Opera Alzira, creaţie a compozitorului Giuseppe Verdi, va fi interpretată în premieră națională sâmbătă, 11 decembrie a.c., începând de la ora 18.30, în Foyerul galben al Operei Naţionale Bucureşti (ONB). Spectacolul, în variantă de concert cu pian, este o producţie a Studioului Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess” (SEOB) din cadrul ONB şi face parte din proiectul Opera Rara, care îşi propune să ofere publicului capodopere puţin cântate pe scenele lirice din România şi din lume.

Tragedia lirică Alzira a fost compusă de Giuseppe Verdi pe un libret scris de Salvadore Cammarano, bazat pe piesa lui Voltaire, Alzire, ou Les Américains. Este o operă compusă în prima perioadă de creaţie, după Oberto, Un giorno di regno, Nabucco, I Lombardi alla prima crociata, Ernani, I due Foscari şi Giovanna d' Arco. Acţiunea operei se petrece în Peru, la mijlocul secolului al XVI-lea. În limbajul muzical al operei romantice italiene, Verdi descrie tulburările unui conflict existent între două civilizaţii puternice, dar extrem de diferite în cultură, religie şi tradiţii: Spania şi Peru. În planul sentimentelor umane, acest conflict este susţinut de dragoste, gelozie, răzbunare şi iertare.

După premiera de la Teatro San Carlo (Napoli, Italia), pe 12 august 1845, au mai avut loc trei reprezentații, după aceea însă Alzira a căzut în uitare, până în 1967, când a avut loc o productie spectaculoasă a acestui titlu la Teatro di Opera din Roma, cu Virginia Zeani în rolul titular. O altă mare soprană română, Ileana Cotrubas, a interpretat rolul Alzira și ne-a lăsat o înregistrare de referintă a acestei opere pe CD, imprimare ce datează din anul 1989.

Beneficiind de pregătirea muzicală a maestrului acompaniator Luminita Berariu, opera Alzira va putea fi audiată pentru prima dată de publicul român, în interpretarea soliştilor Iordache Basalic (Gusmano), Liviu Indricău (Otumbo, Ovando), Hector Lopez (Zamoro), Marius Boloș (Ataliba), Mihaela Stanciu (Alzira), Sorana Negrea (Zuma), Dan Indricau (Alvaro). Prezintă: Anda Tabacaru Hogea. La pian: Luminița Berariu, informeaza ONB.