Comisia Europeana considera "limitat" riscul pe care l-ar putea presupune virusul West Nile pentru cetatenii europeni, dupa ce in Grecia s-au inregistrat 11 morti, iar in Romania doi in legatura cu boala transmisa de tantari, relateaza miercuri agentia spaniola de presa EFE, citata de Agerpres.

"Riscul pentru cetatenii europeni este destul de limitat" pentru moment, a declarat pentru EFE purtatorul de cuvant al CE pe probleme de sanatate Frederic Vincent, care a asigurat ca virusul a fost localizat in "arii limitate".

In afara Uniunii Europene, s-au inregistrat cazuri in Turcia, Rusia si Maroc, potrivit purtatorului de cuvant.

Comisia a decis sa solicite Centrului European de Prevenire si Control al Bolilor (ECDC) sa efectueze o evaluare a riscurilor atat in Grecia, cat si in Romania.

Virusul West Nile, care se transmite prin intepaturi de tantar, cauzeaza encefalita si poate complica afectiunile anterioare ale persoanelor care il contracteaza.

In Grecia, in regiunile in care s-au inregistrat infectii au fost interzise transfuziile si donarile de sange.