul de a revinde, cu profit, peste ani). Uneori, cele mai bune vinuri din lume ajung să fie tezaurizate într-un cotlon de pivniţă, unde stau până când nu mai sunt bune de băut. Este păcat că se întâmplă aşa, fiindcă vinul ar trebui să ne ofere, în primul rând, plăcerea consumului.
Ce înţelegem printr-un «vin scump»?
Noţiunea de «vin scump» înseamnă cu totul altceva, pentru fiecare categorie de consumatori. Totul depinde de venituri, de gusturi şi de statutul social. Astfel, pentru unii, un vin de 50 de euro/sticla poate să pară foarte scump, pe când pentru alţii poate fi considerat ieftin.
Vinul, un produs alimentar cu valenţe artistice
Spre deosebire de alte produse alimentare, vinul nu este doar „util”. Cu cât un artefact se îndepărtează de „utilitate”, cu atât el capătă valenţe artistice şi, la nivel comercial, încep să i se aplice regulile de tranzacţionare specifice operelor de artă. Multe vinuri ajung să coste foarte scump, tocmai datorită acestui mecanism: se produc puţine sticle, numărul de doritori care-şi permit preţul este mare şi valoarea unei sticle ajunge să fie stabilită ca într- o licitaţie cu obiecte de artă. Acesta este motivul pentru care, spre exemplu, o sticlă de Château Pétrus (din apelaţia Pomerol, Bordeaux) poate să coste și peste 4.000 de euro.
0
16
