La 15 ani de existență. „Sunt o babă comunistă!”este un roman care a prins multe oportunități, un roman norocos, care a rezonat cu publicuri foarte diferite și cu profesioniști din cele mai diferite zone ale artelor. Dar lucrurile merg din ce în ce mai prost în România în ceea ce privește vânzarea de carte și lectura. Pe lângă neajunsurile vechi s-au adăugat pandemia și iminența crizei economice. Dacă într-o primă fază a pandemiei practicile de lectură au cunoscut un reviriment, apoi a urmat declinul. Numărul bibliotecilor care se închid este din ce în ce mai mare, iar majoritatea celor din rural nu au mai avut bani pentru achiziții de mai bine de zece ani, povestește scriitorul Dan Lungu într-un interviu acordat HotNews.
Ionuț Baiaș: Au trecut 15 ani de la publicarea romanului „Sunt o babă comunistă”. Cum se sărbătorește un astfel de roman?
Dan Lungu: În primul rând prin publicarea unei ediții aniversare, ceea ce s-a și întâmplat. Este vorba despre o ediție ilustrată cu imagini din spectacolele montate după carte și din cele două filme, unul artistic și altul documentar, dar, mai mult decât atât, cu intervenții ale multora dintre cei care au contribuit la succesul cărții – traducători, regizori, actori, manageri culturali ș.a.m.d. Am ținut foarte mult la prezența acestora în carte, pentru că eu sunt de părere că succesul, fie și al unui bun cultural, este o construcție colectivă.
Am ținut foarte mult la prezența acestora în carte, pentru că eu sunt de părere că succesul, fie și al unui bun cultural, este o construcție colectivă.
Nu cred în figura artistului genial care produce o operă ce se răspândește singură în lume ca o lumină năvalnică, de neoprit. Este multă muncă și mult profesionalism în orice operă complexă și în oricare traseu de succes. Poate că la o carte se vede mai puțin acest caracter colectiv al construcției, dar la un concert simfonic sau la un film lucrurile sunt mai evidente.
Din momentul în care am conștientizat acest fapt, nu mai plec de a cinema sau din fața televizorului decât după ce rulează întregul generic cu cei ce au contribuit la realizarea filmului. Este forma mea de respect. Într-o cultură a cooperării profesioniste, a dialogului, a recunoașterii și respectării muncii celuilalt cred că se nasc mult mai multe opere valoroase decât într-una care exaltă geniul singuratic și neînțeles.
Ionuț Baiaș: Care sunt cifrele romanului: ediții, traduceri....
Dan Lungu: Cărțile, ca și oamenii, au viața lor. Din momentul în care ies din tipar li se pot întâmpla o sumedenie de lucruri, independent de intențiile autorului. ”Sunt o babă comunistă!” este un roman care a prins multe oportunități, un roman norocos, care a rezonat cu publicuri foarte diferite și cu profesioniști din cele mai diferite zone ale artelor.
În limba română s-a bucurat de cinci ediții în cincisprezece ani și de mai multe suplimentări de tiraj ale unora dintre ele. A fost tradus în cincisprezece limbi, dintre care în italiană și în turcă în câte două ediții.
Călătoria în lume a romanului (sursă foto: Dan Lungu/Polirom)
Stere Gulea a realizat un film artistic, cu regretata Luminița Gheorghiu în rolul bătrânei nostalgice, Marian Râlea în rolul soțului și Ana Ularu al fiicei. La televiziunea română, Violeta Gorgos a realizat un film documentar pornind de la acest roman, iar pe mai multe scene naționale au fost montate spectacole de teatru. Cum spuneam, o carte cu multe șanse.
N-aș vrea să trec peste spectacolul de teatru din Olanda și mai ales peste cel din Ungaria de la Budapesta, unde Judit Csoma face un rol de excepție, iar piesa se joacă de câțiva ani cu casa închisă. Una peste alta este un roman care, grație acestor incursiuni în alte arte, a ajuns mult dincolo de publicul cititor de literatură. ”Baba comunistă” a pătruns într-un soi de cultură populară, a intrat în limbajul cotidian.
Francezii mai au un indicator interesant al succesului unui roman: numărul de împrumuturi al unei cărți în biblioteci
Ionuț Baiaș: Ce înseamnă un roman cu succes editorial în România vs Occident?
Dan Lungu: Iată o întrebare mai complexă decât pare la prima vedere, pentru că ”succesul” este definit diferit în zone cu mentalități diferite. „Occidentul” tratează succesul preponderent în termenii pieței, adică în număr de exemplare vândute dintr-o carte. De aceea vorbește de ”bestseller”.
Francezii mai au un indicator interesant, numărul de împrumuturi al unei cărți în biblioteci. Autorii primesc și ceva gratificații financiare în funcție de frecvența împrumuturilor unui titlu care îi aparține. Desigur, în Franța (și nu numai) funcționează foarte bine și instituția premiului literar, care la noi este precară. În România, modelul dominant de succes a fost multă vreme receptarea favorabilă de tip academic, dar se află în plină schimbare.
Având o piață restrânsă și practici de lectură în scădere drastică (potrivit barometrelor), este greu de crezut că România va adopta cu totul modelul de succes al vânzărilor, deși va rămâne o componentă principală. La noi, pare că notorietatea ține loc de vânzări și de succes. Notorietatea în rândul marelui public și recunoașterea în grupul de egali. Sunt doar simple observații, mai degrabă cu titlul de ipoteze. Pentru afirmații ferme, ar fi nevoie de o cercetare.
Ionuț Baiaș: Ce face un scriitor pentru a întreține succesul unui roman atât de mult timp?
Dan Lungu: Nu cred că există o rețetă în acest sens. Mai mult, nu există o cultură în acest sens. Un scriitor care se ocupă de promovarea cărții lui pare suspect. Modelul geniului bine impregnat în cultura românească intră în conflict cu modelul pieței.
„Sunt o babă cumunistă” prin lume (sursă: Dan Lungu)
Apoi, nu toți scriitori au abilități în această direcție. Și nu în ultimul rând, succesul poate fi stimulat, dar nu la infinit – trebuie să existe o aderență naturală a cărții la diferite tipuri de public.
Eu unul m-am mulțumit să cobor din turnul de fildeș și să stau la taifas cu cititorii pe rețelele de socializare. Am răspuns întrebărilor și curiozității cititorilor exprimate public sau pe mesageria privată. A fost modul meu de a fi alături de carte și de cititori. Evident, am participat la câte evenimente publice mi-a permis timpul. Întâlnirile din spațiul real au chimia și magnetismul lor care nu pot fi înlocuite cu nimic.
Succesul ”Babei comuniste” estompează valoarea și receptarea celorlalte romane ale mele
Ionuț Baiaș: Când am citit romanul prima dată mi-am dat seama ca e și povestea familiei mele, cu toată acea frică pentru locul de muncă, cu frica de privat, cu privatizări de formă etc. Credeți că noua generație va mai rezona cu povestea acelei perioade?
Dan Lungu: Există experiențe care au valabilitate transgenerațională. Astfel sunt cele derivate din frică, un sentiment fundamental, indiferent de epocă. Din această perspectivă, înțelegerea nu are prea mult de suferit.
Desigur, multe nuanțe ale contextului este posibil să scape cititorului tânăr, însă nu lucrurile fundamentale. Surpriza mea a fost că romanul are cititori de toate vârstele și de toate orientările politice, chiar și la cincisprezece ani de la apariție. Experiența profund umană a Emiliei rămâne mereu proaspătă.
Ionuț Baiaș: Cum se raportează celelalte romane ale dumneavoastră la succesul ”Sunt o babă comunistă”?
Dan Lungu: Nu vreau să par ingrat, dar succesul ”Babei comuniste” estompează valoarea și receptarea celorlalte romane ale mele. Este cumva nedrept pentru ele, dar cum spuneam, fiecare carte are destinul ei. ”Raiul găinilor”, ”Cum să uiți o femeie”, ”În iad toate becurile sunt arse”, ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, ”Pâlpâiri” sau ”Șoferul din Oz” au susținătorii și admiratorii lor, dar la nivelul publicului larg tot ”tatăl Babei comuniste” am rămas. Orice succes are și un preț pe care trebuie să-l plătești.
Romanul care ar putea ajunge pe marile ecrane
Ionuț Baiaș: Într-un interviu anterior discutam că în România nu se citește foarte mult si ne făceați o comparație cu primul tiraj al cărții in romana si in maghiara. S-au mai schimbat lucrurile?
Dan Lungu: Din păcate lucrurile merg din ce în ce mai prost. Pe lângă neajunsurile vechi s-au adăugat pandemia și iminența crizei economice. Dacă într-o primă fază a pandemiei practicile de lectură au cunoscut un reviriment, apoi a urmat declinul. Numărul bibliotecilor care se închid este din ce în ce mai mare, iar majoritatea celor din rural nu au mai avut bani pentru achiziții de mai bine de zece ani.
Statisticile sunt din ce în ce mai negre. Unul dintre puținele lucruri interesante și îmbucurătoare este creșterea interesului publicului pentru cărțile de copii și pentru adolescenți, ceea ce se reflectă și în politicile editurilor. Eu văd în asta un semn că pe viitor nu e totul pierdut.
„Sunt o babă cumunistă”-ecranizare (sursă: Dan Lungu)
Ionuț Baiaș: Filmul lui Stere Gulea a întregit succesul romanului. Care credeți ca ar fi cel mai potrivit roman pentru ecranizare din ultimele publicate?
Dan Lungu: Cu certitudine, filmul a contribuit la succesul cărții, cu atât mai mult cu cât este un film care stă bine în picioare. La un moment dat, Stere Gulea era interesat și de ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”, însă nu a găsit un producător. Cred că, într-adevăr, povestea Rădiței, fetița a cărei mamă este plecată la muncă în Italia și ea a rămas cu bunicii, este ofertantă pentru a fi transformată în film.
De asemenea, mă gândesc la ”Șoferul din Oz”, care povestește la firul ierbii despre noii îmbogățiți de după căderea dictaturii, prin ochii șoferului unuia dintre ei. Lumea politico-interlopă a anilor 90 și convertirea diferitelor tipuri de capital între generații reprezintă un fundal interesant pentru un film.
Ionuț Baiaș: Are scriitorul Dan Lungu un anumit ritual al scrierii? Cum vine următorul roman în mintea si pe foaia dumneavoastra?
Dan Lungu: Proiectele de roman se coc ani de zile în mintea mea. Documentez în permanență mai multe proiecte, arhivez idei, notez episoade, schițez personaje. Vorbind pe termen lung, mereu am în lucru latent trei, patru sau cinci romane. Unele nu vor ajunge să fie scrise niciodată, presupun, dar nu asta este cel mai important.
Din incubatorul de proiecte literare, la un moment dat aleg unul dintre ele, pe care-l simt cel mai bine, care este cel mai copt. Odată ales, intensific documentarea și, când am suficient timp la dispoziție, trec la scris.
Pentru mine este foarte important să am sentimentul timpului nelimitat atunci când mă așez la lucru. Nu pot să mă apuc cu gândul că scriu o oră sau două, după care îmi văd de alte treburi - pur și simplu nu pot. Când scriu, trebuie să am la dispoziție tot timpul din lume, să nu mă preseze nimic, să nu mă intereseze nimic altceva.
Este ca la începutul unei lumi – nimic nu poate fi mai important decât lumea pe care tocmai o faci. De fapt, nici nu mai există nimic altceva decât lumea pe care o faci.
Ionuț Baiaș: Dacă ați preda cursuri de scriere creativa care ar fi primele 3 lucruri pe care le-ați spune celor ce visează la romanul vieții?
Dan Lungu: Când am devenit director al Muzeului Național al Literaturii din Iași, în 2013, unul dintre primele proiecte a fost să pun pe picioare o serie de cursuri de scriere creativă. I-am spus ”Școala de bune maniere literare”. La cursurile de poezie, ”preda” Emil Brumaru.
Primul lucru pe care el îl făcea era să-și convingă cursanții să se lase de poezie. Abia dacă treceau acest test începea să discute aplicat despre literatură cu ei. N-aș fi așa drastic ca Emil Brumaru, dar i-aș sfătui pe ce dornici să se apuce de scris să n-o facă dacă nu sunt, în primul rând, niște cititori pasionați. Nu cred că poți deveni scriitor fără a fi un mare cititor. Unul cu creionul în mână, dacă se poate.
Apoi, le-aș da de grijă ca în tot ceea ce scriu să existe mereu o ”tensiune” (e o lungă discuție despre ce înseamnă asta) care vine din propria lor trăire / experiență și să nu plictisească cititorul. În al treilea rând, i-aș sfătui să nu înceapă romanul până nu au un plan scris, oricât de sumar ar fi acesta.
