Mircea Mihaies vorbeste despre succes la Conferintele Teatrului National

de D.S.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 decembrie 2017, 13:58 Actualitate | Cultură


Mircea Mihaies
Foto: TNB
Duminică 10 decembrie 2017,la Sala Mică a Teatrului National, invitatul Conferintelor Teatrului National este Mircea Mihaies. Mircea Mihaies va sustine incepand cu ora 11.00 o conferinta cu tema Despre succes.

Intenția acestei conferințe este de a oferi o descriere a felului în care se dobândește, crește și se poate pierde succesul în lumea de azi. Cum succesul nu e sinonim cu valoarea, originile sale mobilizează mecanisme complexe, care țin de oportunități sociale, de reflexe instituționale ori de cutume adânc înrădăcinate și, adeseori, inconștiente. Spre ilustrare, propunem o evocare a împrejurărilor în care un roman considerat în mod unanim drept „dificil”, Ulysses, de James Joyce, a ajuns să se bucure, în circumstanțe cu totul speciale, de un enorm succes. - Mircea MIHĂIEȘ.

MIRCEA MIHĂIEȘ s-a născut în 1954 în județul Arad. Este critic literar, eseist și publicist. După absolvirea liceului în Arad, a urmat facultatea de filologie a Universității din Timișoara, secția engleză-franceză. Este profesor universitar la catedra de limba și literatura engleză a Universității din Timișoara, unde predă cursuri de literatură engleză și americană. Este doctor în litere al Universității din București.
Este redactor-șef al revistei Orizont și editorialist la România literară și la Evenimentul zilei. Debutează în revista Orizont în 1979, iar în volum în anul 1989. În anul 1991 a lucrat timp de mai multe luni în redacția revistei The New Republic. Din 1993 deține rubrica săptămânală Contrafort în revista România literară.

Burse de studiu la Woodrow Wilson Center, National Forum Foundation, Washington, D.C., New York University etc. A fost vicepreședinte al Institutului Cultural Român.

Volume publicate (selecțiuni): De veghe în oglindă (1989, ediția a II-a 2005), Cartea eșecurilor. Eseuri despre rescriere (1989), Femeia în roșu (1990, ed. a II-a, 1997, ed. a III-a, 2003, ed. a IV-a, 2007, roman scris în colaborare cu Mircea Nedelciu și Adriana Babeți), Cărțile crude. Jurnalul intim și sinuciderea (1995, ed. a II-a, 2005), Victorian Fiction (1998), Masca de fiere (2000), Scutul lui Perseu. Nicolae Manolescu între oglinzi paralele (2003), Viața, patimile și cântecele lui Leonard Cohen, cu 32 de poeme traduse de Mircea Cărtărescu, Editura Polirom, (2005), Metafizica detectivului Marlowe (2008) (tradus în Statele Unite în 2013), Ce rămâne. William Faulkner şi misterele ținutului Yoknapatawpha (2012), Ulysses, 732. Romanul romanului (2016)

Premii: Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România (1990), Premiul pentru critică al Uniunii Scriitorilor din România (1995), Premiul pentru critică literară pe anul 2008 al Uniunii Scriitorilor din România - Filiala Timișoara, Premiul pentru Critică literară / Eseu / Istorie literară pe anul 2009 al Uniunii Scriitorilor din România; Scriitorul anului 2016 pentru volumul Ulysses, 732. Romanul romanului, un impresionant volum de critică şi exegeză literară, în care analizează capodopera lui James Joyce.


Citeste mai multe despre   


















268 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version