Informatile care au aparut luni in presa irlandeza referitoare la continuarea restrictiilor impuse muncitorilor romani pe piata muncii din Irlanda si dupa 1 ianuarie 2009, timp de 3 ani, au stirnit diferite reactii in comunitatea romaneasca din aceasta tara, clasa politica din Romania fiind vazuta drept un vinovat important pentru aceasta noua restrictie.

- In Irlanda traiesc aproximativ 50.000 de romani, dintre care 28-30.000 in capitala Dublin.

- Legal, fara permise de munca, pot munci doar romanii care s-au aflat in Irlanda inainte de 1 ianuarie 2007, data intrarii Romaniei in UE, sau cei care au lucrat minimum un an cu permis de munca.

- Din ianuarie 2007 si pina in octombrie 2008 au fost emise insa doar 241 de permise pentru cetatenii romani.

Romanii in Irlanda

Cert e ca Guvernul Irlandei inca nu a anuntat oficial restrictiile, insa canalele de pe care s-a scurs informatia sint extrem de credibile. O decizie finala a Guvernului este asteptata in aceste zile. Dupa 25 de ani de crestere economica, Irlanda experimenteaza recesiunea, iar somajul se afla si el in crestere.

Mai mult, tot mai multi spanioli si francezi au inceput sa vina in Irlanda, din cauza somajului in crestere si din tarile lor. Aceasta este starea de fapt in care vor fi anuntate, in mod oficial, noile restrictii pentru romani si bulgari.

“Guvernul Irlandei s-a fript cu polonezii”

Paul Lupu, redactorul-sef al singurei publicatii in limba romana, Informatia, crede ca decizia era de asteptat, pe fondul crizei economice din Irlanda. “Nu e nimic nou, oricum Irlanda face ceea ce face si Marea Britanie. Si la cit de “roz” e situatia acum in ambele locuri, era de asteptat. Problema e ca irlandezii s-au fript cu polonezii sau cu lituanienii, carora le-au dat liber complet in 2004 si acestia au venit cu mult mai multi decit s-au asteptat oficialitatile”.

Paul Lupu nu crede ca Guvernul Irlandei ar avea ceva cu romanii. “Guvernul Irlandei e disperat acum, trebuie sa ne gindim si din punctul lor de vedere. Le-ar sari lumea in cap daca ar deschide piata si pentru romani pentru ca evident s-ar obtine mai greu de munca daca ar fi concurenta libera si din partea romanilor”, crede Paul.

“Din Africa si Asia vin de zeci de ori mai multi!”

Bogdan S. are 38 de ani si a venit de 4 luni in Irlanda. Si-a gasit de munca la un magazin cunoscut din Dublin, unde angajatorii nu l-au intrebat nimic legat de permisul de munca. “Ce nu inteleg eu este de ce se tem ei asa mult de doar doua tari europene cu un potential de emigrare aici de maximum cateva zeci de mii pe an, cand din Africa si Asia vin de 10 ori mai multi! Si cred ca odata cu trecerea crizei, poate chiar in vara viitoare, e posibil sa scurteze perioada, cel putin asa sper”, spune Bogdan.

El e convins ca vina mentinerii restrictiilor pentru romani o au si guvernantii romani: “Eu vad asa lucrurile: atat timp cat in Romania se circula tot pe drumurile facute de Imperiul Roman si cat timp populatia rroma o sa conduca, pot politicienii sa construiasca cate un mall pe zi, nu se va schimba nimic in frumoasa noastra patrie!”

“Ungurii fara vize in SUA, noi cu permise in Europa”

Magda are 29 de ani si lucreaza legal, cu permis de munca, intr-o facultate din Dublin. Desi nu o afecteaza in mod direct pe ea, restrictia loveste cu greu in familie, fiindca sotul sau, care se afla si el in Irlanda, are nevoie in continuare de permis de munca. “Nici nu stiu ce sa mai zic. Ne-am invatat sa tot asteptam. Ungurii pot merge deja fara vize in Statele Unite, iar noi, aici in Europa, avem inca nevoie de permisiuni speciale pentru a munci. Facem parte din UE, dar parca nu prea facem, de fapt. pentru sprijin clasei politice din Romania”, a declarat pentru HotNews Magda.

Romanii, cetateni de mina a doua in Irlanda

Cert e ca romanii oricum vor continua sa vina la munca in Irlanda, cu toate restrictiile impuse, poate nu insa intr-un numar asa de ridicat precum ar fi venit daca restrictiile s-ar fi ridicat de la 1 ianuarie. Iar o parte dintre ei vor continua sa lucreze in continuare la negru sau la gri. In acelasi timp insa, mai multi romani au inceput in acest an sa paraseasca Irlanda pentru a reveni in Romania, insa numarul acestora e considerat inca foarte mic de catre autoritatile de la Dublin.