Miercuri, 2 aprilie, la Palatul Correr din Venetia va fi prezentat documentarul "Viata si Paste in Maramures", realizat de Duccio Pugliese si Institutul Roman de Cultura si Cercetare Umanistica.

Documentarul, cu o durata de circa 90 de minute, ilustreaza viata cotidiana in timpul saptamanii premergatoare Pastelui in cateva sate din Maramures: Sapanta, Breb, Surdesti, Campulung la Tisa, Plopis, Budesti, Remeti, caracterizate de o puternica amprenta traditionala in arhitectura si in traditii.

Realizatorii si-au propus sa participe cu acest film documentar despre Maramures la selectiile festivalurilor de gen din Romania si Italia si sa il ofere universitatilor italiene si lectoratelor de limba si civilizatia romana din Italia, potrivit unui comunicat de presa.

Duccio Pugliese (Portogruaro, 1967) este absolvent al Universitatii din Trieste, specialitatea istoria Europei Orientale. Jurnalist la Antenna 3 (Trieste) si fotograf free lance, se numara printre fondatorii grupului de productii video "Dallemeneallete" de la Portogruaro. A realizat urmatoarele filme documentare: "La ragazza del mio amico" (1997), "Mendoza!" (1999) , "Toc toc, occupato" (2001), "Cici e Ciribiri: i Romeni dell'Istria" (2001), "La passeggiata del Sig. Gatto di Riomaggiore" (2007).