Membri ai minoritatii bulgare din Republica Moldova care au asteptat in zadar sa obtina cetatenia bulgara primesc acum cetatenia romana, a declarat un inalt oficial guvernamental de la Sofia pentru agentia Focus. "Am intilnit deja citeva astfel de cazuri curioase. Desi primesc cetatenie romana, bulgarii din Republica Moldova vin si se stabilesc tot in Bulgaria", a spus ministrul Bojidar Dimitrov.

Oficialul a mai spus ca acest fenomen se datoreaza rapiditatii cu care Romania solutioneaza cererile din partea cetatenilor moldoveni. "Din pacate, asta ii indeamna pe conationalii nostri din Republica Moldova sa ceara cetatenia romana in loc de cea bulgara pentru a putea circula liber in Uniunea Europeana", a mai spus Bojidar Dimitrov pentru agentia bulgara Focus.