Salonul Internaţional de Carte Bookfest - ediţia a XVI-a îşi deschide porţile miercuri în pavilionul B2 al Complexului Romexpo, printre autorii care vin cu titluri noi anul acesta numărându-se fostul preşedinte Emil Constantinescu, Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Adrian Majuru, Teodor Baconschi ori Filip-Lucian Iorga.

Grigore Arsene, Presedintele Asociatiei Editorilor din Romania, participa la conferinta de presa premergatoare deschiderii Salonului International de Carte Bookfest 2023Foto: Inquam Photos / Bogdan-Ioan Buda

Salonul - la care Italia este invitată de onoare - va fi deschis oficial de la ora 12,00, la scena ARENA, în cadrul unei ceremonii la care au fost invitaţi ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, ambasadorul Italiei în România, Alfredo Maria Durante Mangoni, consilierul prezidenţial Sergiu Nistor, alături de preşedintele AER, Grigore Arsene.

În deschidere, Corul Naţional de Cameră "Madrigal - Marin Constantin" va intona imnurile naţionale ale României şi Italiei şi va susţine un recital în cadrul primei zile a Salonului de carte, de la ora 13,30, repertoriul urmând să cuprindă lucrări din Renaşterea italiană, precum şi compoziţii româneşti.

Peste 200 de expozanţi din întreaga ţară şi din Republica Moldova, alături de institute culturale cu reprezentanţe la Bucureşti, vor fi prezenţi zilnic, începând de miercuri şi până pe 28 mai, potrivit Asociaţiei Editorilor din România, organizatorul evenimentului.

Şi la această ediţie, organizatorii promit reduceri spectaculoase, circa un milion de volume, dintre care 3.000 de titluri noi, peste 400 de lansări de carte şi dezbateri, peste 60 de evenimente dedicate copiilor, cu participarea celor mai îndrăgiţi autori români, mese rotunde dedicate stării culturii scrise şi recitaluri muzicale.

  • Institutul Levant va lansa, la standul editurii Rao, două volume ale lucrării "Lumea post-pandemie între război şi pace", coordonată de Emil Constantinescu şi Oana-Elena Brânda.
  • La standul Humanitas, printre numeroasele lansări cu care grupul şi-a obişnuit cititorii se numără cele ale lui Gabriel Liiceanu - "Exitus", Andrei Pleşu - "Ochiul şi lucrurile"; Tatiana Niculescu - "Englezul din Gara de Nord", Dan C. Mihăilescu - "Alte mijlociri", Radu Paraschivescu - "Garoafe la bordel", Narine Abgarian - "Simon", Zeruya Shalev - "Destin", Alex Drace-Francis - "Istoria mămăligii: Povestea globală a unui preparat naţional", Ludmila Uliţkaia - "Oamenii ţarului nostru", sau Stephane Courtois, "Cartea neagră a lui Vladimir Putin".
  • Editura Polirom a anunţat printre evenimentele din cadrul Bookfest o întâlnire cu Piergiorgio Odifreddi, într-o discuţie despre volumul "Dumnezeul logicii.Viaţa genială a lui Kurt Godel, matematicianul filosofiei", ateliere cu micii cititori, prezentarea celor mai noi volume apărute în colecţia "Biblioteca Polirom", care aniversează 25 de ani. Printre cei care îşi vor prezenta apariţiile recente se numără Teodor Baconschi - "Făclia de smalţ. Recomandări iubitoare într-un secol dezordonat", Mircea Mihăieş - "Despre doliu", ediţia a II-a, revăzută, Gabriela Adameşteanu - "Dimineaţă pierdută", o ediţie aniversară la 40 de ani de la apariţie.
  • Litera va fi prezentă la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2023, aşteptându-şi cititorii cu "noutăţi editoriale care au marcat întreaga lume, reduceri şi promoţii care susţin gustul pentru lectura de calitate". "Efortul editorial constant de a publica - în regim de sincronicitate - opere importante ale literaturii lumii e celebrat de editura Litera anul acesta şi prin lansarea romanului 'Malnata', de Beatrice Salvioni, în standul Italiei, ţara invitată la Bookfest 2023, în prezenţa reprezentanţilor oficiali ai Ambasadei Italiei la Bucureşti şi ai Institutului de Cultură Italiană", precizează editura.
  • Editura Corint îşi aşteaptă cititorii cu lansări de titluri noi, reduceri, evenimente şi sesiuni de autografe. Aceştia vor avea ocazia de a se întâlni cu autori şi invitaţi precum: Silvia Irina Zimmermann, Stanca Scholz-Cionca, Filip-Lucian Iorga, Ion M. Ioniţă, Marina Almăşan, Simona Preda, Emanuel Copilaş, Claudiu Tănăselia, Flori Bălănescu, Ana Antonescu, Dr. Cristian Andrei, Cristina Bogdan şi mulţi alţii.
  • Nemira îşi aşteaptă cititorii cu noutăţi editoriale "proaspăt ieşite din tipar, seriile cele mai populare şi autorii cei mai îndrăgiţi, alături de surprize legate de momentele #decitit şi #plăcerealecturii". "Invitatul de onoare al acestei ediţii este Italia, aşa că puteţi călători pe Riviera italiană alături de 'Hotel Portofino', de J. P. O'Connell, în Positano cu 'O vară italiană', de Rebecca Serle, în Sicilia, cu saga 'Leii Siciliei', de Stefania Auci, sau în regiunea Liguria, cu 'O prietenie', de Silvia Avallone", precizează editura.

Invitatul de onoare al acestei ediţii este Italia, care le propune iubitorilor de carte un program cu peste 30 de evenimente

Doisprezece autori italieni vor lua parte la evenimente şi dezbateri pe durata salonului de carte: Pietrangelo Buttafuoco, Vichi De Marchi, Helena Janeczek, Nicola Lagioia, Federica Manzon, Melania Mazzucco, Piergiorgio Odifreddi, Vanni Santoni, Andreea Simionel, Stenio Solinas, Matteo Strukul, Marcello Veneziani, aproape jumătate dintre oaspeţii italieni fiind deja prezenţi pe piaţa locală cu lucrări traduse în limba română.

Totodată, opt edituri italiene - Mondadori Libri, Editrice Il Castoro, Edra, Reggio Children, Hoepli, Keller Editore, White Star, Edizioni Centro Studi Erickson - vor expune o gamă largă de lucrări în Pavilionul Italian la Bookfest, de la proză la eseuri şi literatură pentru copii, istorie şi nu numai, şi vor oferi o panoramă largă şi actualizată a producţiei editoriale italiene.

Centenarului lui Italo Calvino îi va fi dedicată expoziţia "Excelenţe italiene. Figuri pentru Italo Calvino", curatoriată de Accademia Drosselmeier/Cooperativa Giannino Stoppani - promovată de Regiunea Emilia-Romagna prin Bologna Children's Book Fair şi sprijinită de Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale, care va fi găzduit în afara Pavilionului Italiei. Aceasta reuneşte 31 de ilustraţii ale unor artişti consacraţi care au dat propria lor interpretare textelor lui Calvino.

Intrarea publicului va fi liberă atât în cadrul salonului de carte, cât şi la toate evenimentele şi proiectele interactive programate pe durata acestuia, programul de vizitare fiind: miercuri, 10,00 - 20,00; joi, 10,00 - 20,00; vineri, 10,00 - 21,00; sâmbătă, 10,00 - 21,00 şi duminică, 10,00 - 20,00.

Programul complet şi actualizat al evenimentelor va fi afişat pe pagina www.bookfest.ro.

Un proiect cofinanţat de Ministerul Culturii, Bookfest are ediţii locale în Timişoara, Cluj-Napoca, Târgu Mureş, Braşov şi o ediţie internaţională la Chişinău.

Salonul Internaţional de Carte Bookfest este organizat de Asociaţia Editorilor din România, sub egida Federaţiei Editorilor din România, cu sprijinul Ambasadei Italiei din Bucureşti, al Agenţiei Italiene pentru Comerţ Exterior şi al Institutului Italian de Cultură din Bucureşti.