​​După aproape 5 luni de călătorie, Caravana Cinemobilul și-a încheiat sezonul de activitate pentru anul acesta. Peste 44.000 de oameni din toată țara s-au bucurat de filmele proiectate, în cadrul celei de-a cincea ediții Cinemobilul - Caravana Cinematografică. A fost cel mai ambițios an de activitate de până acum, Cinemobilul devenind cea mai extinsă caravană de film din România. De la mijlocul lunii mai până în octombrie au fost organizate 88 de proiecții, cu intrare liberă.

Proiectie de film Cinemobilul 2019Foto: Cinemobilul - Caravana Cinematografică

Evenimentele cinematografice s-au adresat unor grupuri de public care nu au în mod obișnuit posibilitatea de a vedea filme pe ecran de cinema, în aer liber, în orașul în care locuiesc. Pe harta caravanei Cinemobilul 2019 s-au aflat sate și orașe din 36 de județe: Bihor, Mureș, Iași, Cluj, Tulcea, Constanța, Brăila, Galați, Satu Mare, Maramureș, Arad, Timiș, Hunedoara, Bistrița-Năsăud, Alba, Caraș-Severin, Harghita, Sibiu, Suceava, Botoșani, Vâlcea, Dolj, Olt, Mehedinți, Gorj, Neamț, Bacău, Brașov, Covasna, Argeș, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Călărași, Prahova, Buzău. Publicul majoritar a fost format din familii cu copii, cei mici fiind în centrul atenției caravanei, cu un program de filme compus din animații recente, producții din ultimii 3 ani, dublate în limba română, apreciate la nivel internațional, precum “Berzele” sau “Viața secretă a animalelor”.

Cu sprijinul Kaufland România, Cinemobilul a ajuns în 61 de orașe din toate zonele țării. Ecranul mobil a fost amplasat în parcările magazinelor Kaufland din aceste orașe, evenimentele reușind să atragă în medie 500 de spectatori, în unele orașe publicul proiecțiilor ajungând la peste 1,000 de persoane (ex: Carei, Sighetu Marmației, Gherla, Reșița, Petroșani, Drobeta Turnu Severin, Roman, Galați). Au fost alese cu predilecție orașe mici și medii din țară, obiectivul fiind de a oferi acces la experiențe cinematografice inedite, în aer liber, unui public care nu se bucură de acest privilegiu în mod obișnuit.

Tot în cadrul celei de-a cincea ediții Cinemobilul - Caravana Cinematografică, au fost realizate la începutul verii proiecții de film pentru copiii din școli rurale aflate în vecinătatea Clujului, în colaborare cu Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), la care au participat peste 600 de copii. De asemenea, pentru cel de-al patrulea an consecutiv, Cinemobilul a organizat în parteneriat cu Pelicam, singurul festival de film de mediu din România, proiecții de film ale celor mai noi și discutate documentare de mediu, premiate la nivel internațional, care au atras un număr de peste 1,600 de tulceni și a susținut un program educativ de filme pentru copii, compus din animații și documentare originare din Franța (ex.:“Vulpoiul cel Mare și Rău”, “Ferma Sălbatică”), la care au participat aproximativ 700 de copii.

Ediția a șasea Cinemobilul - Caravana Cinematografică este planificată pentru vara lui 2020.

Ne puteți urmări și pe facebook:

FB: https://www.facebook.com/Cinemobilul/ Site: www.cinemobilul.ro

***

Cinemobilul Caravana Cinematografică este un proiect cultural organizat de Asociația Cinemobilul, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național (AFCN) și organizat cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

Susținut de: Kaufland Romania.

Parteneri media: Radio România Cultural, Hotnews, Cinemagia, IQAds, Agerpres.

Parteneri media locali: Radio România Cluj