Între 28 și 30 iunie 2019 va avea loc tradiţionalul Târg de Sfinții Apostoli „Petru și Pavel”. Vor fi prezenți la eveniment artiști de muzică populară din întreaga țară și ansambluri folclorice care vor evolua pe scena “Dumitra”. Nu vor lipsi atelierele de creație și nici meșterii artizani de la care veţi putea târgui diverse, dar veţi avea ocazia să descoperiți și bucate tradiţionale.

Târg de Sfinţii Apostoli "Petru şi Pavel"Foto: Muzeul Satului

Evenimentul face parte din seria acţiunilor dedicate “Anului omagial al satului românesc, al preoţilor, învăţătorilor şi primarilor gospodari”, așa cum este declarat de Patriarhia Română.

Sub titlul “Icoana ortodoxă – lumina credinţei”, va fi vernisată o expoziție realizată în parteneriat cu Patriarhia Română, iar dr. Ana Dumitran, muzeograf coordonator la Museikon, Alba Iulia, specialist în arta icoanei transilvănene va susține o prelegere. De asemenea, va fi prezentat filmul documentar dedicat satului românesc, “Zidiri de timp”, produs de Trinitas TV și vor fi omagiate două dintre tezaurele creaţiei populare româneşti: Adela Petre și Ion Arsene.

Tot cu acest prilej, la 70 de ani de la întemeierea Institutului de Etnografie şi Folclor ,,Constantin Brăiloiu” vor fi lansate volumele: “Etnologie românească. Tradiţie. Cultură. Civilizaţie”, “Habitatul. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Volumul V. Dobrogea, Muntenia”, “Alimentaţia. Răspunsuri la chestionarele Atlasului Etnografic Român. Volumul I. Oltenia” , “Anuarul Institutului de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu”, serie nouă, tom 29”. Va fi de asemenea vernisată expoziția de fotografie “Documente de imagine din arhiva Institutului de Etnografie şi Folclor ,,Constantin Brăiloiu”. 70 de ani de la întemeiere”.

Vor fi prezenți la eveniment artiști de muzică populară din întreaga țară și ansambluri folclorice care vor evolua pe scena “Dumitra”. Nu vor lipsi atelierele de creație și nici meșterii artizani de la care veţi putea târgui diverse, dar veţi avea ocazia să descoperiți și bucate tradiţionale.