Parteneriat media

“Moștenitorii României muzicale”: pianistul Cadmiel Boțac și violoncelistul Cornelius Zirbo, într-un turneu dedicat aniversării Radio România Muzical - 25

de     HotNews.ro
Miercuri, 5 ianuarie 2022, 11:35 Actualitate | Cultură


“Moștenitorii României muzicale”
Foto: Radio Romania Muzical
​25 ani cu Radio România Muzical, sărbătoriți alături de doi muzicieni de (aproape) 25 ani: unicul post românesc de radio dedicat muzicii culte privește spre viitor, cu un turneu susținut la început de an de violoncelistul Cornelius Zirbo și pianistul Cadmiel Boțac, laureați ai bursei “Moștenitorii României muzicale”.

Turneul se desfășoară între 8 și 13 ianuarie. Programul recitalurilor: sâmbătă, 8 ianuarie, ora 19.00 – Sala Auditorium Maximum, în stagiunea Filarmonicii “Transilvania” din Cluj-Napoca; marți, 11 ianuarie, ora 19.00, Sala Capitol a Filarmonicii “Banatul” din Timișoara; joi, 13 ianuarie, ora 19.00, Sala Radio din București.

Cadmiel Boțac și Cornelius Zirbo propun un program rar cântat în România: Sonata în si minor pentru pian de Franz Liszt, una dintre cele mai dificile și expresive sonate pentru pian din întreaga literatură dedicată acestui instrument, alături de Sonata op. 19 pentru violoncel și pian de Serghei Rahmaninov, o lucrare-reper pentru repertoriul dedicat violoncelului.


Promovarea tinerilor muzicieni a fost întotdeauna o prioritate pentru Radio România Muzical, concretizată în ultimii 4 ani sub emblema proiectului “Moștenitorii României muzicale”, derulat împreună cu Rotary Club Pipera. Recitaluri la Sala Radio, o bursă în valoare de 4000 euro, înregistrări de studio, discuri apărute la Editura Casa Radio, apariții în programele Uniunii Europene de Radio, cu un public potențial de zeci de milioane de ascultători: “Moștenitorii României muzicale” este o oportunitate importantă pentru tinerii muzicieni români, mai ales în perioada atât de grea a pandemiei pe care o traversăm.

Cadmiel Boțac și Cornelius Zirbo sunt laureați ai bursei “Moștenitorii României muzicale” – edițiile 2020 și 2021. Primul disc semnat de pianistul Cadmiel Boțac este un beneficiu oferită de acest proiect; discul a apărut la finalul anului 2021 la Editura Casa Radio și poate fi achiziționat cu semnătura protagonistului, în foaierul sălilor de concerte unde vor avea loc recitalurile. Albumul a fost remarcat deja de critica de specialitate, fiind considerat unul dintre cele mai bune discuri de debut ale anului trecut.


Proiectul “Moștenitorii României muzicale” organizat de Radio România Muzical și Rotary Club Pipera, își propune să-i aducă pe una dintre cele mai prestigioase scene din România, cea a Sălii Radio, pe tinerii și excepționalii muzicieni ai României, artiști care desfășoară o importantă activitate în străinătate, dar pe care publicul românesc are șansa de a-i asculta prea rar. Recitalurile din acest proiect se adresează unui public larg, cu un repertoriu accesibil și cu o durată de o oră, fără pauză. Din 2018 și până în prezent au avut loc 15 recitaluri: violoncelistul Andrei Ioniță, violonista Ioana Cristina Goicea, violoncelistul Valentin Răduțiu, pianiștii Florian Mitrea, Adela Liculescu, Axia Marinescu sunt doar câțiva dintre protagoniști. Toate recitalurile au fost puse la dispoziția Uniunii Europene de Radio, concretizate în difuzări la posturi precum BBC Radio 3, France Musique, etc.


Sub egida aceluiași proiect, au apărut și două albume la Editura Casa Radio, cuprinzând evoluții din recitaluri.

În 2020, Radio România Muzical și Rotary Club Pipera au inițiat și bursa “Moștenitorii României muzicale”, pentru tineri muzicieni cu vârste între 16 și 24 ani.

Câștigători ai bursei în valoare de 4000 euro au fost pianistul Cadmiel Boțac – în 2020 și violoncelistul Cornelius Zirbo – în 2021. Proiectul “Moștenitorii României muzicale” este inițiat și organizat de Cristina Comandașu – redactor șef Radio România Muzical și Dan Popescu – președinte comisia PR Rotary Club Pipera.


Pianistul Cadmiel Boțac

Născut în 1997, Cadmiel Boţac a început studiul pianului în orașul natal – Sighetu Marmaţiei – la vârsta de 4 ani, sub îndrumarea profesoarei Monica Chifor. Talentul său a fost remarcat de timpuriu, la 6 ani câștigând deja primul concurs național. Au urmat alte premii naționale și internaționale, cele mai importante fiind Premiul 1 la concursul “Young Virtuoso” – Zagreb şi Premiul 1 la Concursul “Dinu Lipatti” - Bucureşti. La 14 ani se mută la Cluj-Napoca pentru a putea lucra cu renumitul pianist și pedagog Daniel Goiţi, profesor la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Formarea sa artistică se completează prin cursurile de măiestrie la care a participat în cadrul Mozarteum International Summer Academy de la Salzburg și International Summer Academy Vienna, unde a beneficiat de îndrumarea unor mari artiști, precum Robert Levin, Boris Berman și Markus Schirmer.

Un eveniment foarte important în evoluția tânărului artist a avut loc la Concursul Internaţional “Astana Piano Passion” din Kazahstan (2014,) unde a obținut Premiul I, fiind apreciat în mod deosebit de renumitul pianist Denis Matsuev, care l-a invitat să susţină un recital chiar la reședința sa. La scurt timp, Cadmiel a câștigat Concursul “Milano Piano Talents” , Concursul Internaţional “Adilia Alieva” din Franţa și alte două concursuri internaționale din Brașov și Sibiu.

În Februarie 2020, Cadmiel a câștigat bursa Fundației Europene Yamaha, un concurs ogranizat la nivel European. Cadmiel acordă o mare importanţă şi muzicii de cameră. Este laureat cu Premiul I la Concursul “Mozart” din Cluj-Napoca, atât la secțiunea pian solo cât și la cea de duo pian- vioară. De asemenea, în doi ani la rând a fost bursier în cadrul Festivalului SoNoRo. Cadmiel Boțac a susţinut concerte cu Orchestra Naţională din Kazahstan și Filarmonica din Irkutsk, în cadrul festivalului “Stars on Baikal”, iar în țară cu Orchestrele Radio – Bucureşti și cu orchestrele filarmonicilor din Cluj-Napoca, Iaşi, Bacău, Satu-Mare, Arad. A susţinut recitaluri în SUA, Luxemburg, Croația, Italia, Franţa, Rusia, Germania și Austria. În prezent, Cadmiel este masterandul Academiei de Muzică și Arte din Viena, la clasa profesorului și pianistului Stefan Arnold.


Violoncelistul Cornelius Zirbo

Cornelius Zirbo s-a născut în Cluj-Napoca, unde la vârsta de 9 ani a început studiul violoncelului la Școala Gimnazială de Muzică "Augustin Bena". Și-a continuat studiile la Colegiul de Muzică "Sigismund Toduță", în orașul său natal, ulterior s-a transferat la Colegiul Național de Arte "Dinu Lipatti", București, unde a studiat la clasa profesorului Octavian Lup, iar in prezent urmează studiile de licența a Universității Naționale de Muzică București la clasa maestrului Marin Cazacu. S-a perfecționat la Paris, unde a studiat în cadrul Clasei de Excelență de Violoncel a lui Gautier Capuçon, desfășurată la Fundația Louis Vuitton.

Până în prezent a beneficiat de îndrumarea a numeroși violonceliști de talie internațională precum : Gautier Capuçon, Frans Helmerson, Miklós Perényi, Wolfgang Emanuel Schmidt, Götz Teutsch, Maximillian Hornung, Romain Garioud, Alexander Buzlov, László Fenyő, Jan- Erik Gustafsson, Wendy Warner, etc. Este ambasador al Academiei de Vară a prestigiosului festival Verbier (Elveția), loc in care a aprofundat studiul violoncelului și al muzicii de cameră cu Frans Helmerson, Miklós Perényi, Pamela Frank, Klaus Hellwig, Gábor Takács-Nagy și James Ehnes, in vara anului 2017.

De asemenea a participat la masterclass-urile de violoncel din cadrul Academiei Kronberg, Germania, iar în iulie 2016 si 2018 a fost acceptat ca student activ la masterclass-ul lui Frans Helmerson, desfășurat la Palazzo Ricci în Montepulciano, Italia. Este laureat a numeroase concursuri în țară și în străinătate, ca de exemplu : Concursul Internațional de Coarde "StreichWerk" de la Berlin, unde a obtinut locul I; Concursul International "Young Virtuosos", Sofia, Bulgaria (Locul I); Concursul Internațional de Violoncel "Antonio Janigro", Croația (Locul III); Concursul Internațional de Violoncel "ProArt", Ucraina (Locul II), Concursul Internațional "Concertino Praga", Cehia (Locul II) si Locul I la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală (din 2010 pana in 2018) Activitatea lui concertistică cuprinde concerte si recitaluri în România, Cehia, Germania, Elveția, Franța, Italia, Marea Britanie, Danemarca, China, etc. în prestigioase săli de concert, precum : Konzerthaus (Berlin), Foundation Louis Vuitton Auditorium (Paris), Rudolfinum (Praga), St. Martin-in-the-Fields (Londra), Eglise de Verbier (Elvetia), Concert Hall of National Library (Beijing) si Ateneul Român (București). Cornelius și-a făcut apariția pe scena celebrelor festivale de muzică: Verbier (Elveția), Enescu (România), SoNoRo (România), Chiemgauer Musikfrühling (Germania), South Bohemian (Cehia) și Toamna Muzicală Clujeană (România).

A concertat în postură de solist cu Prague Radio Symphony Orchestra, Orchestra Simfonică Academică a Filarmonicii Khmelnitsky, Filarmonica de Stat "Transilvania" , Filarmonica de Stat "Moldova", Camerata Regală, Orchestra Natională de Tineret a Fundației Principesa Margareta a României și Orchestra Naționala "Junior". A apărut în diverse formații camerale alături de artiști consacrați ca: Mihaela Martin, Frans Helmerson, Gautier Capuçon, Alexander Sitkovetsky, Diana Ketler, Anna-Liisa Bezrodny, etc. In ascensiunea lui profesională a fost sprijinit financiar de Fundația Principesa Margareta (prin intermediul proiectului "Tinere Talente"), Uniunea Muzicienilor Interpreți din România, Provident in parteneriat cu Școala de valori și Fundația pentru Comunitate.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















493 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by