Editura Humanitas anunță apariția, la începutul săptămânii viitoare, a volumului „Ispita transcendenței“ prima traducere în limba română din opera filozofului american Paul Kurtz, și, totodată, cea mai importantă carte a sa.

Ispita transcendentei, de Paul KurzFoto: Humanitas

În această carte de referință, Paul Kurtz analizează motivele pentru care foarte mulți oameni cred în fenomene supranaturale și paranormale în pofida multitudinii dovezilor ce le pun la îndoială. Kurtz consideră că acest lucru se datorează unei înclinații omenești către gândirea magică („ispita transcendenței“), care subminează judecata critică și pregătește terenul pentru adoptarea unor credințe neîntemeiate. Astfel, apelând la filozofie, știință și psihologie, filozoful american supune unei analize detaliate doctrina și activitatea fondatorilor celor trei mari religii monoteiste (creștinismul, iudaismul și islamul), precum și fundamentele ideilor aflate în spatele misticismului, credinței în nemurire și în Dumnezeu, reîncarnării, astrologiei și ufologiei. „Ispita transcendenței“ este o lectură obligatorie pentru oricine vrea să înțeleagă cu adevărat lumea în care trăiește.

„Dacă toți oamenii de pe planetă ar citi această carte, lumea ar fi un loc mai bun.“ – MICHAEL SHERMER

Ispita transcendenței ne ajută să descoperim adevărata natură a gândirii religioase umane și instrumentele rațiunii critice.“ Choice

„O carte foarte importantă scrisă clar și bazată pe argumente solide.“ Journal of the American Academy of Religion

„Ispita transcendenței se ascunde adânc în psihicul uman. Este atotprezentă, amăgindu-i pe oameni prin atracția realităților transcendente, subminându-le inteligența critică și făcându-i să accepte sisteme mitice neconfirmate și neîntemeiate. Putem trăi fără mituri? Putem depăși acest defect, ca să zicem așa, al naturii noastre? Este atât de înrădăcinat în natura umană încât nu poate fi lăsat în urmă, ci va reapărea la fiecare nouă generație, cu aceleași forme și funcții, dar cu un conținut diferit?“ – PAUL KURTZ

PAUL KURTZ (1925−2012), profesor de filozofie la Universitatea de Stat din New York, s‑a numărat printre cei mai importanți promotori ai umanismului secular, fiind considerat părintele acestui curent. Kurtz este fondatorul editurii Prometheus Books (1969) și al Committee for Skeptical Inquiry (CSI), în 1976, un program în cadrul organizației americane nonprofit Center for Inquiry, care își propune să cerceteze critic fenomenele considerate paranormale și ideile pseudoștiințifice. Printre adepții CSI se numără oameni de știință importanți, laureați ai Premiului Nobel, filozofi, profesori, scriitori și numeroase celebrități. Kurtz a mai fost copreședinte al International Humanist and Ethical Union, membru al American Association for the Advancement of Science, președinte al International Academy of Humanism și asociat onorific al Rationalist International. A publicat peste 800 de articole și recenzii; a scris și a editat peste 50 de cărți. Volume publicate (autor unic): Exuberance: An Affirmative Philosophy of Life (1978); A Secular Humanist Declaration (1980); Sidney Hook: Philosopher of Democracy and Humanism (1983); In Defense of Secular Humanism (1983); The Transcendental Temptation: A Critique of Religion and the Paranormal (1986); Forbidden Fruit: The Ethics of Humanism (1988), The New Skepticism: Inquiry and Reliable Knowledge (1992), Challenges to the Enlightenment: In Defense of Reason and Science (1994); Living Without Religion: Eupraxophy (1994); The Courage to Become (1997); Embracing the Power of Humanism (2000); Humanist Manifesto 2000 (2000); Skepticism and Humanism: The New Paradigm (2001); Affirmations: Joyful And Creative Exuberance (2004); What Is Secular Humanism? (2006); The Turbulent Universe (2013).

„Ispita transcendenței“ apare în colecția Eseu a Editurii Humanitas în traducerea lui Ines Simionescu și va fi disponibilă în librării din 12 ianuarie.