De marti, 23 noiembrie, în librării: Stefano Bottoni Moștenirea lui Stalin Regiunea Autonomă Maghiară, 1952–1960. Plus, fragmente din carte

de     Contributors.ro
Luni, 22 noiembrie 2021, 19:59 Actualitate | Cultură


Stefano Bottoni - Moștenirea lui Stalin Regiunea Autonomă Maghiară
Foto: humanitas.ro

Regiunea Autonomă Maghiară este un subiect aproape necunoscut publicului larg. Cum a fost creat, cum a funcționat și cum a fost abandonat un experiment sovietic, gândit de liderii de la Kremlin în frunte cu însuși Stalin – o regiune cu autonomie pe criterii etnice situată în inima României, locuită în proporție covârșitoare de secui, înapoiată economic, orientată cultural și istoric înspre Ungaria și neîncrezătoare și în marele frate sovietic, și în guvernul de la București? Ce urmăreau sovieticii? Cum trebuiau definiți maghiarii din Transilvania: minoritate națională sau naționalitate conlocuitoare? Ce simțeau secuii? Care au fost relațiile locuitorilor regiunii cu Ungaria? Ce atitudine au avut autoritățile române? Cum se desfășura viața economică, politică, socială, culturală în R.A.M.? De ce și cum a fost desființată această entitate?

Stefano Bottoni a realizat această primă cercetare monografică a Regiunii Autonome Maghiare prelucrând – într-un stil din care nu lipsesc ironia ori dramatismul – cele mai recente surse de arhivă românești, maghiare, sovietice și britanice (inclusiv izvoare istorice și monografice locale).

Autonomia teritorială analizată aici n-a fost un concept traductibil prin terminologia actuală; funcția ei a fost alta. Cum România a trebuit să urmeze modelul sovietic de împărțire administrativă și teritorială, R.A.M. n-a însemnat un teritoriu independent, o entitate și o administrație separate de statul român; dimpotrivă. Conducerea comunistă românească a preluat spiritul și litera contribuției lui Stalin la modificarea proiectului de constituție: ideologia socialistă era mai ușor de acceptat și mai puțin străină dacă li se adresa oamenilor în limba maternă. În concepția lui Stalin, autonomia a fost utilizată drept principiu de conexiune, de formare a unei conștiințe socialiste mai puternice.

Meritul special al acestui original studiu al lui Stefano Bottoni este analiza revelatoare pe care o face cu privire la geneza Regiunii Autonome Maghiare, dar și la ceea ce el numește „ecosistemul stalinist“ al acesteia… Așa cum atrage atenția Bottoni, crearea acestei regiuni a fost, împreună cu experimentul iugoslav, sigurul exemplu de politică integratoare pentru minorități în Europa Centrală și de Est postbelică și a reprezentat încercarea de a rezolva o problemă națională adânc înrădăcinată, prin acordarea „auto-nomiei“ administrative unei regiuni predominant maghiare din Transilvania. Substratul ideologic al regiunii, dictat Partidului Comunist Român de către conducerea sovietică în 1952, a urmat tiparul bolșevic al autonomiei teritoriale elaborat de Lenin și Stalin încă de la începutul anilor 1920. Maghiarii din regiune au devenit „naționalitatea titulară“, acordându-li-se drepturi culturale însemnate. Totuși, conducerea românească s-a folosit de regiune și ca de un instrument de integrare politică și socială a mi-norității maghiare în statul comunist. – DENNIS DELETANT, Universitatea Georgetown

Cartea lui Stefano Bottoni e semnificativă prin detaliile ei privind politica la vârf, istoria comunismului și viața cotidiană. Bottoni a folosit sursele românești, ungare și sovietice cu meticulozitate, pentru a spune povestea vie, convingătoare și gravă despre modul în care Stalin a impus o soluție teritorială pentru cea mai tulburătoare problemă națională a României. Bottoni pune această poveste în contextul general al îndelungatei istorii a Transilvaniei, al comunismului și naționalismului de după război, al epurărilor, dezghețului, conflictelor din interiorul blocului comunist și al politicilor etnice. — IRINA LIVEZEANU, Universitatea din Pittsburgh

STEFANO BOTTONI s-a născut la Bologna, Italia, în 1977. A obținut doctoratul în istorie la Universitatea din Bologna. A predat istoria Europei de Est sub contract cu Universitatea din Bologna, după care s-a alăturat Academiei Ungare de Științe, unde a fost, între 2009 și 2019, cercetător la Institutul de Istorie în cadrul Centrului de Cercetări în domeniul Științelor Umaniste. Din 2019 este conferențiar la Universitatea din Florența, unde predă istoria Europei de Est și istorie universală. A fost bursier la Zentrum für Zeithistorische Forschung din Potsdam și la „Imre Kertész“ Kolleg din Jena, precum și membru al proiectului internațional „COURAGE“, finanțat de UE în cadrul programului Horizon Europe, despre opoziția culturală în Europa de Est în epoca socialismului de stat. Principalul său domeniu de cercetare este politica față de minorități și relațiile interetnice în blocul sovietic. În limba română a publicat recent Lungul drum spre Occident: O istorie postbelică a Europei de Est (Editura Mega, Cluj-Napoca, 2021).





Fragmente:

Ceea ce face atât de fascinantă istoria transilvăneană a relațiilor interetnice de după 1945 este tocmai împletirea rivalității etnice între populații care au trăit unele lângă altele într‑un mediu puternic naționalist cu o lungă serie de compromisuri și mărunte gesturi cotidiene care au împiedicat erupția unui val general de ură etnică. După cel de‑al Doilea Război Mondial, societatea maghiară transilvăneană a fost încorporată în structura statului român – iar după 1948, în statul comunist român – fără să fie silită să renunțe la identitatea ei culturală. Drepturile lingvistice și libertatea folosirii simbolurilor naționale acordate de statul comunist maghiarilor din Transilvania, precum și ideea răspândită printre cei din urmă a utopiei socialiste care se construia în limba lor maternă au mascat faptul că ei contribuiau, deseori inconștient, la întărirea și susținerea unei dictaturi extraordinar de dure. Instituirea autonomiei regionale în 1952 nu a servit la extinderea drepturilor naționalităților și nu a produs „o soluție mai perfectă“ la problema națională, care cu numele fusese rezolvată în mai multe rânduri. Importanța istorică a Regiunii Autonome Maghiare poate fi sesizată, în primul rând, prin examinarea relațiilor dintre centru și periferie. (…) Etnicitatea trăită zilnic și conflictele dintre centru și periferie într‑un mediu multinațional sau, mai curând, relația imprecisă dintre hotarele teritoriale și limitele etnice „invizibile“ constituie firul Ariadnei ce leagă această cercetare. De‑a lungul secolului XX, patriotismul local stimulat de loialitatea incontestabilă față de o patrie ancestrală a constituit o caracteristică constantă a comunității maghiarilor secui. Totuși, nici în perioada interbelică, nici în timpul regimului comunist, această atitudine nu a exclus instituirea unei relații pragmatice de colaborare cu autoritățile centrale românești. O altă cheie de interpretare, paradigma antropologică a liminalității, ajută la explicarea modului în care se comportă o comunitate minoritară în perioade de presiuni politice intense, cum a fost cazul secuilor în timpul perioadei staliniste.

În anii 1950, Regiunea Autonomă Maghiară a funcționat ca rezultat accidental și temporar al contradicției dintre separatismul cultural și urmărirea integrării care au marcat politica națională a partidului comunist român timpuriu. Locuitorii maghiari ai RAM au arătat prea puțin interes față de problemele teoretice, dar considerau că regiunea autonomă reprezenta o manifestare perfect firească a condițiilor locale. Deși probabil că ideea stalinistă a „autonomiei“ nu li se părea convingătoare, maghiarii considerau că bilingvismul, participarea la administrația locală și șansele crescute de avansare socială sunt logice și legitime. Aceste beneficii au servit drept temei al încrederii multor maghiari în sistemul socialist și au reprezentat diferența calitativă dintre viețile lor de după al Doilea Război Mondial în comparație cu perioada interbelică. Putem presupune că majoritatea locuitorilor maghiari din RAM nu au înțeles motivele pentru care, tot la câțiva ani, regiunile și raioanele erau adăugite, restructurate sau eliminate. Nu aveau cunoștință despre disputa dintre Stalin și austromarxiști în privința principiilor autonomiei teritoriale și culturale, și nu aveau nici timpul sau înclinația să‑și lămurească conexiunea enigmatică dintre internaționalism și patriotismul socialist. Majoritatea maghiarilor din RAM respingeau tacit natura crudă și inumană a luptei de clasă, deși considerau că sistemul „socialist“ care se construia în Ținutul Secuiesc – deseori împotriva voinței lor – era mai acceptabil și mai puțin străin dacă funcționa în limba lor maternă și dacă asuma o formă maghiară.







Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















533 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS
Întâlniri on-line | #deladistanță

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by